You are currently browsing the category archive for the ‘Pavel Nicolescu’ category.

Aurel_Pavel_Ban_Daniel

 

(Daniel Branzai, Traian Ban, Pavel Nicolescu, Aurel Popescu – la San Ramon, California)

A venit, a stat o zi cu noi, a dispărut apoi cu nişte dureri mari în partea dreaptă a abdomenului. Mulţi veniseră special ca să‑l asculte. Era o ocazie rară. N‑a fost să fie … Dumnezeu lucrează după alte priorităţi şi după alte preferinţe.

Am aflat duminică dimineaţa târziu, că Pavel Nicolescu n‑a mai venit la Convenţia de la Chicago (2008) aşa cum se anunţase sâmbătă. Şi eu venisem târziu pentru că dormisem după fusul meu orar de California, cu două ore mai mult decât cei din loc. La prânz s‑a anunţat că avem iar o „şedinţă fulger” cu păstorii. M‑am uitat la Liviu Ţiplea, colegul şi prietenul meu din Los Angeles, şi i‑am zis: „Hai să‑l vizităm pe fratele Pavel acasă.” Zis şi făcut. Ceilalţi păstori ne‑au îndemnat să plecăm şi să ducem şi rugăciunile lor.

L‑am găsit la cineva acasă, „văzut” deja de trei doctori. Părerea lor era că … nu se ştie cauza durerilor, dar că, sigur, nu e vorba de apendicită sau de calcul biliar. Asta ne liniştea puţin pe noi, dar nu potolea cu nimic Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Liviu Ţiplea ne‑a aşezat pe toţi păstorii veniţi să fie părtaşi la înmormântarea fratelui Liviu Olah pe prima bancă a bisericii Betania. Acolo ne‑am aşezat, pe măsură ce soseam, unul lângă altul. Când a venit Titi Cocian, unul dintre noi a spus, glumind: „Bine ai venit, Titi. Întotdeauna este bine să ai şi un doctor lângă tine.”

De lângă mine, Pavel Nicolescu a spus ca pentru sine, dar suficient de tare că să fie auzit de toţi: „Să nu uităm însă că singurul medicament suficient pentru toate problemele noastre este … Învierea!”

Rostite în contextul situaţiei în care ne aflăm, vorbele acestea au fost ca o străfulgerare de lumină în întunericul tristeţii generale. De acest „cuvânt” aveam nevoie toţi. De acest cuvânt avea nevoie sora Jeni şi Diana, rămase fără şotul şi tatăl iubit. De acest cuvânt aveam nevoie fiecare dintre cei îmbolnăviţi de suferinţele acestei existenţe plecate iremediabil spre moarte.

Cu cât lucrurile se schimbă mai mult, cu atâta rămân aşa cum au fost! Este foarte greu să fii mai înţelept ca Solomon! Este şi mai greu să nu‑i dai dreptate:

„Ce a fost va mai fi, şi ce s‑a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub Soare. Dacă este vreun lucru despre care s‑ar putea spune: «Iată ceva nou!», de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.” (Eclesiastul 1:9‑10)

M‑a sunat azi (5 iulie 2008 ) fratele Pavel Nicolescu de la New York să mă întrebe dacă aş accepta spre publicare în serialul meu „Amintiri cu sfinţi” şi mărturia despre un sfânt din secolul XI, care pentru că a vorbit răspicat împotriva păcatelor împăratului a fost executat. După „asasinarea” publică, împăratul s‑ar fi căit şi s‑ar fi rugat în fiecare zi la mormântul sfântului ucis.

Ce‑aţi fi răspuns în locul meu?

Părerea mea este că facem mult prea mult caz de „deosebirile” dintre bisericile evanghelice de azi şi bisericile „istorice” din celelalte veacuri. La o privire mai atentă şi mai… documentată, vom vedea că multe din relele şi bunele care s‑au manifestat în viaţa bisericilor de atunci se manifestă şi în viaţa bisericilor de astăzi, oricare le‑ar fi numele sau… pretenţiile. Să începem cu cele rele:

1. Evanghelicii condamnă vehement practica „acatistelor” din biserica ortodoxă, dar.. ce sunt acele teancuri imense de „scrisori” trimise împreună cu „donaţii” substanţiale de către „telespectatorii lor”? Oare rugăciunile „teleevangheliştilor” peste mormanele acelea de hârtie, pe care ei nici nu le citesc şi nici nu le pun la inimă, nu sunt la fel de „acatistice” ?

