In 1 Februarie 2001, Dumnezeu mi-a inlesnit sa pot oferi tatalui meu, care fusese internat in spital, bucuria de a se intalni pentru o zi cu trei din prietenii si colegii lui de lucrare din Romania: Vasile Talos, Geabou Pascu si Iosif Serac.

tardelasul

Spre deosebire de alte vremuri, cand ii admiram de la distanta, dar, din cauza fragezimii varstei mele, nu eram primit la intalnirile si discutiile lor, acum am avut ocazia sa stau cu ei si sa-i aud depanand amintiri din vremurile anilor ’75-’89, cand a inceput in Romania „desprimavararea”. Acesti pastori baptisti, impreuna cu alti doi , Stefanuti Iosif din Braila si Iosif Ton din Ploiesti, alcatuisera atunci un grup de rugaciune si suport spiritual reciproc, poreclit in batjocora de fratele Ioan Bunaciu, „Tardelasul”. Numirea, nascuta cumva dintr-o transliterare a unui cuvant unguresc, sublinia ironic banuiala ca acestia s-au unit sa judece intre ei „intreaga tara.”

Membrii acestui grup restrans de pastori din preajma Bucurestiului a fost luat repede in colimator de autoritati, iar membrii lui au fost eliminati de la orice fel de „favoruri” pe care Departamentul Cultelor le arunca ca pe niste ciolane „cainilor cuminti” care pazeau turma Domnului in Romania.

Unul din cei patru a spus: „Va mai amintiti cand noi eram trecuti cu vederea la vizele pentru Israel? Atunci spuneam in gluma: „Lasi ca noi vom vizita America impreuna …” Cine ar fi crezut ca Dumnezeu va tine seama de vorbele noastre si ca vom ajunge sa stam impreuna de vorba … chiar in America?”

Ii priveam acum cu drag, de aproape. Anii lasasera cute adanci pe obrajii lor, iar varsta ii incununase cu lastare de argint in par. Crescusem si noi, generatia tanara, in umbra lor. Calcasem si noi pe urmele lor, cand, in anii Seminarului, fusesem prima promotie „de lupta” impotriva ipocriziei celor ce ne „educau” pentru falimentul spiritual in lucrare si pentru compromiterea nadejdii in victoria finala a Imparatiei. Asternuseram si noi in scris, in memoriul nostru, inspirati de pilda si lupta lor, avertismentul primaverii clocotitoare care se anunta in tara:

„Voi vreti acum, cand noi intram in Mai,

Sa mai legati in lanturi primavara?”

Marturia acestor oameni este greu de asimilat de cei din generatia actuala. Ei vin spre noi din timpuri si terminologii mult diferite de realitatile in care traim noi. Pentru ei, „securitate” nu inseamna „pace, liniste si prosperitate”, ci opusul acestora: conflict, insecuritate, supraveghere amenintatoare din partea organelor represive de Stat si nesiguranta zilei de maine. Pentru ei, „sedintele de orientare” inseamna nu ceva benefic, ci incercari organizate ale Statului ateu prin care se urmarea „dezorientarea” celor chemati sa mearga pe calea cea dreapta si ingusta. Iar „memorii” nu inseamna o culegere de amintiri sentimentale grupate duios sub invelitoarea unei coperti elegante, ci manifeste de protest si de lupta, documente nascute din durerea celor care „nu mai pot” si au pornit sa-si revendice bruma de drepturi prevazute, dar negarantate de legile tarii.

Anunțuri