Socrate a avu-o pe Xanthippe, Marcu Nichifor a avut-o pe Ada! Cateodata, sotiile fac din sotii lor folosofi, alteori ii fac … evanghelisti pribegi departe de casa.

Imi amintesc ca tatal meu l-a intrebat odata: “Cum te mai impaci cu Ada?” Dupa ce a ingaduit unui zambet sagalnic sa-i cuprinda toata fata, Nichifor a raspuns: “Vasile, Dumnezeu s-a uitat pe toata intinderea pamantului si a zis: “Cui pot sa o dau pe Ada?” Intr-un tarziu, m-a vazut pe mine si a spus: “Am sa i-o dau lui Marcu, ca el este tare si poate sa o duca!” Daca Dumnezeu a crezut ca eu sunt in stare, nu pot tocmai eu sa-L contrazic. O duc foarte bine cu Ada!”

Nu se putea ca un astfel de destin sa aiba o casatorie ca a tuturor celorlalti oameni … Dar, haide-ti iarasi sa-l lasam pe dansul sa povesteasca:

“E vorba despre calauzirea in casatorie si vreau sa va povestesc despre casatoria mea.
Ajunsesem la o varsta destul de inaintata, la 37 de ani, si Domnul inca nu imi aratase sotia aleasa de El pentru mine. Vedeam cate o fata credincioasa, simpatica si-L intrebam:

– “Aceasta este, Doamne ?”

– “Nu”, venea raspunsul.

“Nu” la una, “nu” la a doua, “nu” la a douazeci si doua. Ce o fi oare? Simteam ca Dumnezeu nu avea in plan sa ma lase neinsurat. Dar de ce intarzia asa de mult?

Am plecat la Iasi, sa predic la adunarea de acolo. In timpul predicii am vazut printre surori o fiinta trista, amarata si neagra de suparare. Dupa predica, am ramas cu vreo doi frati si am vorbit cu fata, indemnand-o la rugaciune. Ea s-a rugat:

– “Doamne, fa sa mor chiar acum.!”

– “Slaba rugaciune!” am spus eu, sculandu-ma de pe genunchi. Cere iertare de la Domnul Isus pentru asemenea cuvinte!

Ne-am rugat din nou si tanara a izbucnit in lacrimi, cerand iertare de la Dumnezeu pentru nesocotirea voiei Lui, pentru nepasarea fata de El si fata de Biserica Lui. S-a despietrit si s-a eliberat. Apoi eu am plecat in drumul meu si ea in drumul ei.

A doua zi, fara sa fixam vreo intalnire, ea a venit la sora la care gazduiam, desi nu stia ca sunt acolo. iarasi ne-am rugat impreuna. Dupa aceea m-am intors la Bucuresti, unde eram pastor.

A mai trecut un timp si eu am plecat la Constanta, la mare. Si iata ca ma nimeresc in acelasi vagon cu aceeasi fata.

Mergea si ea tot la Constanta, cu o prietena care o invitase acolo. Am vorbit mult cu ea, pe tren. Era foarte incapatanata si gasea tot felul de motive ca sa ma contrazica. Ma miram si eu: fata nemaritata si totusi nu cauta sa ma castige. Ce o mai fi si asta? Ma miram foarte mult.

La Constanta ne-am intalnit iarasi la adunare, apoi ea s-a intors la Iasi. Atunci am intrebat pe Domnul cu teama:

– “Doamne, o fi aceasta sotia mea?”

– “Da, Ada va fi sotia ta!” am auzit o voce cu glas tare.

M-am tot gandit: “Poate ca Domnul vrea s-o ingrijesc; poate ca moare curand”, pentru ca tusea in luna August si parea a fi foarte bolnava de tuberculoza. “Poate ca n-are cine s-o ingroape”, mi-am mai spus, caci era din Basarabia si familia ei era toata acolo.

Multe m-am gandit pana ce m-am hotarat sa-i scriu. Mai scrisesem eu scrisori la fete, dar nici una n-a mers asa de usor ca aceasta. Intre altele i-am scris ca “de dragoste nici nu e vorba”, dar ca am vazut ca a suferit mult si ca va putea sa ajute fetele care trec prin suferinta; si ca aceasta va fi spre gloria Domnului. Asa a si fost.

Am plecat la Iasi si in doua zile s-a facut casatoria. De altfel eram invitat la Iasi ca sa oficiez o casatorie si m-am gandit ca vor fi doua in loc de una; dar, cand am ajuns acolo, cealalta casatorie se stricase. Fratii sopteau intre ei: “Saracul fratele Marcu, n-a stiut ca s-a stricat casatoria si a venit degeaba!”

Dar eu, dupa ce am predicat, am pus doua scaune langa amvon, am chemat pe batranul bisericii, i-am dat actele de casatorie si l-am rugat in soapta sa oficieze casatoria noastra. Am facut semn viitoarei sotii sa vina in fata amvonului si sa stea pe scaun, langa mine. Spre imensa mirare a celor de fata, batranul bisericii a exclamat:

– “Cum, asa, ca din cer?”

– “Da, chiar din cer”, am raspuns eu.

Si iata, asa s-a facut casatoria noastra. Apoi am trimis o telegrama la Bucuresti, anuntand ca m-am casatorit la Iasi.

Cand fratele Jean Staneski, responsabilul bisericii, a anuntat casatoria sorei Voitcu Ariadna, nimeni n-a reactionat, pentru ca nu stiau ce urmeaza. Dupa o pauza, fratele Jean a continuat: “ … cu fratele Marcu Nichifor.”

S-a facut zarva mare in biserica, nu se mai oprea galagia, mirarea, intrebarile.

Mai tarziu, fratii m-au mustrat pe mine, pastorul lor:

– “De ce nu ne-ai spus? Toti fratii ti-ar fi facut daruri mari de nunta.”

– “Da si dupa aceea ar fi trebuit sa nu va mai fac nici o mustrare, ci numai sa va lingusesc!” Si am ramas in saracie, dar cu Domnul ca Sprijin permanent, ca Ocrotitor in toate greutatile prin care am trecut. (Idem, pag. 35-38).”

Anunțuri