2. Evanghelicii protestează vehement împotriva „vânzării de odoare sfinte” din „crucea Domnului Isus” sau din te mai miri ce brâu al sfintei fecioare sau din rămăşiţele unor sfinţi, dar… atunci de ce Citește restul acestei intrări »

Teologia, cu precădere cea medievală, aşează adevărurile despre Dumnezeu în trei categorii distincte: adevărurile pe care „trebuie” să le cunoaştem, adevărurile pe care „le putem” cunoaşte, şi adevăruri pe care „le putem doar contempla”, fără să ajungem vreodată să le cunoaştem.

Adevărurile pe care trebuie să le cunoaştem sunt cele referitoare la mântuire şi la viaţa de sfinţire personală; cele pe care „putem” să le cunoaştem sunt cele privitoare la anumite lucrări pe care le face Dumnezeu. Asupra lor putem avea păreri diferite pentru că le cunoaştem doar „în parte” şi oricum, Dumnezeu Se descurcă şi fără ajutorul sau înţelegerea noastră. Două exemple care‑mi vin imediat în minte sunt venirea Domnului şi cum va fi starea noastră după venirea Lui.

A treia categorie, adevărurile destinate doar contemplării, a dus la acea parte a evlaviei numită adorare contemplativă. Există adevăruri despre care ştim precis că există, dar pe care nu vom fi niciodată în stare să le înţelegem deplin. Ele sunt în special cele legate de natura lui Dumnezeu: omniştiinţa Sa, omnipotenţa Sa, providenţa divină, eternitatea etc. Veacul modern grăbit nu prea ne‑a mai lăsat vreme pentru teologia contemplativă. Scolastica greacă ne‑a răsfăţat cu convingerea că totul poate fi cunoscut şi catalogat foarte elegant. Trăim obişnuinţa unei iluzii …

Îmi place ce spune Pavel Nicolescu ca o corecţie la definiţia dată teologiei: „Pentru unii, teologia este o culegere de adevăruri despre Dumnezeu. Pentru mine, ea este cu mult mai mult decât aceasta! Teologia este Citește restul acestei intrări »

Iată o predică rostită la Bethel în preajma Crăciunului anului 2003. Spre surprinderea noastră a tuturor, Pavel Nicolescu a ales să citească într o seara de Crăciun textul din Efeseni 5:22 33:

„Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Christos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul Trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Christos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.
Bărbaţilor, iubiţi vă nevestele cum a iubit şi Christos Biserica şi S a dat pe Sine pentru ea, ca s o sfinţească, după ce a curăţit o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Christos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale Trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă sa şi se va lipi de nevastă sa şi cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare (vorbesc despre Christos şi despre Biserică). Încolo, fiecare dintre voi să şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.”

„Subiectul meu mă fascinează şi mă preocupă. El este una dintre minunile harului lui Dumnezeu. Cea mai mare minune despre care am ajuns să ni se pară banală este «creaţia». A doua minune este întruparea Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Şi a treia minune este Biserica.

Lumea în care trăim este o minune extraordinară, pentru că a existat o vreme când ea n a fost şi nici nu trebuia să fie. Dumnezeu n a creat această lume pentru că avea nevoie de ea. Putea să trăiască foarte bine şi fără ea. Pentru Dumnezeu nu este o «necesitate» ca să aibă lumea asta în fiinţă. În veşnicia trecută, El a trăit fără ea. Faptul că El a chemat o de la inexistenţă la existenţă este ieşit din comun. Oare de ce a creat o, dacă n avea nevoie de ea? Mai ales că această lume I a făcut după aceea o seamă întreagă de probleme. La întrebarea aceasta nu se poate da un răspuns raţional. Putem spune doar că Dumnezeu a creat lumea aceasta din dragoste; a creat o din preaplinul harului Său. Eu spun uneori că Dumnezeu n a creat lumea pentru o necesitate, ci pentru că lumea inexistentă avea nevoie de Dumnezeu.

A doua minune este că Dumnezeu a creat această lume, ea s a ridicat împotriva Lui, şi El, în loc să o nimicească, a făcut un plan de mântuire a ei. Lumea aceasta a devenit de fapt o scenă pe care a venit Fiul lui Dumnezeu. Lumea este «Christologică», este scena întrupării şi Citește restul acestei intrări »

Nu cred ca exista in toata Romania un om care sa fi citit mai multe carti ca Pavel Nicolescu! Omul acesta ascunde in statura sa mica un “gigant” al intelectului scolastic. Glumind, am putea spune ca el reprezinta, peste puntea anilor si in diferite circumstante, o copie la scara a lui Stefan cel Mare: “Mic la stat, mare la sfat si … viteaz cum n-a mai stat.” (vorba cronicarului Neculce, daca nu ma insel).

