Geabou Pascu

„Iubitor de oameni” este cu totul altceva și cu mult mai mult decât o afirmare de principiu, este o constatare pasională. În despărțirea dintre Pavel și frații din Efes (Fapte 20:17-38), vedem ce a însemnat acest sentiment pentru marele apostol:

„Au izbucnit cu toții în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel și l-au sărutat. Căci erau întristați mai ales de vorba pe care le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea fața”.

Mi-am adus aminte ade aceasta la una din Conferințele ținute pentru păstori de Rick Warren, păstorul din Saddleback.

„Uitați-vă, vă rog la mine puțin. Opriți-vă din scris și privițimă în ochi, căci vreau să vă spun ceva foarte important: „Cel mai mare lucru de care au nevoie cei din bisericile voastre este să-i convingeți că-i iubiți. Creștinii au nevoie să simtă dragostea lui Dumnezeu prin cei trimiși să-i slujească. Vreau să vă șochez pe unii din voi și să vă spun că ceea ce faceți voi înainte de începerea serviciilor divine nu este un lucru bun. Vreau să vorbesc acelora care obișnuiți să vă închideți într-un birou singuri sau cu un grup de „supersfinți” din Comitetul Bisericii ca să vă rugați pentru ceea ce urmează să se întâmple în adunare. Vreau să vă spun că locul vostru atunci nu este în birou! Atunci trebuie să fiți în sală, printre oameni. Aveți toată săptămâna să vă rugați acasă și prin birouri. Când oile vin în staul, păstorii trebuie să fie la ușă și printre el. Stați de vorbă cu oamenii. Întrebați-i despre problemele lor. Zâmbiți-le și asigurați-i că au un Dumnezeu puternic care le va purta povara. Da-ți mână cu oamenii. Puneți mâna pe umerii lor. Mai sărutați-i pe unii dintre ei. Păstorul trebuie să-i convingă pe oameni că este un om căruia îi pasă, care vine să stea de vorbă cu ei, care este accesibil, nu închis într-un turn de fildeș sau într-un birou inaccesibil … Unii se poartă de parcă ar avea nevoie de oameni doar ca audiență, doar ca mulțime în fața căreia să-și confirme propria părere bună despre ei înșiși. Oamenii simt asta. Oamenii se duc după ce-i care-i caută și care este gată nu numai să le vorbească, ci și să le asculte glasul lor.

Secretul acesta l-a știut până și Absalom! El știa ceea ce nu știu unii din păstorii deastăzi: inima poporului se câștigă la poarta cetății. Motivația lui a fost greșită. Tactica lui a fost bună. Noi avem o motivație bună, dar mulți neglijăm tocmai această tactică bună.”

De același adevăr mi-am dat seama și când l-am auzit pe fratele Pascu Geabou spunând la Phoenix: „Mi-e dor de frații din țară pe care i-am păstorit atâția ani … Mi-e dor de cel neputincios pe care ridicam în brațe de fiecare data când mă duceam să-l iau cu mașina la biserică duminică dimineața și când îl aduceam la amiaz acasă. M-e dor de oamenii aceia simplii și bătrâni. Mi-e dor de frați.”

Era glasul unui păstor veritabil, vocea și cuvintele unuia împătimit de „iubirea de oameni”.