Ieri m‑am repezit câteva minute de‑acasă până la clădirea bisericii. Am deschis poarta cea mare a parcării şi m‑am dus înăuntru. Pe geam, am văzut cum o maşină trage şi ea în parcare şi m‑am gândit că iar va trebui să stau ca altă dată după cine ştie cine plecat cine ştie unde, după cine ştie ce şi ori n‑am să pot încuia parcarea la loc, ori va trebui să încui maşina înăuntru şi să aştept să fiu iar chemat de acasă.

Ca să nu se întâmple aşa ceva, m‑am dus repede să‑i spun că nu poate lăsa maşina acolo decât câteva minute. Am stat lângă maşină o vreme, pentru că femeia dinăuntru vorbea la celular şi nici nu m‑a băgat în seamă. Până la urmă a lăsat geamul jos şi mi‑a spus repezit: „Ştii cine sunt eu? Sunt un „probation officer” (un ofiţer de poliţie). Ce vrei? Vrei să‑ţi arat legitimaţia?”

Răutatea ei a trezit în mine răutatea mea şi în loc să‑i mai spun ceea ce venisem să‑i spun, i‑am replicat: „Asta nu vă dă dreptul să parcaţi aici! Este o parcare privată. Vă rog să plecaţi.”

Am lăsat‑o acolo şi m‑am întors înapoi spre biroul bisericii. În drum, am simţit că am făcut ceva necaracteristic şi nepotrivit. M‑am dus în birou, am luat o foarfecă şi am tăiat cel mai frumos trandafir din cei care ne împodobesc curtea. Curăţându‑l de spini, m‑am dus înapoi spre acea necaracteristică maşină de poliţie. Am găsit‑o pe doamna poliţai în picioare, lângă maşină, cu legitimaţia întinsă spre ochii mei, ca sa mă impresioneze. Ocupat cu curăţirea spinilor i‑am spus doar: „Nu trebuie… N‑am nevoie de ea…”

„Unde este numărul 326 pe strada asta?”, m‑a întrebat răstit.

Am priceput că‑i este ruşine să recunoască faptul că se rătăcise şi am tăcut o vreme, până ce am terminat cu toţi spinii, apoi i‑am întins trandafirul spunându‑i: „Este pentru dumneavoastră. Ca să vă facă ziua mai frumoasă.”

Surprinsă, a zâmbit şi odată cu asta a lăsat jos şi masca profesională pe care o avea în dotare de la „instituţie”.

Când ne‑am despărţit, am plecat amândoi mulţumiţi: eu că descoperisem în ea femeia creată de Dumnezeu, ea cu impresia plăcută că se întâlnise cu un „om al lui Dumnezeu”.

Era cât pe ce să ratăm fiecare aceasta întâlnire …

Anunțuri