Tatăl lui Hubert French a fost împuşcat de o persoană necunoscută pe când fiul său avea numai 10 ani. Din acea zi , inima lui Hubert a fost stăpânită de gândul răzbunării. El voia cu orice preţ să‑l găsească pe asasin şi să‑l răzbune pe tatăl său.

După câţiva ani, când acest copil a ajuns în floarea tinereţii, a fost diagnosticat cu o severă dezordine neurologică. A fost spitalizat şi supus unui tratament sever. Doctorii i‑au spus că va depinde de medicamente tot restul vieţii, iar singura‑i speranţă pentru viaţă este legată de conştiinciozitatea cu care îşi va lua medicamentele.

În ciuda acestor tratamente medicale, starea sănătăţii lui Hubert a continuat să se înrăutăţească. După numai câţiva ani de tratament, a ajuns să fie inapt pentru muncă datorită problemelor psihice. În acele momente a început însă să se gândească că sfârşitul vieţii îi este aproape şi a meditat mai mult la ceea ce s‑a întâmplat cu tatăl său, la experienţele pe care le‑a trăit atunci şi la faptul că acest gând al răzbunării i‑a stăpânit întreaga viaţă.

Ştiindu‑şi sfârşitul aproape, Hubert a început să meargă la biserică şi să citească Biblia. Citind Cuvântul lui Dumnezeu, a înţeles că pe cel ce i‑a ucis tatăl trebuie să‑l ierte din toată inima. Dorind să pună în practică acest adevăr, procesul a fost greoi şi s‑a petrecut într‑un timp mai lung. Dar a venit o zi în care a mărturisit că Dumnezeu i‑a dat putere să ierte şi să uite pe acel ce i‑a făcut atâta rău.

Ştiţi ce s‑a întâmplat începând chiar din acea zi? Hubert a început să se simtă mult mai bine, iar numai după câteva luni, doctorii i‑au întrerupt tratamentul. Toate problemele lui neuropsihice au dispărut. Iar în cei 12 ani care au trecut de atunci, aceste probleme n‑au mai apărut. El a reuşit să‑şi reia serviciul şi să‑şi întemeieze o familie, trăind ca un om perfect sănătos.

Experienţa acestui copil ne arată că atunci când păstrăm în inima noastră resentimente, ură şi dorinţa de răzbunare, atunci când nu suntem gata să‑i iertăm pe cei ce ne‑au greşit, noi suntem cei ce vom suferi cel mai mult. Aceste resentimente ne vor afecta emoţional, spiritual şi fizic. Vindecarea va veni numai atunci când vom fi gata să iertăm din toată inima. (primită de la Cristian Tripon)

 

Anunțuri