You are currently browsing the category archive for the ‘Diverse’ category.
Am primit un comentariu de la o creştină care se declara „tânără”. Este un răspuns delicat şi frumos, ca o floare nevinovată din aerul pur de la munte, neobişnuită cu poluarea din viaţa citadină de la câmpie. A trebuit să‑i răspund însă şi s‑o aclimatizez cu „viaţa de jos”, din mijlocul comunităţilor de oameni. Iată dialogul nostru:
„Ce uşor este pentru cei tineri să arunce cu pietre în cei care au fost informatori… sunt tânără şi la început am fost foarte revoltată pe păstorii care au fost informatori, dar apoi am auzit o explicaţie: Dacă erai acolo şi ţi‑ar fi ameninţat familia? Dacă erai unul dintre fraţii slabi în credinţă? Dacă îţi ameninţau copiii sau părinţii? Şi repede ai răspunde: Eu niciodată nu aş fi acceptat!!! Nu îi aprob pe cei care au făcut aşa ceva, dar nu am dreptul să‑i judec… Va fi vai de ei dacă nu realizează că mai au o şansă acum să‑şi recunoască greşeala în faţa turmei lor şi va fi la fel de grav şi dacă turma nu va putea să‑i ierte şi îi va condamna! Din cauza lipsei noastre de milă cred că Dumnezeu nu ne‑a dat dreptul să judecăm!!!”
* * *
„Dragă N”
Dumnezeu ne‑a dat dreptul să judecăm! Ba încă ne‑a spus că avem datoria să judecăm. Nu ne‑a dat însă dreptul să osândim veșnic. Ultimul cuvânt trebuie să‑L aibă El: Citește restul acestei intrări »
Singurătatea este primul lucru despre care Dumnezeu a spus: „Nu este bine” (Gen. 2:18) ‑ John Milton
Tatăl lui Hubert French a fost împuşcat de o persoană necunoscută pe când fiul său avea numai 10 ani. Din acea zi , inima lui Hubert a fost stăpânită de gândul răzbunării. El voia cu orice preţ să‑l găsească pe asasin şi să‑l răzbune pe tatăl său.
După câţiva ani, când acest copil a ajuns în floarea tinereţii, a fost diagnosticat cu o severă dezordine neurologică. A fost spitalizat şi supus unui tratament sever. Doctorii i‑au spus că va depinde de medicamente tot restul vieţii, iar singura‑i speranţă pentru viaţă este legată de conştiinciozitatea cu care îşi va lua medicamentele.
În ciuda acestor tratamente medicale, starea sănătăţii lui Hubert a continuat să se înrăutăţească. După numai câţiva ani de tratament, a ajuns să fie inapt pentru muncă datorită problemelor psihice. În acele momente a început însă să se gândească că sfârşitul vieţii îi este aproape şi a meditat mai mult la ceea ce s‑a întâmplat cu tatăl său, la experienţele pe care le‑a trăit atunci şi la faptul că acest gând al răzbunării i‑a stăpânit întreaga viaţă.
Ştiindu‑şi sfârşitul aproape, Hubert a început să meargă la biserică şi să citească Biblia. Citind Cuvântul lui Dumnezeu, a înţeles că pe cel ce i‑a ucis tatăl trebuie să‑l ierte din toată inima. Dorind să pună în practică acest adevăr, procesul a fost greoi şi s‑a petrecut într‑un timp mai lung. Dar a venit o zi în care a mărturisit că Dumnezeu i‑a dat putere să ierte şi să uite pe acel ce i‑a făcut atâta rău.
Ştiţi ce s‑a întâmplat începând chiar din acea zi? Hubert a început să se simtă mult mai bine, iar numai după câteva luni, doctorii i‑au întrerupt tratamentul. Toate problemele lui neuropsihice au dispărut. Iar în cei 12 ani care au trecut de atunci, aceste probleme n‑au mai apărut. El a reuşit să‑şi reia serviciul şi să‑şi întemeieze o familie, trăind ca un om perfect sănătos.
Experienţa acestui copil ne arată că atunci când păstrăm în inima noastră resentimente, ură şi dorinţa de răzbunare, atunci când nu suntem gata să‑i iertăm pe cei ce ne‑au greşit, noi suntem cei ce vom suferi cel mai mult. Aceste resentimente ne vor afecta emoţional, spiritual şi fizic. Vindecarea va veni numai atunci când vom fi gata să iertăm din toată inima. (primită de la Cristian Tripon)
O excelentă poezie de FLORICA BATU ICHIM mi‑a fost trimisă astăzi prin Internet. Vi‑o dăruiesc ca pe o cercetare binevenită.
BAL MASCAT
După cum v‑am anunţat
am făcu un bal mascat.
