De vorbă cu mine însumi

Richard Wurmbrand ne-a privit duios și ne-a întrebat: ,,Când ați văzut-o ultima dată pe Bințea tristă?“
Avea dreptate! Tristă, n-am văzut-o niciodată.

,,E o hotărâre pe care a luat-o ea de foarte mulți ani. Și când a primit vestea că părinții ei au fost uciși n-a stat mult timp tristă. A plăns în singurătate, dar nu în public. ,,Oamenii n-au nevoie să vadă fața mea tristă, ci luminată de bucuria mântuirii și de optimismul credinței. Asta am să fac toată viața! Oamenii trebuie să-l vadă pe Christos pe fața mea.“

„Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înlăuntrul meu?”

Această întrebare, aparent retorică, apare de două ori în Psalmul 42 şi o dată în Psalmul 43, cu care este pereche. Problema pe care o ridică această interogaţie este următoarea: Ce ne spune ea despre omul care şi‑o pune?

Capacitatea introspecţiei, a cercetării de sine, a lui „self realisation”, a meditaţiei este treapta care separă lumea umană de lumea animală, vegetală şi minerală. Niciun animal nu o are. Vaca, deşi rumegă, nu meditează la ceea ce i s‑a întâmplat peste zi. Boul se duce fără şovăială drept înainte, „ca boul”, iar viţelul nu se miră decât atunci când dă de „o poartă nouă” la capătul drumului pe care venea de obicei „acasă”.

Poate că aţi auzit pe cineva spunând: „Nu mă mai mir că nu mă înţeleg cu ceilalţi, pentru că nu mă înţeleg nici măcar cu mine!” Observaţia dă pe faţă nu neapărat o inimă certăreaţă, ci o inteligenţă superioară. Sunt sigur că aţi auzit de titlul „Gâlceava înţeleptului cu lumea”. El subliniază capacitatea omului de a fi o „personalitate” care nu merge cu valul, nu poate fi

Notiţe, notiţe, notiţe

Acum 12 ani, Richard Wurmbrand mi‑a spus: „Am mii de notiţe cu extrase din tot felul de lucrări pe care le‑am parcurs sau lecturi pe care le‑am auzit. Mi‑ar trebui cineva să le ia şi să le sorteze. Este atâta muncă şi atâta valoare în ele… Un predicator este un pescar de informaţii. De câte ori începe să predice cineva, scot hârtia şi creionul, ca să iau notiţe. Uneori le pun repede înapoi … Alteori umplu pagini întregi. Noaptea, dorm cu hârtie şi creion la capul patului. Mi‑au venit zeci de idei pe care le‑aş fi pierdut pentru totdeauna dacă nu le‑aş fi notat atunci.”

M‑am făcut că nu bag de seamă invitaţia ascunsă în cuvintele dânsului. Eram ocupat cu hârtiile mele. Lucram la o carte care urma să se tipărească în curând. Privind retrospectiv, nu pot să‑mi iert ratarea unei asemenea ocazii. Omul acela îmi oferise delicat munca lui de‑o viaţă şi eu… îi dădusem cu piciorul. Unde sunt acum notiţele lui nenea Richard? Pierdute pentru totdeauna.

Măcar am băgat la cap ceva atunci şi mi‑am consolidat pasiunea de a nota tot ce mi se pare interesant. Începusem din liceu, când m‑am decis să adun extrase într‑un caiet de „Masă şi capacităţi” (titlul sugestiv al uneia dintre materiile studiate la Liceul de Metrologie din Bucureşti). Am o vastă culegere de maxime şi extrase din anii mei de lecturi şi audiţii.

Ca să vă dau un exemplu, astăzi am fost la o nuntă într‑o biserică americană. Păstorul, un om cu o inimă de aur, a vorbit din

Richard Wurmbrand

Un articol din ziarul „Formula AS” nr. 38, anul 1992, reda interviul care i‑a fost luat pastorului Richard Wurmbrand.

