Stiam de la Bianca despre un fel de dorinta firbinte a lui Richard Wurmbrand sa impartaseasca Evanghelia celor din Rusia. Era un fel de dorinta de a indrepta raul facut in anii in care, fiind la Moscova, a contribuit el insusi la promovarea comunismului printre rusi. Iata ce scrie Bianca in “Trandafirul alb”:

“La sfarsitul razboiului cu Germania nazista, armata comunista sovietica a venit sa ne “elibereze” si ne-a invadat tara. A fost a doua domnie a terorii, in care un milion de soldati au jefuit tara, deja saraca, de ceea ce mai ramasese. Orice mijloc de transport in stare de functionare a fost trimis la mama Rusia, astfel ca majoritatea masinilor si autobuzelor au disparut. Nu existau trenuri pentru oamenii de rand, ci doar trenuri pentru trupe, conduse de Armata Rosie, pentru propria lor folosinta.

Pastorul Wurmbrand a simtit dorinta sa vorbeasca cu acesti rusi, care traiau in intunericul ateismului, astfel ca a inceput o lucrare de evanghelizare pentru ei. S-a intalnit in secret cu un tipograf crestin, a organizat tiparirea a mii de Evanghelii in limba rusa si a inceput sa le distribuie soldatilor de pe strada. Aceasta era o lucrare periculoasa, pentru ca, dupa arestarea multor prizonieri politici, acum crestinii, in special pastorii, urmau sa fie redusi la tacere. Un mesaj de speranta si o viata noua nu erau compatibile cu comunismul si trebuiau zdrobite. Eu faceam parte dintr-un grup mic de tineri din biserica noastra, pe care pastorul trebuia sa ne pregateasca cu grija pentru a face acea lucrare.

La inceput, cand m-a intrebat daca sunt gata si daca doresc sa fac acea lucrare, mi-a fost prea teama ca sa fiu de acord. Armata de ocupatie era renumita pentru salbaticia si brutalitatea ei. Tinere fete si femei erau violate, iar multe dintre ele erau gasite in dimineata urmatoare moarte, cu gatul taiat. Politia romana se temea sa se planga deoarece noii nostri sefi erau comunisti. Ei primeau ordine de la Iosif Stalin si de la tovarasii pregatiti de el, romani si rusi.

Constienta de toate acestea, inainte de a incepe lucrarea misionara, m-am rugat Domnului pentru doua lucruri. In primul rand m-am rugat pentru protectia personala, fizica, impotriva acelor invadatori lacomi. In al doilea rand, m-am rugat ca Domnul sa protejeze Evangheliile de mainile celor care voiau sa faca tigari din ele, asa cum faceau cu fiecare alta bucata de hartie pe care o gaseau. Domnul mi-a aprobat aceste doua cereri. Desi am fost prinsa de multe ori impartind acele Evanghelii, ofiterii sovietici m-au amenintat, m-au blestemat, au injurat si au fost furiosi pe mine, dar nu m-au atins niciodata, nici macar cu un deget. Am fost arestata pentru distribuirea Evangheliilor, dar geanta uriasa in care stateau si pe care o caram intotdeauna cu mine nu a fost niciodata confiscata. Nici macar o carte nu s-a pierdut sau distrus. Era de parca Dumnezeu le-a orbit ochii in prezenta gentii.

Intotdeauna imi dadeau drumul dupa o zi sau doua iar eu, inca cu geanta plina de Evanghelii in limba rusa, mergeam la cea mai apropiata gara. Stiam ca agentul |GB calatorea la clasa I-a asa ca asteptam pe peron la ultimul vagon. In momentul in care trenul pleca din statie, aruncam Evangheliile prin ferestrele deschise, exact pe genunchii soldatilor. Ei le insfacau in mare graba si le ascundeau rapid sub uniforme. Cand santinela din fata isi dadea seama de ce se intampla la capatul peronului, era prea tarziu, caci trenul pornise si prindea deja viteza, asa ca singurul lucru pe care-l putea face era sa ma injure pe limba lui, pe care oricum nu o intelegeam.

Cand armata sovietica a invadat Romania, orice nazist care nu era arestat ramanea intr-o situatie disperata. Uitati de cei pe care-i slujisera si urati de oamenii din jur, nu aveau nici un loc in care sa se simta in siguranta. Intr-o noapte, trei tineri soldati germani, fugiti, imbracati inca in uniformele lor naziste, s-au adapostit de urmaritorii lor intr-o magazie din curtea familiei Wurmbrand. Descoperindu-i, Richard si Sabina au horarat sa le dea de mancare pe ascuns si chiar sa le spele hainele. S-a intamplat insa ca, in acelasi timp, cativa soldati sovietici au venit si ei pe ascuns la casa pastorului ca sa se intereseze despre Dumnezeu. Incepeau sa puna la indoiala comunismul si doreau sa stie mai mult despre crestinism.

Imaginati-va panica si grija pe care o aveau prietenii apropiati familiei Wurmbrand cand realizau ca in magazie se ascundeau nazisti fugiti, iar in casa veneau la intalnire soldati rusi. Daca se descopereau unii pe altii? Isi dadea seama familia Wurmbrand de riscul teribil pe care si-l asuma? Puteau fi tradati de cineva si impuscati fara veste. Viata lor era in pericol, iar viitorul lucrarii misiunii lor era amenintat.

Neperturbat, Richard raspundea calm ca Dumnezeu a poruncit sa ne iubim dusmanii asa ca el continua sa ii iubeasca. Era treaba lui Dumnezeu sa tina dusmanii germani departe de dusmanii rusi. Marturisesc ca eu, care mai aveam multe de invatat inca despre dragoste am fost foarte impresionata. Cum de nu puteam sa cred intr-un Mantuitor care dadea putere urmasilor lor sa ierte si chiar sa ajute pe aceia care le faceau rau. Comportamentul familiei Wurmbrand, dragostea lor si curajul lor m-au schimbat pentru totdeauna.”

Anunțuri