Vulpea
s‑a‑mbrăcat în raţă;
o găină şugubeaţă
s‑a mascat în crocodil
povestind, la toţi, de Nil,
Iepurilă, cel fricos,
si‑a legat de bot un os
şi tot lătra ca Grivei.
Gândăceii, vrei nu vrei,
vor sa pară elefanţi!
pelicanii, îmbufnaţi
vin să spună că‑s… pisici!
Ce mai haz a fost pe aici…!
Ba, veni ş‑un ursuleţ
nătăfleţ
deghizat în şoricel.
Ce râdea curca de el…!
Ştiţi cum Elu a ghicit
cine este fiecare?
… După cum şi‑au luat mâncare
Slujirea nu înseamnă întotdeauna spiritualitate, iar agitaţia nu este neapărat activitate!
O veste care a făcut ocolul lumii, nu pentru valoarea ei, ci pentru că, aşa cum spun francezii, „Je ne sais quoi“ (Nu ştiu de ce), ştirea fascinează şi şochează deopotrivă. Nimeni nu ştie de ce. Poate pentru că cei doi au fost… fraţi.
Unele lucruri sunt întotdeauna mai frumoase pentru că se întâmplă între fraţi.
Doi fraţi din Israel au murit de inimă la numai câteva minute unul de celălalt. Doi fraţi s‑au prăbuşit răpuşi de atac de cord în timp ce lucrau în livada de măslini din satul arab Jadeidi‑Makr din nordul Galieii. Personalul medical sosit la faţa locului l‑au găsit pe unul dintre cei doi fraţi căzut la marginea drumului care ducea la grădina de măslini şi l‑au transportat la spitalul Nahariva, unde a murit la puţin timp după internare.
Celălalt frate a fost găsit mort printre măslini, după câte se pare, tot din cauza unui atac de cord. Din cercetările iniţiale, poliţia a constatat că cei doi fraţi, Kamal şi Annuar Hamado, săpau pământul când Annuar, în vârstă de 60 de ani s‑a simţit rău şi a căzut la pământ. Kamal, care era cu el, a fugit spre şoseaua 85 care duce la Acra ca să ceară ajutor. Pe drum s‑a prăbuşit şi el.
Poliţia exclude orice formă de intervenţie dinafară în moartea celor doi.
Să vedem dacă putem stabili nişte definiţii ale termenilor folosiţi în cartea Proverbele din Biblie.
Ştiinţa ‑ cantitate de informaţii acumulate Pricepere ‑ abilitatea de a pune în practică informaţiile acumulate
Înţelepciune ‑ folosirea abilitaţii de a pune în practică numai spre bine, după un cod moral bine stabilit. (Nu ştiu de ce apăs mereu greşit pe tastatura şi îmi iese „bien” în loc de „bine”. Nu cumva a făcut altcineva această greşeală cândva, demult, împrumutând din franceză termenul, şi acum noi tragem ponoasele?)
Dacă sunteţi de acord cu definiţiile anterioare, există câteva consecinţe derivate:
Opusul lui „ştiinţă” nu este „prostie”, ci ignoranţă (acesta este şi sensul cuvântului care s‑a tradus „prost” în varianta românească a cărţii proverbelor).
Opusul lui „priceput” este „neîndemânatic”, sau şi mai simplu „ne‑priceput” sau „prost” (în sensul că toate îi ies prost ‑ vezi Prov. 9:4; 30:2)
Opusul lui „înţelept” nu este „prost”, ci „ne‑bun”, adică geniu‑rău, om de ştiinţă, foarte priceput, care alege însă să‑şi folosească abilităţile pentru împlinirea unor planuri „rele” (vezi Prov. 10:23; 19:1; 24:9).
În contextul Bibliei, o băbuţă analfabetă de la ţară care I se închină râvnitoare lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât un academician ateu. Fără Dumnezeu, omul nu poate fi decât un animal educat, un hârciog care hârţogăreşte prin ambalaje de hârtie.
Când Dumnezeu a făcut scoica, El i‑a dat tot ce‑i trebuie ca să fie în siguranţă şi s‑o ducă bine. Scoica are casa ei, cu pereţi tari care s‑o protejeze de lovituri şi s‑o păzească de duşmani. Când îi e foame, tot ce trebuie să facă aceasta fiinţă fără imaginaţie şi iniţiativă este să‑şi deschidă casa şi mâncarea îi pică singură în gură. Scoica se mulţumeşte cu ce cade la fundul apei, unde trăieşte jumătate îngropată în nisip. N‑are grijuri, n‑are pasiuni, nu ia decizii şi nu face valuri în jur. Foarte puţini o bagă în seamă. Nu‑i place să fie deranjată şi nu luptă niciodată cu nimeni, pentru nimic. Nu se agită, pentru că este mulţumită unde se află, şi nu vrea să meargă nicăieri.
