Teologia, cu precădere cea medievală, aşează adevărurile despre Dumnezeu în trei categorii distincte: adevărurile pe care „trebuie” să le cunoaştem, adevărurile pe care „le putem” cunoaşte, şi adevăruri pe care „le putem doar contempla”, fără să ajungem vreodată să le cunoaştem.

Adevărurile pe care trebuie să le cunoaştem sunt cele referitoare la mântuire şi la viaţa de sfinţire personală; cele pe care „putem” să le cunoaştem sunt cele privitoare la anumite lucrări pe care le face Dumnezeu. Asupra lor putem avea păreri diferite pentru că le cunoaştem doar „în parte” şi oricum, Dumnezeu Se descurcă şi fără ajutorul sau înţelegerea noastră. Două exemple care‑mi vin imediat în minte sunt venirea Domnului şi cum va fi starea noastră după venirea Lui.

A treia categorie, adevărurile destinate doar contemplării, a dus la acea parte a evlaviei numită adorare contemplativă. Există adevăruri despre care ştim precis că există, dar pe care nu vom fi niciodată în stare să le înţelegem deplin. Ele sunt în special cele legate de natura lui Dumnezeu: omniştiinţa Sa, omnipotenţa Sa, providenţa divină, eternitatea etc. Veacul modern grăbit nu prea ne‑a mai lăsat vreme pentru teologia contemplativă. Scolastica greacă ne‑a răsfăţat cu convingerea că totul poate fi cunoscut şi catalogat foarte elegant. Trăim obişnuinţa unei iluzii …

Îmi place ce spune Pavel Nicolescu ca o corecţie la definiţia dată teologiei: „Pentru unii, teologia este o culegere de adevăruri despre Dumnezeu. Pentru mine, ea este cu mult mai mult decât aceasta! Teologia este şi o colecţie a tainelor despre Dumnezeu. Cine poate spune că a ajuns să cunoască totul despre Dumnezeu, despre natura Sa şi despre lucrările Sale?”

Un alt prieten al meu, vorbind despre cunoaşterea de Dumnezeu, a spus că există o cunoaştere calitativă şi una cantitativă. Ni‑L putem imagina pe Dumnezeu drept un „tort” uriaş pe care nu‑l putem nici cuprinde, nici vedea în întregime. Fiecare dintre noi ne apropiem de tort şi putem lua o îmbucătură din el. „În momentul acela putem spune că ştim cum este tortul. Ceea ce nu putem spune este „cum este tot tortul”. Avem o cunoaştere calitativă: ştim cum este Dumnezeu, dar nu avem o cunoaştere cantitativă. Nimeni nu‑L poate cuprinde pe Dumnezeu. El este întotdeauna mai mare decât circumferinţa cunoaşterii noastre. Din cauza aceasta, Biblia spune: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!” Ea nu spune: „Mâncaţi‑L pe Domnul. Nimeni n‑are un stomac suficient de mare pentru aceasta.”

Una dintre cele mai duioase, dar şi mai corecte cunoaşteri despre Dumnezeu este în sfinţii Bisericii. Dumnezeu Se identifică cu copiii Săi, Se oglindeşte în ei, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor:

„Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi‑a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Cristos şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.” (Efes. 3:8‑10)

„…cum a iubit şi Cristos Biserica şi S‑a dat pe Sine pentru ea, ca s‑o sfinţească, după ce a curăţit‑o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.” (Efes. 5:25‑27)

Cine are ochii lui Cristos vede ca şi Cristos şi poate admira în fraţii şi surorile lui de credinţă ceva din frumuseţea şi slava Mirelui lor ceresc. „Mi‑ai răpit inima, soro, mireaso, mi‑ai răpit inima numai cu o privire…” (Cânt. Cânt. 4:9).

Anunțuri