„Trecutul nu există decât ca materie primă a prezentului.” (Daniel Barbu)

Vorbe, vorbe, vorbe…

V-aţi gândit vreodată câte vorbe circulă în spaţiul care ne înconjoară, câte sunete cu mesaj ne bombardează timpanul şi câte semne cu semnificaţie ni se expun darnice în faţa ferestrelor ochilor?
Mai venim şi noi cu această culegere de vorbe…

Sarah, fata mea pseudo-româncă, obişnuia să se roage: „Doamne, Îţi mulţumim pentru Vorba Ta…” Îi era greu să facă distincţia între „vorbă” şi „Cuvânt”.

Nu sunt primul care se trudeşte ca truditor de carte. Rafturile bibliotecii mele sunt pline până la refuz. Mă uit la o colecţie monumentală care cuprinde speranţele, lacrimile, strigătele şi bucuriile câtorva generaţii de dinainte de noi. Ce s a ales din toate aceste cărţi?

Unele vorbe plutesc asemenea frunzelor uscate şi moarte pe care vântul rece le a desprins de pe crengile zgribulite ale copacilor intraţi în toamnă. Le priveşti melancolic, nădăjduieşti că vor face peste timp patul germinator din care va răsări iarăşi viaţa. Cred că la fel este şi cu revistele trecutului. Conţinutul lor curge astăzi durabil, discret şi dumnezeiesc prin vinele noastre.

După publicarea volumului doi din seria acestor „Amintiri cu sfinţi”, am primit de la prietenul meu Sorin Covaci, păstor la biserica baptistă din Detroit, următoarea constatare:

„Am citit cartea «Amintiri cu sfinţi» cum de mult nu am mai citit o carte! Domnul să te binecuvânteze! Cred că nu doar prietenia ce ne leagă motivează aceste aprecieri. Citind-o, am înţeles şi mai bine sensul versetului: «Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric.» (Luca 11:34)

Tu ai scos «la lumină» toată această comoară pentru că în tine este lumina. Am mai înţeles că incapacitatea bisericii de a sfinţi vine din incapacitatea noastră de a înţelege că minunea (ca să-l citez pe Pavel Niculescu) este aceea că existăm ca oameni în primul rând. Până nu vom înţelege acest lucru nu vom putea înţelege că o şi mai mare minune decât sfinţenia din viaţa unora este capacitatea noastră de a o observa şi de a o aprecia ca atare! Cartea ta propune o minunată cură pentru însănătoşirea ochilor! Domnul să te binecuvânteze!”

Ralph Waldo Emerson a spus: „Ca să fie cu adevărat bună, o carte are nevoie de un cititor bun.” Într-adevăr, cititorul este în fapt un fel de autor care rescrie pentru propria lui înţelegere mesajul scriitorului iniţial. Noi nu vedem lumea aşa cum este, ci aşa cum suntem noi. Sorin a văzut ceea ce deja era în el însuşi.

De altfel, a vedea în mod deosebit ceea ce este bine şi frumos în cineva înseamnă a-l privi cu ochii lui Dumnezeu. El este singurul în stare să ne vadă nu cum suntem astăzi, ci cum ne va desăvârşi în slavă, când va descoperi în noi chipul Domnului Isus. În viaţa creştinilor, răul şi urâtul sunt boli trecătoare. Eternitatea ne va vindeca de ele. Să nu uităm că facem împreună parte din „Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri,… neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi.” (Evrei 12:23)