Pentru cei care-l cunosc mai de aproape, si partea cu “repede varsatoriu de sange” are o anumita corespondenta …

Cu faima lui Pavel Nicolescu m-am intalnit prima data la Securitate. Ma aflam la un interogatoriu, dupa niste revendicari pe care le cerusem impreuna cu colegii de la Seminar celor din conducerea Uniunii. Despre legatura organica dintre cei aflati la conducerea Seminarului si Uniunii si … organele de Securitate, evidenta si in cazul acesta, ii las pe altii sa vorbeasca.

M-au lasat sa astept cateva ore intr-o “sala”, dupa care m-au chemat “inauntru.” De dincolo de pereti, ajungeau pana la mine strigatele unui om batut Citește restul acestei intrări »

Este oare posibil ca o predica, un fragment de discurs sa te afecteze asa de mult ca sa-ti schimbe apoi tot restul vietii?

Da, se poate! Rezultatul si dovada unei astfel de situatii sunt chiar eu!

Este vorba despre una din predicile rostite de Pavel Nicolescu la “Sfanta Treime”. A ales sa vorbeasca despre “Ce este si ce nu este spiritualitate crestina”. Ca sa ne ajute sa intelegem mai usor locul pe care trebuie sa-L ocupe Dumnezeu in viata noastra, Pavel Nicolescu a ales sa ne dea imaginea unei reprezentari grafice. Ne-a rugat sa ne imaginam un cerc pe care sa-l impartim in sectoare proportionale cu Citește restul acestei intrări »

L-am intalnit iarasi la Conventia de la San Francisco. Mi-a facut o deosebita placere sa-l vad alaturi de Aurel Popescu. Intamplarea, providenta sau poate doar admiratia noastra ne-a facut sa le fiu, impreuna cu Radu Stir, pastorul nostru de la tineret, sursa de transport intre doua din locurile in care s-au tinut lucrarile Conventiei. Ca de obicei, intre Pavel Nicolescu si Aurel Popescu nu s-a pierdut prea mult timp cu “politeturi.” Prietenia si umblarea lor indelungata impreuna i-a ajutat sa ajunga foarte repede la o discutie “cu miez”. Filosoful din Pavel Nicolescu a tinut sa verifice cu matematiceanul din inginerul Aurel Popescu temeinicia unor observatii socotite pe drept cuvant “paradoxale”:

“Cum se face ca “i” la patrat da un numar real ? Se poate ca un numar imaginar sa duca la o cantitate reala ? Cercetarile recente au dus la o adevarata filosofie a matematicii. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca matematica are mai mult de a face cu “relatii” dintre entitati, decat cu cantitati reale. Avem de a face cu Citește restul acestei intrări »

Pentru ca nu exista aproape nimic scris de acest extraordinar predicator, iata transcrierea mesajului sau rostit la Conventia Asociatiei Bisericilor Baptiste Romane, tinuta la San Francisco in 31August 2002. (Frate Pavel, trebuie sa-mi cumparati un casetofon in schimbul celui pe care l-am stricat ca sa fac aceasta transcriere!) Predica a fost bazata pe textul din Faptele Apostolilor 4:23-31.

“Am sa spun cateva cuvinte inainte de predica, despre “Diaspora romaneasca”. Romania, ca fosta tara comunista din sud-estul Europei, deci nu din Africa sau Asia, are cea mai puternica diaspora religioasa. Este un fenomen specific al fostei Romanii comuniste. Nici Ungaria, nici Bulgaria, nici Cehoslovacia, nici fosta Uniune Sovietica nu are o diaspora religioasa atat de raspandita cum are Romania. Pretutindeni, diaspora romaneasca, chiar daca aparent este slaba, Il cauta pe Dumnezeu. Dupa aprecierea mea, avem pe teritoriul Statelor Unite cel putin doua sute de biserici romanesti, incepand de la baptisti si pana la ortodoxi.

Aceste biserici sunt slujite de peste 250 de slujitori religiosi: baptisti, adventisti, pentecostali, crestini dupa evanghelie, cativa romano catolici si foarte multi ortodocsi. Numai in New York avem Citește restul acestei intrări »

Daniel Branzai

Poze cu sfinti

Blog Stats

  • 195,185 hits