Motto: Diferenţa dintre ziarist şi scriitor este cea dintre chibiţ şi comentator, dintre tribună şi tribun!

Cartea „Amintiri cu sfinţi”, vol 1 a fost prima carte creştină pe care am citit‑o până la capăt. Pe vremea aceea eram adolescent şi nu puneam mare preţ pe citit. Cartea aceasta însă mi‑a schimbat atunci perspectiva, şi exemplele din ea au trezit şi alimentat în mine dorinţa de a trăi mai real pentru Dumnezeu şi a plăti preţul slujirii. Binecuvântări veşnice,

– Radu Drăgoiu, Biserica Emanuel, Timişoara

E o carte doldora de căldură, venind de dincolo de ani, de la oamenii „frumoşi ai Domnului”. Mulţumesc

– Andrei Vasiliţa, Rep. Moldova

Cartea „Amintiri cu sfinţi” este una dintre acele cărţi pe care le citeşti şi după un timp te apucă dorul să le reciteşti şi, fiindcă ai nevoie de un sfat, o încurajare, o mângâiere sau o pildă pentru predică iar le citeşti! De fapt tu ai „copiat” din „Cartea Aducerilor Aminte” din ceruri. Maleahi 3.16. Succes!  

– Bonda Vasile, Texas

Dacă reacţia noastră la evenimente naşte impresii de moment, amintirile pot fi definite ca „impresii ale impresiilor”, reacţii la trăiri interioare stârnite de reactualizarea unor evenimente din trecut. Fiecare le trăieşte după cum îi este firea. Cititorul unuia dintre volumele anterioare mi‑a scris:

„Îmi place stilul dumneavoastră dezinvolt, comic, personal şi sfătos.”

– Andrei Ivan

De ce ne sunt dragi şi necesare amintirile? Astăzi, Cristos trăieşte în creştini, care sunt o prelungire a întrupării Lui pentru generaţia în care trăiesc. Aceasta este chemarea la „sfinţire” făcută nu doar câtorva singularităţi izolate, ci fiecărui creştin în parte. Cristos înseamnă Dumnezeu turnat în matriţa firii umane, divinitatea coborâtă la nivelul vieţii cotidiene. El a fost în toate „ca unul dintre noi”, umanizându‑Se şi acum îndumnezeindu‑ne pe fiecare dintre noi. Procesul acesta începe la naşterea din nou şi continuă toată viaţa. Şovăitor la început, el se desăvârşeşte pe măsura revărsării harului lui Dumnezeu şi a perseverenţei noastre. Iată o ilustraţie a harului din viaţa muzicii:

Când luminile din încăpere s‑au stins şi concertul era pe cale să înceapă, mama s‑a întors la locul ei şi a descoperit că fiul său dispăruse. Dintr‑o dată, cortinele au fost date la o parte şi lumina reflectoarelor a poposit pe impresionantul pian Steinway de pe scenă. Îngrozită, mama văzu că băieţelul ei se aşezase la claviatură, apăsând pe clape şi alegând cu grijă notele cântecelului „Twinkle, Twinkle Little Star”. În acea clipă, marele maestru pianist şi‑a făcut intrarea în scenă, a mers repede la pian şi i‑a şoptit băiatului la ureche: „Nu te opri. Cântă mai departe.” Apoi, aplecându‑se, Paderewski şi‑a întins mâna stângă şi a început să completeze melodia, adăugând partea de bas. După puţin timp, şi‑a întins şi mâna dreaptă, de cealaltă parte a băiatului şi a adăugat un acompaniament cursiv. Împreună, bătrânul maestru şi tânărul ucenic au transformat o situaţie ce s‑ar fi putut dovedi a fi dezastruoasă, într‑o experienţă extraordinar de creativă. Cei din public au fost atât de fascinaţi, încât nu şi‑au putut aminti ce a mai cântat marele maestru după aceea. Şi‑au amintit doar de piesa clasică: „Twinkle, Twinkle Little Star”. Poate că aşa stau lucrurile şi cu Dumnezeu. Ceea ce poţi realiza doar de unul singur este puţin probabil ceva demn de a fi reţinut. Ne dăm silinţa să fim cât mai buni, dar rezultatele nu sunt întotdeauna o muzică frumoasă şi armonioasă. Cu toate acestea, cu ajutorul Maestrului, lucrarea vieţii noastre poate fi cu adevărat frumoasă.

Data viitoare când îţi propui să faci lucruri măreţe, ascultă cu atenţie. S‑ar putea să auzi vocea Maestrului cum îţi şopteşte la ureche: „Nu te opri. Continuă…” Mă rog să‑I simţi braţele în jurul tău, să simţi cum te ajută să‑ţi transformi micile încercări în adevărate capodopere. Ţine minte, Dumnezeu nu îi cheamă pe cei pregătiţi, ci mai degrabă îi pregăteşte pe cei „chemaţi”.

Viaţa se măsoară mai exact prin vieţile pe care le atingi, şi nu prin lucrurile pe care le dobândeşti. Ţine minte: „Nu te opri. Continuă.”

Vă supun atenţiei încă o „şarjă” de amintiri, turnate în matriţa acestei cărţi. Ele sunt frânturi de lumină, sclipiri de cer aşezate în viaţa celor care L‑au primit pe Dumnezeu în inima lor şi au umblat cu El printre noi pe acest pământ. Una dintre cele mai străvechi exprimări teologice, despre care eu am aflat doar de puţină vreme, vorbeşte despre întruparea lui Isus Cristos în formularea: Dumnezeu S‑a „înomenit”. Este o precizare mai ascuţită a lucrării mântuitoare săvârşite de Dumnezeu prin Cristos. Această realitate a continuat după înălţarea lui Cristos la cer prin coborârea Duhului Sfânt pentru a locui în fiecare dintre cei credincioşi, născând în ei, prin „naştere de sus” sau „naştere din nou”, natură dumnezeiască.

„Un adevărat credincios este o ciudăţenie, el are o dragoste supremă pentru Cineva pe care niciodată nu L‑a 10 văzut, Îi vorbeşte cu familiaritate, zi de zi, Unuia pe care nu‑L poate vedea, el se aşteaptă să meargă în ceruri pe baza meritelor Altcuiva, se goleşte singur de sine pentru a fi umplut de Altcineva; recunoaşte că a greşit pentru a putea fi socotit drept; se coboară pentru a fi ridicat, este cel mai puternic atunci când este cel mai slab, este cel mai bogat atunci când este cel mai sărac, cel mai fericit când îi merge cel mai rău, moare pentru a putea trăi; pierde pentru a putea câştiga; dăruieşte altora pentru a putea păstra pentru el, vede nevăzutul, aude neauzitul şi cunoaşte necunoscutul.” (A.W. Tozer)

Anunțuri