Liviu Ţiplea ne‑a aşezat pe toţi păstorii veniţi să fie părtaşi la înmormântarea fratelui Liviu Olah pe prima bancă a bisericii Betania. Acolo ne‑am aşezat, pe măsură ce soseam, unul lângă altul. Când a venit Titi Cocian, unul dintre noi a spus, glumind: „Bine ai venit, Titi. Întotdeauna este bine să ai şi un doctor lângă tine.”

De lângă mine, Pavel Nicolescu a spus ca pentru sine, dar suficient de tare că să fie auzit de toţi: „Să nu uităm însă că singurul medicament suficient pentru toate problemele noastre este … Învierea!”

Rostite în contextul situaţiei în care ne aflăm, vorbele acestea au fost ca o străfulgerare de lumină în întunericul tristeţii generale. De acest „cuvânt” aveam nevoie toţi. De acest cuvânt avea nevoie sora Jeni şi Diana, rămase fără şotul şi tatăl iubit. De acest cuvânt aveam nevoie fiecare dintre cei îmbolnăviţi de suferinţele acestei existenţe plecate iremediabil spre moarte.

Anunțuri