Liviu Olah ‑ „Jarul dragostei mântuitoare”

Liviu Olah – un Miel în mijlocul lupilor

Cât de greu a fost pentru fratele Liviu Olah să lucreze în România? Iată câteva extrase din dosarul lui de la Securitate, aşa cum au fost publicate ele de Daniel Mitrofan ‑ http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com). Nu a fost vorba numai de „lupii securităţii”, ci şi de „fraţii mincinoşi strecuraţi printre voi”, lupi îmbrăcaţi în piele de oaie, urmaşii celor care i‑au tulburat lucrarea şi apostolului Pavel.

MINISTERUL DE INTERNE

(Inspectoratul judeţean Bihor ‑ Securitate‑ Nr. I/00784 din 13. XI. 1976)

SE APROBĂ: P L A N

‑ privind compromiterea şi neutralizarea activităţii duşmănoase a numitului OLAH LIVIU, pastor baptist din Oradea.

În  vederea   compromiterii  lui   OLAH  LIVIU  şi neutralizării activităţii ostile pe care o desfăşoară, conform celor ordonate de conducerea Direcţiei I la analiza din 11 noiembrie a.c., se vor întreprinde următoarele măsuri:

I. Intensificarea urmăririi informative a  lui OLAH LIVIU, urmărindu‑se cunoaşterea activităţii sale sub

Liviu Olah

Am fost să-l vizitez acasă miecuri 13 Octombrie 2004. L-am găsit tare obosit, deși era încă dupăamiaza devreme. A fost totuși binevoitor cu noi. N-ea primit cu bucurie și s-a rugat împreună cu noi. L-am privit și am observat pe ferestrele ochilor că acel „cineva” pe care-l cunoșteam din timpuri mai bune era încă acasă. I-am reamintit de Oradea și am vorbit puțin despre câteva evenimente și cunoștințe comune. În adâncuri, mocnea acum vulcanhiul care erupsese puternic altădată. Asta mă uimea și mă atrăgea iresistibil spre dânsul în anii tinereții mele.

N-am fost rânduit de Dumnezeu să fiu evanghelist, mai degrabă un fel de învățător de Biblie și păstor. I-am privit însă întotdeauna pe evengheliși cu o admirație aparte și uneori chiar cu … invidie. Fie că s-au numit Marcu Nichifor, Liviu Olah sau Sârbu oamenii aceștia vorbeau mereu cu un patos și o putere care venea întotdeauna de dincolo de ei. Cuvinte ca ei puteam să spun și eu, dar în spatele cuvintelor lor era o forță duhovnicească, o convingere categorică trimisă din altă lume ca să facă dintr-o dată toate lucrurile clare, limpezi și ușor de acceptat. I-am întrebat mereu dacă le este ușor să vorbească mereu așa. Mi-au răspuns: „Ba este foarte greu! Nu poți vorbi așa de trei patru ori pe zi. De obicei ai acest har al puterii o singură dată pe zi, după care urmează o descărcare spirituală, menită parcă să le aducă aminte că nu pot face lucrarea cum și când vor ei, ci doar în puterea divină a inspirației date de Duhul lui Dumnezeu.

Mi-am dat seama că, într-un alt fel și într-o altă măsură, aceiași situație se repetă și cu toți ceilalți „purtători de cuvânt” ai lui Christos. Pe fiecare dintre noi trebuie să „ne ia vântul” (pneuma Theou) și să ne învrednicească să căpătăm „crezare” în fața ascultătorilor noștri. Apostolul Pavel cerea bisericii rugăciune „pentru ca să i se dea Cuvânt ori de câte ori deschide gura să vorbească”. Ca și el, și noi știm când suntem folosiți de Dumnezeu și când vorbim doar din amintiri sau din ceea ce am cules din cărți sau din predicile altora. Spurgeon spunea că nici un David adevărat nu poate lupta îmbrăcat în armura și hainele lui Saul. Fiecărui David îi trebuie ceea ce i-a pregătit Dumnezeu pentru el ca slujire și unelte, chiar dacă uneori acestea sunt sau par ca sunt numai niște … pietricele adunate din albia pârâului …

Iată mai jos o poezie gemută într-o stare de agonie după „inspirația” necesară pregătirii unei astfel de predici:

Tînguire

Mă-nfior ades în vremuri
Ce timpu-n loc vor să-l oprească,
Răscruci de gând, popas stingher
Lumina-n mine fă să crească.

În ceas tăcut, sol nevăzut
De dincolo de infinituri,
Trimite grai celui ce-i „mut”
Și-mbracă-mă ca-n alte timpuri.

