Mă numesc T. şi aş dori dacă puteţi să mi daţi ceva idei despre religie. Ce este religia?
Mulţumesc.

Draga mea

M ai abordat cam „abrupt”, dar am să ţi răspund cu toată dragostea.
Cercetătorii de „antropologie” au observat prin studiu că există anumite „tipare” înscrise în psihicul uman.

Ele s au observat la toate popoarele din toate locurile.
Unul dintre tiparele acestea este „limbajul”. El poate fi umplut cu forme diferite, dar este acelaşi la toate fiinţele umane. Nu există fiinţe umane fără posibilitatea de a comunica printr un anumit limbaj.

În mod asemănător, cercetătorii au observat că „religia” este tot un tipar uman primordial, întâlnit la toate popoarele. El poate fi umplut cu diferite conţinuturi, dar este în esenţă acelaşi.

Antropologii spun că aceste „tipare” sunt evidenţe ale „creaţiei”. Ele dovedesc faptul că Cineva ne a făcut să funcţionăm astfel şi nu putem funcţiona altfel.

Privită din acest punct de vedere, religia este o experienţă universal valabilă pentru toate fiinţele umane. Ea este un fel de „căutare” după ceva care ne lipseşte la etajul superior al fiinţei noastre. Unii o definesc, asemenea lui Milton, ca o plecare: „În căutarea Paradisului pierdut”.

Acum, dacă întrebarea ta are de-a face cu „creştinismul”, răspunsul meu este puţin diferit.
Dacă „religie” vine de la termenul latin „religare” (reluare a unei legături rupte), creştinismul ne informează despre venirea Fiului lui Dumnezeu printre noi, acum 2000 de ani, pentru a ne întoarce acasă la Dumnezeu.

El a venit să ne adeverească faptul că ceea ce căutam noi instinctiv (sau instinctual) EXISTĂ!
El a venit să înlăture obstacolul care ne a separat de Dumnezeu: păcatul primordial.
El a venit să nimicească lucrările celui care a provocat această despărţire: Diavolul.
El a venit ca să ne dea un nou început; o naştere din nou, într o natură care să trăiască părtăşia comuniunii divine cu Dumnezeul cel sfânt.

El a venit ca toate disperările noastre şi toate angoasele noastre experimentate în faţa marelui necunoscut să fie spulberate şi înlocuite cu o terminologie de familie: Dumnezeu Creatorul ne este Tată, Isus ne este Frate, cerul este Casa părintească, moartea este marea plecare acasă „la Domnul”.
Sper ca aceste noţiuni elementare să ţi fie de folos. Dacă nu, revino oricând cu întrebările tale.

Daniel Branzai

Iată câteva cugetări valabile în lumea religiei:
Este natural să fii religios, dar supranatural să fii creştin.

Religia cuiva este ceea ce l pasionează.

Iată cei trei mari apostoli ai ateismului. Ei fac convertiţi fără să persecute şi i păstrează fără să le predice: Bogăţia, Sănătatea şi Puterea.

Este mai mult decât suspect că omul de ştiinţă care ajunge să pună întrebări metafizice fuge apoi ca de foc de răspunsuri metafizice. S ar putea ca tocmai lui să i fie cel mai mult frică de ele.

S ar putea să pară astăzi bizar, dar convingerea mea este că ştiinţa oferă şi ea o cale deschisă către Dumnezeu. Orice carte care studiază creaţia trebuie să fie, prin forţa lucrurilor, un manual pentru cunoaşterea Creatorului.   Paul Davies

Pentru religie, oamenii sunt gata să scrie, să pledeze, să lupte şi chiar să moară. Singurul lucru pe care nu sunt gata să l facă este să o… trăiască.

Mulţi oameni îşi poartă religia ca pe o povară în spinare, în loc să o poarte ca pe un cântec în inimă.
Există convingerea din ce în ce mai răspândită că lumea are nevoie de o religie care să acopere şi celelalte şase zile din săptămână.

Pentru creştinul adevărat fiecare zi este o duminică.
Cea mai răspândită religie de azi este CONFUZIONISMUL.

Religiozitatea nu te poate mântui. Fenomenul religios este ca foamea, dezvăluind necesitatea după hrană.

Foamea te face să fii preocupat să ajungi la mâncare, dar ea, (foamea) nu te poate ţine în viaţă! Tot aşa şi religiozitatea; ea dă doar pe faţă nevoia noastră după Dumnezeu. Templul în sine şi toate slujbele nu pot să mântuiască. Domnul Isus a venit să cureţe Templul şi să umple Templul. Cine vine la Templu din religiozitate trebuie să se întâlnească cu El pentru mântuire.   Liviu Ţiplea

Dacă oamenii religioşi sunt totuşi răi, cum ar fi ei fără religie?

Comunismul n a fost doar un sistem economic. Pentru omul de rând, comunismul a fost şi o religie, o sumă de valori fixe şi clare. Aceste valori, oricât de false şi perverse, au dat societăţii româneşti o omogenitate remarcabilă, iar membrilor ei de rând certitudinea că viaţa are sens, are un înţeles. Când, în ziua de 22 decembrie 1989, statul comunist a fost dizolvat, a dispărut nu numai un sistem economic, ci şi sistemul de valori care fixase punctele cardinale ale milioane de vieţi. Nimeni nu a luat însă în serios această problemă şi societatea românească a rămas de atunci încoace în afara oricăror repere de grup. De aici dezorientarea, disperarea şi incoerenţa despre care citim zilnic în ziare. De aici violenţa, corupţia. Dorul după o mână de fier, nemernicia oamenilor mărunţi şi aroganţa celor mari. O religie uşor de ascuns este şi uşor de pierdut!
„Islamul este o religie în care dumnezeu îţi cere să ţi trimiţi fiul să moară pentru el. Creştinismul este credinţa că Dumnezeu Şi a trimis Fiul ca să moară pentru tine”   John Ashcroft, US General Attorney.

Creştinismul nu este o religie, ci o relaţie cu o persoană de dincolo de înviere.

Moralitatea fără religie n are rădăcini. Ea devine o tradiţie schimbătoare, modelată de etica vremii şi, ceea ce este cel mai grav, considerată de cei puternici doar opţională.

Avem destulă religie ca să-i urâm pe cei care nu cred ca noi, dar insuficientă pentru a ne iubi unii pe alţii aşa cum ne iubeşte Dumnezeu.