Cam prin 1988, pe cind ma bucuram de privilegiul de a creste in Los Angeles la umbra unor stejari duhovnicesti ca Simion Cure, Pit Popovici, Liviu Olah si Richard Wurmbrand, l-am vizitat la spital pe fratele Richard, care ne speriase pe toti cu o serie de lesinuri. L-am gasit pe fratele Richard impreuna cu „ingerul lui pazitor”, tanti Bintea.
„Brinzei”, mi-a zis dansul de cum m-a vazut, „sa-mi aduci hainele imediat ca vreau sa plec acasa. Nevasta asta a mea m-a bagat in spital degeaba si nu vrea sa ma ia acasa. Imediat sa-mi aduci tu niste haine si sa ma scoti de aici.”

Obisnuit cu felul dansului de a fi, nerabdator si greu de deslusit intre gluma si vorba serioasa, mi-am plimbat un timp privirea prudent cind la tanti Bintea, cand la dansul, ingaimand un taraganat: „Sa vedem, sa vedem …”

Mai inainte ca sa se auda ceva de sub zimbetul care inflorise pe fata sotiei, nenea Richard a continuat torential:

„Nu stiu ce este cu Bintea. Nu ma mai intelege! Sa-ti spun tie ce mi s-a intimplat: Am eu un prieten, care tot asa a lesinat si el putin si Dumnezeu l-a dus pana in al treilea cer si i-a aratat frumusetile paradisului. Cind s-a trezit din lesin era bine mersi si nimeni nu s-a grabit sa-l interneze! Si tot asa s-a intamplat si cu un alt prieten al meu, si el a cazut intr-un fel de lesin, si Dumnezeu i-a dat sa ne scrie cartea Apocalipsei. Nu stiu cum pe mine nu ma intelege Bintea! Ea , cum am lesinat nitel, gata m-a bagat la spital. Cand m-am trezit, eram aici si-mi luasera hainele. Ce stie ea ce descoperiri mi-a dat Domnul si ce revelatii am primit eu! Te rog imediat sa-mi aduci hainele ca sa pot pleca acasa!”.

Bineinteles ca n-am indraznit sa contrazic un „inger pazitor” de talia sorei Bintea. De altfel, Domnul ne-a ascultat rugaciunile si dupa citeva zile nenea Richard a fost iarasi acasa. Mi-a ramas insa in minte spiritul sau evreiesc de autoironie si de necapitulare in fata necazurilor. Toate acestea imbracate intr-un profund romanesc: „Hai sa facem haz de necaz!”.

Anunțuri