Fratele Capusan

Roma. Septembrie, 1982, langa columna lui Traian. Dupa ce am fost “impinsi” afara din Romania, cand, din toata viata noastra de pana atunci nu ne ramasese decat un pasaport maro, “fara cetatenie” si cand asteptam ca aceasta mama de imprumut plina de dragoste care se numeste America sa ne ia acasa la ea, am petrecut unsprezece zile in capitala fostului Imperiu care cucerise pe vremuri Dacia.

Daniela, sotia mea era insarcinata in patru luni jumatate. Pentru prima data in viata noastra vedeam standuri pline cu mai toate fructele imaginabile si pravalii indopate cu tot ce-ti poate si tot ce nu-ti poate trece prin minte. Treceam printre toate “ca la expozitie … Priveam, fara sa putem sa ne atingem de ceva. Ne lipseau …. banii. In singuratatea noastra italiana, Dumnezeu ne-a daruit intalnirea cu fratele Capusan, care avea deja doi fii plecati in America. Era, printre cei de la “pensione Dina”, un “om cu bani”.

Vazandu-ne asa de “retinuti” la cumparaturi si sensibil la situatia sotiei mele, dansul s-a oferit sa ne cumpere o “gelata”, o inghetata italiana. A fost prima inghetata adevarata pe care o mancam. Era primita in dar pentru o sotie insarcinata si, ca si mine, teribil de pofticioasa. “Nici un pahar de apa daruit in Numele Meu, nu va ramane fara rasplata!”

Acolo, langa columna lui Traian, intr-o rabufnire de patriotism intarziat sau latent, am asternut pe hartie cateva versuri cautatoare de busola:

“Precum un fruct cazut spre radacini
S-a-ntors din drum si-si afla-acuma rostul,
Tot astfel ne-ntelegem astazi sortul,
Caci noi la Roma nu suntem straini!”