Pentru prima dată după doi ani de activitate intensă avem o săptămână de concediu.

La terminarea Congresului RBA de la Phoenix, aşa cum ne‑am propus, Daniela şi cu mine am plecat spre canionul Colorado, împreună cu familia fetei noastre Sarah, cu familia lui Nelu Cintean şi cu familia cuscrilor lor. Imensitatea panoramei ne‑a făcut încă o dată să ne simţim mici şi neînsemnaţi în schema uriaşă a Universului. A fost bine că purtam încă amprenta spiritualităţii din atmosfera părtăşiei copiilor lui Dumnezeu de la Congres. Am reuşit astfel să ne simţim importanţi în ochii Celui care a biruit ca să ne dovedească cât de mult ne iubeşte.

 

 

După vizita la Canion ne‑am despărţit de ceilalţi şi am mers la Flagstaf, unul dintre oraşele în care m‑aş retrage la pensie „mâine”. O bijuterie de cetate universitară aflată la poalele unor munţi cu crestele înzăpezite câteva luni pe an (asta în Arizona!).

A doua zi am plecat mai departe spre Pinetop, o staţiune de odihnă aflată la aproape 8000 de picioare înălţime (aproximativ 2000 m). De la cele 112 grade de la Phoenix la cele 45 de grade noaptea la Pinetop (aproximativ 40 Celsius şi, respectiv, 10 Celsius) schimbarea a fost spectaculoasă şi binefăcătoare.

Pentru un seminarist care a avut de două ori nota şapte la purtare, promovarea mea ca preşedinte RBA în prezenţa fratelui Vasile Talpoş, fost diriginte, şi a lui Otniel Bunaciu, fiul fostului meu director şi actualul preşedinte al Uniunii Baptiştilor din România, a fost… interesantă într‑un fel. Mi‑am adus aminte de reacţia lui Richard Wurmbrand când i‑am dus vestea ca Dănuţ Mănăstireanu a hotărât să pună numele dânsului unui colegiu înfiinţat în Iaşi:

„Este un gest riscant şi îndrăzneţ, a spus nenea Richard. Nici măcar nu m‑au consultat. Ar fi fost bine ca înainte să dea numele meu unei instituţii de învăţământ să mă întrebe şi pe mine, să‑mi ceară măcar carnetul de note. Ştiu ei ce note am avut eu la purtare?” …

Am râs împreună cu fratele Talpoş. Am reînnoit prietenia cu Otniel, tânărul care ne dădea mingea înapoi după ce tatăl lui ne‑o confisca atunci când partidele aprinse de fotbal din curte o aruncau direct pe fereastra dânsului. Vorba lui Otniel: „E bine că suntem doi bucureşteni în mulţimea aceasta de ardeleni.” Am hotărât să stăm unul lângă celălalt. Aveam să aflu mai târziu că şi noul preşedinte al Asociaţiei tineretului din RBA este tot bucureştean, cu părinţii plecaţi din biserica păstorită de fratele Bunaciu.

Între brazi înalţi şi bine mirositori, printre veveriţe, ciocănitori, ciori, vulturi, şoimi şi tot felul de alte vieţuitoare de munte, ne decompensăm după tensiunile adunate printre oameni. Am pus mintea şi inima în „neutral” şi ne petrecem timpul dormind, citind, plimbându‑ne şi discutând în linişte cu Dumnezeu.

Anunțuri