„Dracul a învăţat de la comuniştii români”

În competiţia privindu‑i pe „marii români”, printre finalişti se află un nume care încurcă pe toată lumea: RICHARD WURMBRAND. Ochi miraţi, umeri ridicaţi, deşi în cauză se află o mare personalitate a lumii creştine, „frate” de neam şi de convertire cu Steinhardt. Pentru că am avut norocul şi fericirea să‑l cunosc pe pastorul Wurmbrand şi, mai ales să‑l aud predicând într‑o biserică neoprotestantă din Bucureşti, reiau un interviu pe care mi l‑a acordat în 1993. Mărturisesc cu mâna pe suflet: niciodată, în viata mea, eu nu am auzit vreun preot vorbind cu atâta ardoare despre Cristos. Nimeni nu I‑a exprimat niciodată, atât de aievea realitatea. Acolo, în biserica întunecoasă, Richard Wurmbrand Îl materializase, de‑a dreptul, cu iubirea şi adoraţia lui. Isus era „de faţă”, întrupat printr‑o credinţă uriaşă. Expresie supremă a crezului său, Mântuitorul i Se revelase lui Richard Wurmbrand în închisoare, ajutându‑l să depăşească chinurile cumplite la care fusese supus. De dragul prezenţei Lui, bătrânul pastor ar fi luat oricând de la capăt supliciul, numai pentru a‑L mai putea atinge pe Domnul, dincolo de gratiile ferestrei, cu sufletul său întărit şi eliberat de mortificarea trupească. Un om minunat!

Întruchiparea bunătăţii extreme, a toleranţei, a adevăratei iubiri. Dar şi un militant al credinţei creştine, care şi‑a pus viaţa în pericol, pentru a face ca învăţătura lui Cristos să ajungă acolo unde era aşteptată: în Munţii Chinei sau în deşerturile Saharei. Richard Wurmbrand se află acum în cer. Sunt onorată că m‑a băgat o clipă în seamă, cât a fost pe pământ.

Convertirea

‑ Domnule Wurmbrand, aveţi faima de a fi unul dintre cei mai mari predicatori creştini ai lumii contemporane, o afirmaţie la care subscriu, întrucât am avut norocul să vă ascult la Biserica Baptistă din Bucureşti. Un mare predicator şi misionar creştin, de origine… evreu. Când şi cum aţi trecut de la ritul mozaic la creştinism?

‑ Am crescut într‑o casă unde nu se practica religia, deşi părinţii erau amândoi evrei. Tata a murit când eu eram foarte tânăr. Când tatăl moare, la evrei este obiceiul ca un copil să spună

Richard Wurmbrand

În revista „Prietenul” din 6 ianuarie 1945, Richard Wurmbrand scria în „Sidra Săptămânii” referitoare la Exod (Exod 1:1‑6:7) următoarele cuvinte către evrei:

Şi să nu gândim că egiptenii erau un popor rău la inimă. Dimpotrivă, avem atâtea mărturii că erau un popor bun, vesel, căruia îi plăceau culorile frumoase şi voioase. Proverbul lor cel mai utilizat era: „Hai să trăim vesel!”

Cum nici poporul român nu este un popor rău. Dimpotrivă, toţi îl ştim de blajin şi primitor. Cum de au putut egiptenii să săvârşească atunci nedreptate? Şi cum de s‑au găsit români care să săvârşească bestialităţile din Iaşi, Bucureşti şi Transnistria? Există nu numai criminali fioroşi. Există şi o criminalitate a celor uşuratici. Omul care este mereu vesel nu ia nimic în serios, comite la repezeală, fără gândire prea multă, o mârşăvie, când aceasta îi este sugerată sau poruncită de sus, pentru ca după aceea să fie iarăşi voios, blajin şi politicos.

Iar mai departe scrie Richard Wurmbrand un lucru extraordinar: „Dumnezeu vroia ca evreii să iasă din Egipt. Dar pentru ca anumite relaţii să se întrerupă, ele trebuiau să devină de nesuportat. Aceasta‑i o lege sociologică. Dacă foametea îi adusese pe evrei în Egipt, numai robia putea să‑i scoată de acolo. Oamenii, de obicei nu se mişcă din loc până nu sunt supuşi unei presiuni de nesuportat. Robia este calea spre libertate! Numai nedreptatea insuportabilă este aceea care dă naştere la mişcări de libertate încununate de succes. Dacă viaţa în Egipt ar fi fost cât de cât de trăit, noi am fi fost şi astăzi încă în Egipt şi nu am fi intrat niciodată în Ţara Sfântă. Numai robia a îndreptat poporul spre ţara hărăzită lor de Dumnezeu.