Cu vulturul însă, Dumnezeu a procedat cu totul altfel. Când l‑a făcut, Dumnezeu i‑a dat în stăpânire cerul. Vulturul îşi aşează cuibul pe vârful celor mai înalte stânci, unde bate vântul, cade ploaia şi bântuie furtuna. Ca să‑şi găsească hrana, vulturul trebuie să se înalţe sus şi să zboare mulţi kilometri prin ploaie, zăpadă sau grindină, mereu cu ochii la pândă, ridicându‑se din greu în înălţimi, aruncându‑se în picaj şi ridicându‑se iar spre bolta cea largă, curajos, neobosit, maiestuos, puternic şi semeţ. Din când în când, el scoate câte un ţipăt scurt, care bagă groaza în celelalte zburătoare. Când este provocat, este formidabil. Nicio altă pasăre nu‑i poate sta împotrivă.
Nu‑i de mirare că toţi suntem impresionaţi de vulturul viteaz, nu de scoica puturoasă. În fiecare an, chipul vulturului în zbor, prin văzduh, se vinde în mii de tablouri care se asortează măgulitor cu pereţii caselor noastre şi alte mii de vulturi în miniatură se vând ca să ne împodobească birourile. Cum se face atunci că aşa de mulţi dintre noi visăm să ducem o viaţă de scoică, nu una de vultur? (traducere)
Asistăm la un fenomen periculos cu consecinţe majore: mai toţi oamenii au ajuns filosofi, şi încă filosofi atenieni!
„Căci toţi Atenienii şi străinii cari stăteau în Atena nu‑şi petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou.” (Fapte 17:21)
Prin Internet, accesul liber şi gratuit la o cantitate imensă de informaţii i‑a făcut pe mulţi să se infatueze cu gândul că „le ştiu pe toate”! Nu confundaţi însă cantitatea cu calitatea, limbajul cu spiritualitatea şi lectura cu învăţătura! Mai informaţi nu înseamnă neapărat şi mai instruiţi!
Atenienilor, Pavel le aminteşte despre ceea ce „au zis şi unii dintre poeţii lor” (Fapte 17:28). Având în vedere că „inspiraţii” erau consideraţi de greci preoţi ai divinităţii, Pavel le atrage atenţia că Dumnezeu nu S‑a lăsat fără mărturie în trecutul Greciei. Valorile creştine nu l‑au împiedicat pe marele apostol să citească ce scriseseră clasicii. Adevărul cel nou nu va contrazice niciodată adevărul cel vechi, pentru că ambele sunt din… Adevăr. Iată un mare adevăr!
„Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu”, a rostit Domnul Isus în faţa păgânului Pilat. Noutăţile cele noi nu sunt de dorit decât în măsura în care confirmă adevărurile cele vechi. Altfel, ele pot fi doar semne de infatuare teologică. Iată un exemplu trimis de Claudiu Lupu:
Şi Isus i‑a întrebat:
– Cine ziceţi voi că sunt Eu?
Ei au răspuns:
– Tu eşti manifestarea escatologică primordială prin intermediul căreia ni se conştientizează temeiul raporturilor existenţiale…
Atunci Isus a zis:
– Ce?
Aici, în Los Angeles, un băiat de român american, Cătălin Fericean, s‑a dus acum un an să peţească o fată „americană” dintr‑o comunitate de olandezi. Sincer şi puţin complexat de provenienţa lui etnică, băiatul s‑a prezentat mamei fetei aşa cum se ştia, în parte cerându‑şi parcă scuze, în parte prevenind‑o de eventualele nemulţumiri care vor urma:
„Noi românii suntem, din păcate, un neam cu multe defecte…” a spus el şi a continuat enumerând o listă întreagă cu deformaţii specifice etniei lui. După ce l‑a ascultat până la capăt, femeia care avea de gând să‑i devină şi mamă‑soacră, a tăcut puţin, apoi l‑a întrebat cu simpatie:
„Cine a tradus această listă cu defecte din limba olandeză în limba română? Exact aşa spunem şi noi despre noi înşine.”
* * *
Astăzi, la nunta copiilor ei, la distanţă de două mese, am privit‑o îndelung pe această femeie înţeleaptă. Avea ochii înlăcrimaţi şi inima plină. Una dintre gemenele pe care le înfiase în urmă cu 26 de ani dintr‑un orfelinat din Coreea era tare fericită ca mireasă. De atâta privit, mi s‑au umplut şi mie ochii cu lacrimile ei…
Amintiri cu sfinti 