You are currently browsing the category archive for the ‘O’Hare’ category.
Am fost să vizitez de multe ori adunările sfinţilor români din Chicago. Am zburat cu avionul şi am aterizat la aeroportul O’Hare fără să mă întreb nici cine este acest om, nici de ce a ajuns numele său să-i fie dat uneia dintre cele mai mari aerogări din lume. Am aflat între timp şi vreau să vă spun şi vouă.
Prima poveste
Cu mulţi ani în urmă, Al Capone stăpânea efectiv fiecare colţişor al oraşului Chicago. Faima lui Capone nu se datora nicidecum unor fapte eroice şi demne de menţionat. Din contră, în Chicago, oraşul vânturilor, era recunoscut drept urzitorul a tot ceea ce putea fi mai josnic, de la contrabanda cu alcool, la prostituţie şi până la crimă.
Capone avea un avocat supranumit „Eddie cel uşuratic”. Eddie nu era degeaba avocatul lui Capone. Era un as în domeniul legal! Îndemânarea şi abilităţile sale avocăţeşti l au ţinut pe Marele Al departe de închisoare timp de ani în şir. Este adevărat că răsplata sa a fost regească. În semn de recunoştinţă, Capone nu numai că l a răsplătit pe Eddie cu imense sume de bani, dar i a făcut parte şi din câştigurile sale, lăsându l să se bucure de nespuse privilegii. El şi familia sa locuiau într o vilă pe un teren particular cu servitori care i slujeau zi şi noapte. Proprietatea unde locuiau era atât de întinsă, încât ocupa o întreagă arteră din Citește restul acestei intrări »