Aţi observat vreodată ce mult şi ce repede se schimbă părerile noastre odată cu poziţiile pe care le ocupăm? Am remarcat aceasta încă o dată la Phoenix, cu o persoană care a fost aleasă, pentru prima dată, ceva în RBA. Apatică de când o ştiu eu faţă de Asociaţie, persoana era dintr‑o dată entuziasmată şi revoltată pentru că nu putea înţelege şi accepta acum… apatia celorlalţi. Schimbarea părerii odată cu schimbarea poziţiei mi s‑a confirmat apoi pe propria piele pe… autostradă.

Faza 1: Merg cu puţin peste viteza limita (deh, am drum lung şi mă grăbesc!). Ochii scanează drumul să văd vreo maşină a poliţiei. Când o văd ascunsă după nişte arbuşti de pe margine, îngheţ! „Uite‑l, dragă, cum vânează, duşmanul ăsta. Precis că le‑au pus o cotă de amenzi. Flămânzii!”

Faza 2: Merg pe cruise control, cu câteva mile sub limită. Văd poliţia pe margine: „Bine le face, că fug ca bezmeticii! Le‑au dat 75 de mile pe oră şi tot nu le ajunge. Când le‑au dat 55 mergeau cu 65. Când le‑au dat 65 mergeau cu 75. Acum le‑au dat 75 de mile pe oră. Cât să le mai dea? Niciodată nu le‑ajunge!”

Faza 1: Stau pe cruise control, sub limita de viteză. Mă depăşesc şi pe dreapta şi pe stânga. „Unde‑or fugi ăştia ca nebunii! Nu mai respectă nimeni viteza. Riscă tot pentru câteva minute câştigate la sfârşit. Ce lipsă de înţelepciune (eufemistic vorbind)”.

Faza 2: Fac slalom printre maşinile care parcă stau pe loc. Bineînţeles că merg peste limita de viteză. Mi‑e greu să le depăşesc pe unele: „S‑a pus pe cruise control şi stă în banda de viteză ca o vacă dintr‑un sat românesc! Dă‑te măcar la o parte!”

Înţeleptul ar zice că există întotdeauna şi celălalt punct de vedere. Părerile noastre n‑ar trebui să fie mereu aşa de vehement corecte. La urma urmei, ai o părere pentru că aşa ţi se… pare…

Anunțuri