Dă-mi din înalt puteri cerești,
dă-mi haina sfânt-a proorociei,
Fă să cunosc ce-i neștiut,
Mesaj să-i fiu vremelniciei.

Mi-e inima un foc nestins
Cînd graiu-n mine nu-i „aprins”.

1980, București

Mihai Vicaș

(povestite de Ioan Bradea)

Pe la începutul secolului XX, tatăl fostului frate Alexandru Balc a încetat din viaţă. El era exclus din biserica baptistă din Oradea şi s a pus problema: Cine să-l îngroape?
Fratele Mihai Vicaş, pe atunci păstor, a zis:
– Merg eu, deşi a fost exclus, căci este nevoie şi de ceva fraţi pentru cântări!
A început predica cu cuvintele: „Iată omul care nu L-a luat ca ocrotitor pe Dumnezeu. S-a încrezut în bogăţiile lui, dar unde sunt ele astăzi?”
Toţi cei excluşi erau la înmormântare! Şi prin această predică s a început prima trezire la Oradea, o adevărată epidemie spirituală.

A doua trezire spirituală la Oradea a fost pe timpul fratelui Liviu Olah, când în biserică, tot timpul predicării, şaptezeci de fraţi bătrâni se rugau în subsol ca Domnul să cerceteze poporul Său şi l-a cercetat. În câţiva ani, de la 400 de membri s au ridicat la 1.500. A fost un răspuns prompt al lui Dumnezeu la rugăciunile poporului Său.

Liviu Olah

Exista oameni care spun ca Liviu Olah s-a schimbat in America. Eu unul, nu impartasesc aceasta parere.

Seara asta, Miercuri 21 August 2002, l-am auzit rugandu-se dupa predica rostita de Daniel Sarlea, pastorul musafir venit de la San Bernardino. M-am dus imediat dupa “Amin”, la fratele Liviu Olah sa-l iau iau in brate si sa-l strang cu drag. Ce spusese in rugaciune ? Cuvinte pe care le-a trait o viata intreaga:

“Doamne, te rog un lucru foarte, foarte important in seara aceasta. Nici nu as indrazni sa ti-l cer, daca Duhul Sfant nu ne-ar da si imaginatia necesara ca sa putem intelege si cere lucruri mari ca acesta. Te rog sa faci sa se implineasca cu mine scopul acela precis si exact pe care l-ai avut Tu in vedere atunci cand ai hotarat sa ma nasc pe planeta aceasta. Nu voia mea si nici planurile mele sa se implineasca. ci numai voia Ta si numai planurile tale.”

Cuvintele acestea erau perechea unor altora, scrise de Thomas a |empes: “Omul propune, dar Dumnezeu dispune.” Stiam si eu ca Dumnezeu daruieste darurile cele mai bune celui care nu-i pune nici un fel de conditii. Stiam si ca acest Dumnezeu il folosise pe Liviu Olah intr-un mod unic si neasteptat, cand “trezirea” spirituala s-a petrecut sub cea mai crunta stransoare a ideologiei comuniste. Ca un “taur puternic”, omul acesta se napustise asupra unei ordini strambe si sfaramase lanturile indoctrinarii materialiste si atee a maselor.

Victor Hugo observase bine ca “nici o armata din lume nu poate sta impotriva unei idei careia i-a venit vremea.” Aparitia lui Liviu Olah in crestinismul romanesc a marcat granita unei foarte necesare descatusari spirituale, pragul unei revarsari irezistibile a energiilor care za cusera latent in inimile atator sute de mii de credinciosi evanghelici.

Providenta a facut sa nu-l cunosc de aproape pe fratele Liviu in Romania. In afara unor vizite ocazionale la Seminar si a unor predici rostite din cand in cand in Bucuresti, lucrarea si faima dansului venea spre mine de departe, de pe meleagurile bihorene. Singurul nostru dialog s-a petrecut pe hartie, cand, dupa o prelegere la Seminar am indraznit sa-i scriu pe o coala de hartie o parere personala despre o problema care ma framanta mult pe vremea aceea. Raspunsul lui, tot in scris, pe cealalta parte a foii, l-am pastrat o vreme ca pe un talisman sfant. Ma uluise cu patrunderea lui spirituala si cu maturitatea in tainele Cuvantului.

L-am cunoscut mai bine si mai de aproape aici, la Los Angeles. Impreuna cu Petru Popovici, cu Simion Cure si cu Richard {urmbrand, mi-a fost unul din stejarii la umbra carora am invatat cum se creste spre inaltimile cerului. L-am pastrat si-l voi pastra intotdeauna in amintire ca pe un evanghelist de exceptie, un unicat intr-o generatie, un sfant in caracter, un luptator al rugaciunii si un mare apologet al mereu necesarei pocainte.

