You are currently browsing the category archive for the ‘Ionica Dumitru’ category.

Mi-a fost daruit de Dumnezeu ca frate in zile fierbinti. Securitatea inconjurase casa noastra din cartierul “Aparatorii Patriei” si arestase si amendase in dreapta si-n stanga. Urmarea a fost ca in loc sa fiu ales in functia de secretar al organizatiei tineretului comunist, asa cum se planuise, am fost “pus in discutie” si propus pentru disciplinare sau excludere.

In ziua “marei sedinte”, colegii mei au fost, pe tacute, de partea mea. Nici unul insa nu a venit la mine mai bucuros ca acest Ionica Dumitru, cu doi ani mai mare decat mine, coleg de clasa cu fratele meu. Mi-a cerut sa-i povestesc mai mult despre “credinta” si despre viata impreuna cu Christos. Era “crestin ortodox” prin traditia parintilor, dar inca nu Citește restul acestei intrări »

Cu timpul, drumurile noastre s-au despartit: eu am plecat in America, el a ramas in Bucuresti. Am continuat insa sa ne scriem si am intretinut o prietenie intinsa peste tari si mari. Richard Wurmbrand obisnua sa spuna: “Timpul si distanta pot stinge iubirile mici, dar le fac sa creasca pe cele mari.” Prietenia mea cu Ionica m-a imbogatit mult. Se spune ca  iubind pe cineva, l-ai luat in sufletul tau, fara ca el sa piarda ceva. Ionica a fost cu mine in toate zilele mele americane.

L-am revazut “in trup” prin 1989, cu putine luni inainte de Revolutie, cand, in isteria generala, din vigilenta proletara, simpla mea vizita ca prieten venit din occident a facut sa fie chemat si anchetat la Securitate.

Am revenit dupa fierbintele Decembrie 1989 impreuna cu cateva tiruri pline de ajutoare. L-am gasit la fel de plin de dragoste ca intotdeauna si l-am luat impreuna cu sotia sa ne faca o vizita in Los Angeles.

S-a integrat foarte repede in mijlocul credinciosilor din biserica noastra. A devenit un “frate” prin botez si a Citește restul acestei intrări »

S-a nascut ca “dar” venit la varsta matura, cand Roxana si Daniel, sora si fratele lui, ajunsesera deja spre 13 si, respectiv, 16 ani. Familia lui era proaspat venita in America. Parintii lui, Ionica si Tita Dumitru l-au simtit crescand intre ei ca pe o promisiune de gingasie la varsta inaintata. Pruncul a fost insa sa fie altceva, o mare incercare a credintei si o continua sursa pentru motivatia de a alerga la Domnul pentru putere si speranta. Copilul acesta “s-a grabit” sa se nasca. A venit pe lume in 26 Aprilie 1984, la numai douazeci si patru de saptamani (cinci luni si jumatate), in greutate, daca o putem numi asa, de numai un kilogram si o suta saizeci de grame. Iar “lung” a fost de numai 39 de cm.

Botezati de curand, parintii au cautat pentru el un nume cu semnificatie si i-au zis: Emanuel, care talmacit inseamna “Dumnezeu este cu noi”. Noi i-am zis insa “Emiluta”, din cauza dimensiunilor liliputane si a dragostei uriase pe care a trezit-o in noi.

“Emiluta” a devenit imediat copilul tuturor, fiul bisericii, “copilul minune”. Ne-am napustit sa-l vedem la “incubatorul” spitalului, unde era Citește restul acestei intrări »