America nu l‑a schimbat cu nimic. Moartea nu l‑a oprit să trăiască. Simplitatea nu l‑a împiedicat să ajungă foarte sus în duhovnicie.

Fratele Teodor Rus, Tinu, a fost patriarhul de vârstă al Bisericii Bethel din Anaheim. Dacă ar mai fi trăit până în luna octombrie 2009, ar fi împlinit 99 de ani. L‑am ridicat anul acesta în picioare ca să vadă toţi cum arăta Avraam când a primit vestea că va fi tată … Nu s‑a supărat, pentru că era şi dânsul încă tare…

A plecat la Domnul săptămâna trecută. Era încă îmbrăcat cu cojocul lui din Giurgeştii Bârgăului, iar pe cap purta adesea celebra lui pălărie „de acasă”. Cu câteva săptămâni înainte să plece a avut harul să fie când aici, când dincolo. Deşi aproape surd, auzea mereu coruri cântând şi predicatori vorbind. Era necăjit pe sora Rus Dochia că ea, deşi avea auz încă bun, nu auzea şi ea ceea ce auzea el. Poate din prea plinul unei vieţi petrecute în biserică, poate din „altă parte”, Tinu se trezea revenind printre cei din casă ca de la adunare.

Într‑o noapte s‑a trezit cu hohote de râs şi bătând din palme. Prea fusese frumos ceea ce văzuse de cealaltă parte a somnului. Încă o dovadă că Dumnezeu nu este împotriva aplauzelor bucuroase.

Acum câţiva ani, în România, traduceam un american dintr‑o trupă de cântăreţi veniţi în misiune. Cântecele erau din toată gama şi la un moment dat, americanii au încercat să mobilizeze adunarea celor prezenţi să bată din palme. Au încercat unii, dar i‑a potolit urgent privirea tăioasă a pastorului. După „serviciu”, americanul a vrut să stea de vorbă cu pastorul şi i‑a zis: „Aveţi ceva împotriva celor care bat din palme? În Biblie scrie că copacii pădurii bat din palme…”

„Şi la noi e tot aşa, a răspuns sec românul, şi la noi copacii bat din palme. Numai ei…”

Aseară, mi‑am continuat incursiunea în mesajul profetic al psalmilor. Am ajuns la quartetul de psalmi ai Împărăţiei din 46‑49. N‑am spus nimănui, dar înaintea mea a răsărit dintr‑o dată imaginea acelui păstor român de demult. Mi‑a părut rău că n‑a fost şi el acum aici la studiul nostru. L‑aş fi rugat să citească el cu voce tare:

„Bateţi din palme, toate popoarele! Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie!” (Psalmul 47:1)

Va veni o vreme când gălăgia „aplaudacilor” pentru lucruri de nimic se va opri şi toţi, dar absolut toţi oamenii planetei îşi vor direcţiona aplauzele spre Acela care „este Preaînalt, este înfricoşat, care este Împărat peste tot pământul”. Va trebui să ştim să cântăm atunci o „cântare înţeleaptă” (v. 7b).

Are Dumnezeu ceva împotriva aplauzelor din biserică? Nu cred. La urma urmei, fiecare mare sărbătoare trebuie pregătită cu câteva repetiţii premergătoare. Niciun român nu va sta atunci cu mâinile la spate sau încrucişate la piept. Toţi din toate popoarele vor „bate din palme!” Va fi o veritabilă Adunare a Naţiunilor Unite:

„Domnitorii popoarelor se adună împreună cu poporul lui Dumnezeu, cu poporul Dumnezeului lui Avraam, căci ale Domnului sunt scuturile pământului!” (v. 9)

În ziua aceea, toţi vor recunoaşte că „în Avraam” au fost binecuvântate toate familiile pământului” (Genesa 12:2).

Tot aseară la adunare, am anunţat că familia Zob s‑a predat duminica trecută la predica fratelui Belciu Busuioc, care era în tranzit spre Australia. Ca la un semnal, fără să mă gândesc sau să vreau, toată audienţa a… bătut din palme. M‑am gândit deja la o predică de botez: „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M‑a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M‑a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită.”

Anunțuri