Ştiam că Dumnezeu ne spune să învăţăm de la şoarecii de munte (Prov. 30:26), care ştiu să se asocieze cu muntele pentru a supravieţui. Mai ştiam şi că soţiei mele nu‑i este de nimic mai frică cum îi este de aceste micuţe creaturi care erau aproape „domestice” în casa noastră de la periferia Bucureştilor. Nu ştiam însă ce s‑a întâmplat cu ei în America.

Ei bine, în nopţile din ultimele doua săptămâni am aflat.

Profitând de vara călduroasă, am dormit în acest răstimp afară, în curte, sub cerul liber. Mi‑am delectat ochii cu bolta înstelată şi am urmărit uimit traiectoria lunii şi mişcarea rotitoare a stelelor. Din când în când însă, la periferia câmpului meu vizual am rămas perplex să constat că şi altceva se mai mişcă. Ba încă merge „ca pe sfoară”.

Vedeţi, în Los Angeles, stâlpii cu cablurile electrice nu sunt „la stradă”, ci în spatele casei, „pe hotarul” care face distincţia dintre cele două şiruri de proprietăţi. Ei bine, proiectaţi pe bolta înstelată, printre comete şi luminile pâlpâitoare ale avioanelor, am văzut pe firele electrice circulând de la un stâlp la altul … şobolanii.

La început, soţia şi ceilalţi membri ai familiei mele nu m‑au crezut. Au rămas însă şi ei peste noapte şi s‑au convins. Firele electrice erau veritabile bulevarde, cu străzi care se încrucişau în numeroase intersecţii şi duceau spre… fiecare casă din cartier. Erau fire‑străzi pentru telefon (mai subţiri) şi fire‑străzi pentru curentul electric (mai groase). Am numărat într‑un interval de câteva ore câţiva şobolani grăbiţi, mari şi mici, care veneau de undeva şi mergeau spre altundeva.

Un specialist în deratizare mi‑a confirmat: fiecare casă se află sub un adevărat asalt aerian. Şobolanii americani din Los Angeles merg foarte rar pe jos. S‑au adaptat la condiţiile de mediu şi merg pe sus. Le este suficientă o gaură nu mai mare decât grosimea degetului mare de la mână ca să se strecoare în podul oricărei case. De regulă, aceste găuri există deja pentru a face loc firelor să pătrundă înăuntru. La nevoie însă, şobolani nu ezită să‑şi folosească incisivii pentru a‑şi face ei înşişi poarta. Care este urmarea acestei descoperiri?

În primul rând soţia mea a revenit la coşmarul din România. S‑o vedeţi cum reacţionează acum noaptea la orice zgomot suspect venit de deasupra tavanului …

În al doilea rând, eu am lăudat sfaturile lui Dumnezeu şi mi‑am confirmat încă o dată că am de învăţat mult, chiar şi de la şoareci. Dacă ei pot, în providenţa divină, să supravieţuiască tuturor exterminatorilor, cum nu vor putea oare supravieţui creştinii, care s‑au aliat cu Stânca Veacurilor?

În al treilea rând (ca să fim homiletici, nu‑i aşa?), eu m‑am convins iar că în America poate veni şi trăi bine oricine, chiar şi nedoriţii … şobolani.

Și dacă șoarecii și șobolanii merg pe sărmă, tot pe sârmă merg (de data aceasta în Florida) și șerpii care vor să-i prindă.

Anunțuri