În albumul familiei noastre există o poză a fratelui meu care, pe la un an, stă în picioare ţinând în mână … un pai. Tatăl meu mi‑a explicat „taina”:

„Emil făcea atunci primii paşi, dar nu putea să stea în picioare singur decât dacă se «ţinea» de paiul pe care‑l ţinea în mână.”

Auzindu‑l, mama soţiei mele, Maria Ban, a adăugat:

„Da ce, eu am fost mai brează? Când spuneam poezia în Biserică n‑aveam curaj decât dacă ţineam în mână foaia mototolită pe care era scrisă. Altfel, mă încurcam…”

Trăim cu toţi astfel de ajutoare imaginare fără de care ne‑am pierde echilibrul interior şi ne‑am pierde graiul…

Cugetare de bunic: Nepoţii sunt cea mai scurtă cale spre tinereţea fără bătrâneţe! Motivaţia ar fi că ei ne ajută să „dăm în mintea copiilor”.

Anunțuri