Liviu Olah

A aparut meteoric, ca un profet neasteptat, ca o ploaie de vara peste un pamant uscat, ca un torent irezistibil de viata cazand din inalt peste vaile sortite rodirii fertile.

Dupa ani de tacere si de secluziune intr-o prozaica pozitie de arhivar, a aparut ca un Ilie Tisbitul al veacului modern, trimis de Dumnezeu la curtea puterilor vremii, sa le strice linistea idolatra si sa le dovedeasca atotputernicia divina. Pornit ca si profetul de demult sa intoarca neamul si natiunea la Dumnezeu, Liviu Olah a fost un exemplar singular, a carui putere spirituala deosebita a ramas, in ciuda multimii de ucenici si imitatori, inimitabila.

Impactul pe care l-a avut asupra celor care-l ascultau si vedeau pentru prima data in viata lor a fost formidabil. Destul sa spun ca i-am retinut aproape cuvant cu cuvant prima predica pe care l-am auzit rostind-o intr-o duminica “a inaltarii”, cand a ramas fara sa fie programat si cumva fara sa vrea in Bucuresti, desi s-ar fi cuvenit sa fie in mijlocul bisericii lui din Oradea. Fratele Talos Vasile l-a invitat sa vorbeasca la biserica “Sfanta Treime” din cartierul “Mihai Bravul”.

A predicat mai bine de o ora, dar … cine s-a uitat la ceas? Timpul parca se suspendase si cel

Liviu Olah

Care-i definitia unui sfant ? Care-i definitia unui om smerit? Recunosc faptul ca nu stiu sa dau definitii, dar astazi, la biserica Betania din La Habra, cred ca am vazut un astfel de om.

M-am dus sa tin locul lui Liviu Tiplea, pastorul local si prietenul meu plecat  in concediu. Providenta a facut ca, din Romania in drum spre Conventia din San Francisco, sa ne viziteze si fratele Nicu Vandici, directorul programului “Trans World Mondial” pentru Romania, impreuna cu fratele Cooper, directorul aceluiasi program pe toata Europa.

Dupa ce au adus un raport si un scurt mesaj, am fost rugat sa conduc rugaciunea de dupa colecta.
Stand pe banca si ascultandu-i pe cei doi, nu m-am oprit sa nu observ o simetrie surprinzatoare intre vizita celor doi si prezenta in sala a lui Liviu Olah. Cand am ridicat audienta la rugaciune, am spus despre “ceasul implinirii” pe care trebuie sa-l traiasca acum Liviu Olah, omul care, cel dintai din Romania, a indraznit sa creada ca va exista un sfarsit al comunismului si ca Dumnezeu va avea ultimul cuvant in istoria Romaniei, cand va aduce vremea ca Evanghelia sa fie predicata pe stadioane, in presa, la televizor si … la radio!

Rugaciunile lui pareau atunci tuturor credinciosilor din tara, si chiar pastorilor cu un oarecare nivel spiritual, “foarte copilaresti”  si lipsite de “temei biblic.”

“Cred ca astazi, Dumnezeu isi justifica un copil al credintei”, am spus eu, “si vreau sa-l las pe dansul sa ne conduca in rugaciunea de multumire.

Departe de a prelua linia sugerata de mine, Liviu Olah s-a rugat asa:
“Doamne, nu un om cu initiativa personala s-a rugat atunci, ci un om care a simtit calauzirea Duhului Sfant. Omul n-are nici un merit. Toata lauda Ti se cuvine numai Tie si lucrarilor Tale pline de har si de putere.

Iarta-ne ca Te cunoastem asa de putin si Te slujim asa de neputinciosi. Stiu ca ne va fi rusine cand ne vom prezenta inaintea Ta, pentru faptul ca n-am indraznit sa Te rugam pentru lucruri marete pe care erai gata sa le faci pentru noi. Iarta-ne ca nu credem indeajuns Cuvantul tau si nu ne lasam calauziti suficient de Duhul Tau cel Sfant. Deschide-ne ochii sa Te vedem mai bine si sa indraznim sa colaboram cu Tine la lucrarile Tale nespus de mari.”

Am vazut un om care Ii da toata slava, toata lauda si tot meritul lui Dumnezeu, fara sa vrea sa opreasca nimic pentru sine. Este oare acesta un om smerit, un om  … “sfant” ?