* * *

Iar acuma un lucru formidabil pe care îl spune Wurmbrand: „Acelaşi scop l‑a avut şi prigoana de la urmă (adică Holocaustul hitlerist!) în planul lui Dumnezeu.” Un punct pe care îl susţine şi rabinul Alexandru Safran în cartea sa despre Cabala. Auziţi ce spune Wurmbrand mai departe, cu privire la OBED YAHWE : „Evreii sunt destinaţi de Dumnezeu să fie «un popor sfânt şi un popor de preoţi». Şi degeaba se scutură cu uşurinţă: «Să‑Şi aleagă Dumnezeu un alt popor!», căci Dumnezeu nu‑Şi va alege altul. Evreii trebuie până la urmă să împlinească această menire care le‑a fost dată! Dar gândul nu ne‑a fost la aceasta. Ne‑am amestecat cu

Adevărul despre cineva

L‑aţi întâlnit pretutindeni. Fiecare parc de distracţii care se respectă are măcar unul. Fiecare revistă care‑şi merită preţul are şi ea unul. Cel mai bun în meserie pe care‑l ştiu eu în România a fost Clenciu. Este vorba despre un „caricaturist”. El îţi poate face, la repezeală, din doar câteva linii, o „figură” care are „ceva” din chipul tău, fără însă a te înfăţişa în complexitatea fizionomiei tale.

Un caricaturist este un specialist al lucrurilor care ies imediat în relief, care sar în ochi, al puţinelor elemente care‑ţi dau unicitatea pe moment. Caricaturistul este treapta cea mai rudimentară pentru a afla „adevărul” despre cineva.

Treapta imediat superioară lui este ocupată de „portretist”. Sunt portretişti care ne‑au lăsat în urmă adevărate capodopere. Să amintim numai de misterioasa „Gioconda” a lui Leonardo da Vinci sau de autoportretul lui Van Gogh.

Un „portret” este un studiu de personalitate. Mult mai fidel realităţii decât caricatura, portretul cere timp de pregătire şi ia mult mai mult timp pentru execuţie. Unele portrete pot fi considerate „fotografiile” de dinaintea inventării aparatului de fotografiat.

Aţi ghicit, o treaptă superioară „portretiştilor” pentru cunoaşterea adevăratului chip al cuiva este „fotografia”. Multe dintre portrete au fost influenţate de capriciile pictorului sau înfrumuseţate pentru „preţul” celor care le‑au comandat. Fotografia nu înfrumuseţează. Ea îngheaţă în timp o secvenţă a vieţii. Nici fotografia însă nu spune adevărul, tot adevărul şi numai adevărul despre cineva. Există chiar şi un proverb: „Când ajungi să arăţi ca în poza de pe paşaport este timpul să mergi la un medic …”

Imaginea statică nu poate spune totul despre adevăratul nostru chip. De aceea s‑a inventat cinematograful şi cutia magică cu imagini mişcătoare. Dintr‑o dată pozele au prins viaţă şi au început să zâmbească, să plângă, să se mire, să îmbătrânească, să se schimbe, să … fie vii, aşa cum este viaţa. Dacă vrei să cunoşti adevărul despre cineva, o secvenţă de viaţă îngheţată în timp este insuficientă.

Omul este într‑o continuă schimbare, într‑o neîncetată evoluţie. Se gândeşte, se răzgândeşte, se apucă de ceva, se lasă, se apucă de altceva sau revine la ceea ce făcea mai înainte. Omul are zile bune şi zile rele, anii buni şi anii pe care‑i regretă. Am „inventariat” aceste mijloace de fixare a imaginii pe retina memoriei noastre nu pentru a face o istorie a artei, ci pentru a ajunge la una dintre celebrele ilustraţii ale lui Richard Wurmbrand. Ea apărea mereu în situaţiile în care părerea generală despre cineva părea că se fixase definitiv asupra unui anumit fel de a fi al lui. Oamenii îl „îngropaseră” sub povara unui trecut şi nu‑i mai dădeau voie să iasă din el, ca dintr‑o închisoare la care‑l condamnaseră „pe viaţă”.Concluzia raţionamentului evreiesc a lui nenea Richard era: „Nu puneţi etichete pe fiinţele vii. Etichetele sunt pentru exponatele moarte din muzeu. Nu daţi diagnostice definitive. Oamenii bolnavi fac tratamente şi se vindecă, uneori …

