Aici, în Los Angeles, un băiat de român american, Cătălin Fericean, s‑a dus acum un an să peţească o fată „americană” dintr‑o comunitate de olandezi. Sincer şi puţin complexat de provenienţa lui etnică, băiatul s‑a prezentat mamei fetei aşa cum se ştia, în parte cerându‑şi parcă scuze, în parte prevenind‑o de eventualele nemulţumiri care vor urma:

„Noi românii suntem, din păcate, un neam cu multe defecte…” a spus el şi a continuat enumerând o listă întreagă cu deformaţii specifice etniei lui. După ce l‑a ascultat până la capăt, femeia care avea de gând să‑i devină şi mamă‑soacră, a tăcut puţin, apoi l‑a întrebat cu simpatie:

„Cine a tradus această listă cu defecte din limba olandeză în limba română? Exact aşa spunem şi noi despre noi înşine.”

* * *

Astăzi, la nunta copiilor ei, la distanţă de două mese, am privit‑o îndelung pe această femeie înţeleaptă. Avea ochii înlăcrimaţi şi inima plină. Una dintre gemenele pe care le înfiase în urmă cu 26 de ani dintr‑un orfelinat din Coreea era tare fericită ca mireasă. De atâta privit, mi s‑au umplut şi mie ochii cu lacrimile ei…

Anunțuri