Dar iată ilustraţia:

„Se spune că un teritoriu întreg era terorizat de un tâlhar la drumul mare, un monstru care n‑avea milă de nimeni şi nu

Paradoxuri cu săraci bogați

Cu unii „sfinţi” se întâmplă lucruri ciudate. Sunt convins că sunt rânduieli hotărâte la curtea cerului. Iată câteva dintre ele:

Richard Wurmbrand, prin mâinile căruia au trecut milioane de dolari în misiunea lui mondială, n‑a avut şi n‑a condus niciodată o… maşină. N‑a făcut niciodată o fotografie şi n‑a avut o cameră de fotografiat. N‑a avut în America o casă a lui cu mobilă şi n‑a îmbrăcat nici el, nici tanti Sabina, haine scumpe sau obiecte de aur.

Niculiţă Moldoveanu a murit într‑o casă „de împrumut” cu chiria plătită de fraţi şi a fost îngropat într‑un mormânt care nu era al lui.

Petru Popovici mi‑a mărturisit de curând (iunie 2007) la Atlanta că a reuşit să nu mai aibă nimic în posesie personală. Stă în casa fetei lui Angela.

Traian Ban şi Vasile Brânzei o sfârşesc tot fără să aibă o casă a lor, la fel ca şi Aurel Popescu în Portland.

Oamenii aceştia au reuşit să nu se lipească prea tare de nimic din lumea aceasta. Au trăit mai mult pentru lumea de dincolo şi s‑au desprins mai uşor de ceea ce deja nu mai era în niciun fel „al lor”.

Vise, vise vise …

Visăm ceea ce‑am fost, visăm ceea ce‑am vrea să fim, visăm ceea ce ne spune Dumnezeu. Cineva m‑a întrebat de ce la noi, la baptişti, nimeni nu vorbeşte despre vise. Am să încerc să o fac acum, după ce am cercetat puţin acest subiect, şi mi‑am făcut cât de cât o părere personală.

Vise, vise, vise …

Nu, nu‑i vorba despre visele pentru împlinirea cărora trudim de dimineaţa până seara, ci de acelea pe care le trăim în timpul odihnii de seara până dimineaţa. De unde vin aceste vise? Ce mesaj au ele? Ce putem să învăţăm din ele? Cât de mult trebuie să ne lăsăm influenţaţi de mesajul lor?

Oamenii au diferite păreri şi diferite atitudini în problema viselor. Unii le ignoră pur şi simplu, alţii le notează, le interpretează şi le trâmbiţează ca pe nişte comunicări supranaturale. Tatăl meu, Vasile Brânzei, n‑a crezut niciodată în valabilitatea viselor. Mama mea însă, Carolina Brânzei, l‑a făcut să se clatine în această convingere nu cu argumente teologice, ci pentru ca unele dintre visele ei au avut încăpăţânarea… să se împlinească. Ce spune despre această problemă Biblia, cartea pe care ne‑a lăsat‑o Dumnezeu ca să‑L înţelegem pe El şi ca să ne înţelegem pe noi înşine?

Ei bine, Biblia ne spune că aceste vise pot avea cauze diferite: cauze biologice, cauze psihologice, cauze teologice. Să le luăm pe rând … sau mai bine să încercăm mai întâi să vedem ce sunt visele.

Care este definiţia unui vis?

Un vis este o serie de gânduri, imagini şi emoţii experimentate în timpul somnului.

În medicină, visul este definit ca o punte de legătură între senzaţiile conştiente şi memorie, un rezultat construit în jurul a ceea ce am experimentat, ce am văzut şi auzit în starea de veghe. Înţeles astfel, visul este un fel de ecou care apare în starea de somn a realităţii trăite în

Cruciaţii crucificaţi

Ce eşti: o victimă sau un victorios prin har?

Una dintre cele mai comode şi mai fireşti poziţii în care ne complacem este aceea de… victimă. Fiecare din noi are sentimentul că este nedreptăţit, că suferă pe nedrept, că suferă mai mult decât toţi ceilalţi. Purtarea crucii în fiecare zi nu mai este o vocaţie voluntară, ci o degradantă debilitate. Dacă‑i chemi la lucrare, te refuză şi se retrag rapid în infirmeria unor scuze de mironosiţe: „Nu pot, frate. De‑ai şti dumneatale ce probleme mari am eu… N‑am timp. Nu‑mi văd capul de treabă …”

Ca pastor, de multe ori mi se pare că biserica este ca o mare anticameră la dentist. Fiecare ia poziţia unui pacient cu o teribilă durere de măsea! În zadar încerci să‑i spui cuiva despre durerea altuia. El îţi spune: „Lasă‑mă, domnule, cu durerea altuia. Şti ce tare mă doare pe mine?!” Fiecare se crede mai nenorocit decât ceilalţi şi n‑are timp şi nici stare să se gândească la ceea ce‑i doare pe ceilalţi. Ce‑i de făcut?

În primul rând trebuie să ne dăm seama de aspectul caraghios al situaţiei. Ce‑aţi face dacă în sala de aşteptare ar intra până şi dentistul ţinându‑se cu mâna de falcă? Ce‑aţi face dacă şi el ni s‑ar alătura în postura de pacient obsedat de durerea lui şi incapabil să‑i mai ajute pe ceilalţi?

În al doilea rând trebuie să încercăm să vedem cum au scăpat alţii din această criză, iar în al treilea rând, ar trebui să facem şi noi ce au făcut ei. Vi‑l propun ca exemplu pe apostolul Pavel, iar criza prin care a trecut el se găseşte în 2 Corinteni 12:7‑12. Criza lui Pavel s‑a declanşat datorită „ţepuşului” care‑l făcea să sufere. Nu ştim precis şi nici n‑are vreo importanţă să ştim despre ce fel de „ţepuş” a fost vorba. Este suficient să ştim că problema a fost suficient de mare şi de chinuitoare ca să‑l facă pe Pavel să meargă în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Dialogul cu Dumnezeu i‑a descoperit lui Pavel un alt mod de a

Richard Wurmbrand despre botez

(de la Mizrahi A.)

Iubiţii noştri,

De mult am vrut să vă trimit această scrisoare. Originalul se află la noi şi l‑am primit de la o soră din grupul de la Haifa. Scrisoarea i‑a fost adresată ei cu mulţi, mulţi ani în urmă. Ea este încă una dintre multele roade ale lucrării Domnului, prin intermediul fratelui Richard Wurmbrand. La data aceea sora încă nu‑L primise pe Domnul Isus în inima ei. Ani după această scrisoare, ea l‑a întâlnit pe fratele Richard ‑ una dintre acele „întâmplări” miraculoase pe care numai El ştie să le potrivească pentru noi. Se afla la Sinaia într‑o vacanţă.

Plimbându‑se pe stradă a auzit pe cineva strigând ca Ioan în deşert: „Pocăiţi‑vă!”

Glasul i s‑a părut cunoscut. S‑a întors uşor speriată să vadă cine este cel care îndrăzneşte să propovăduiască Evanghelia în plină stradă, în plin regim comunist, când oamenii securităţii se aflau peste tot. Era fratele Richard! Nu de mult ieşise din închisoare şi ajunsese la Sinaia din pricina sănătăţii şubrede. Era slab şi aproape de nerecunoscut, dar glasul nu putea fi confundat.

S‑a apropiat de el şi i‑a spus: „Domnule Wurmbrand, de ce vă expuneţi să intraţi din nou în puşcărie?”

Răspunsul lui a fost: „Stimată doamnă, nu vă îngrijoraţi pentru mine. Ceea ce aş vrea să ştiu este ce se întâmplă cu sufletul dumneavoastră. L‑aţi primit pe Domnul Isus ca Mesia şi Mântuitorul dumneavoastră?”

Răspunsul ei a fost un timid: „Da …”

„V‑aţi botezat?” a întrebat din nou fratele Richard.

„Ce nevoie am de o bucată de hârtie?” a răspuns ea, încercând să se eschiveze. Dar fratele Wurmbrand a continuat să o bombardeze cu întrebările: „Sunteţi căsătorită?”

„Da”, a răspuns ea.

„V‑aţi cununat?” a insistat fratele.

„Bineînţeles! a răspuns ea uşor ofensată, doar nu vă imaginaţi că trăiesc în curvie?”

„Mi‑am imaginat că sunteţi cununată, a răspuns el, doar că nu înţeleg pentru ce v‑a trebuit acea bucată de hârtie?”

La scurt timp de la această întâlnire, sora a primit botezul.

Dezinformări și lămuriri despre Richard Wurmbrand

Ruzsa György , sâmbătă, 12 ianuarie 2008

Dragă Frate Daniel Brânzei!

Deşi nu mă cunoaşteţi, vă rog frumos să‑mi acordaţi puţin din timpul dumneavoastră. Mă numesc Gheorghe Ruja şi sunt membru al Bisericii Baptiste Române din Micherechi, Ungaria ‑ singura biserică baptistă unde se mai predică româneşte. Michererechiul (Méhkerék) se situează la graniţa cu România, la 15 km de Salonta. La ultimul recensământ din 2001, doar 8000 de persoane s‑au declarat a fi de naţionalitate română în Ungaria. La şcolile din localităţile româneşti, româna se predă ca limbă străină, restul în ungureşte. Populaţia românească de aici este băştinaşă, deci strămoşii noştri de sute de ani trăiesc aici. Şi în trecut dar şi acum, când suntem mai puţini, încercăm să păstrăm relaţiile cu ţara‑mamă, deşi cu pierderea limbii şi a identităţii, interesul este tot mai scăzut. Doar bisericile: ortodocşii, baptiştii şi penticostalii se mai zbat să se păstreze şi ca români.

Povestea începe în anul 1994, când s‑a făcut inaugurarea noii clădiri a Bisericii Baptiste din Micherechi. Noi am urmărit cu atenţie soarta fratelui Wurmbrand, organizaţia fratelui „Vocea Martirilor” având o filială şi în Budapesta (chiar am corespondat cu dânsul) . Ei ne‑au oferit o posibilitate, ca la deschiderea bisericii să‑l avem în mijlocul nostru pe fratele R. Wurmbrand ‑ el ar fi făcut o vizită şi în Germania atunci. Fratele, înainte de eveniment, s‑a îmbolnăvit, şi noi aşa ştim că de atunci încolo nu s‑a putut deplasa în străinătate. Deci fratele nu a venit, dar a trimis atât el, cât şi sora Sabina, câte un mesaj înregistrat pe o casetă video, mesaj care a fost vizionat de membrii bisericii. Bineînţeles am fost interesaţi şi pe mai departe ce se întâmplă cu soţii Wurmbrand, despre moartea lor am fost anunţaţi imediat.

Am fost la curent cu evoluţia fratelui la Mari Români, iar anul trecut Institutul Cultural Român de la Budapesta „s‑a deplasat” la Biserica Baptistă din Micherechi, împreună cu Lucia Hossu Longin, regizoarea filmului despre fratele Wurmbrand, care a fost şi proiectat. Românii din Ungaria au în fiecare săptămână un program televizat cu titlul: „Ecranul nostru”. La începutul acestui an, Redactorul‑şef al emisiunii m‑a căutat, spunându‑mi că doresc să prezinte o personalitate marcantă română şi, fiindcă noi baptiştii din Micherechi, am avut relaţii cu R. Wurmbrand, l‑au ales pe el. De aceea mi‑a cerut să‑i dau videocaseta cu mesajul (despre care v‑am scris mai sus) fratelui, pentru că voiau să prezinte secvenţe de pe ea. Emisiunea a fost transmisă în săptămâna aceasta, miercuri, pe canalul 1 al Televiziunii Maghiare.

Vă rog să accesaţi adresa aceasta de pe Internet şi acolo veţi putea viziona emisiunea cu pricina. Am vizionat‑o şi eu şi pentru mine a fost un şoc