(de la Liviu Ţiplea)

În lecturile mele am dat peste ceva care cred că poate fi o încurajare pentru noi şi în acelaşi timp şi o evaluare a resurselor noastre de putere. Pavel vorbeşte despre puterea lui Dumnezeu care se face desăvârşită în slăbiciune, şi o ilustrare a acestui adevăr o găsim în viaţa lui Charles H. Spurgeon.

În primii ani de slujire se bâlbâia des. Toată viaţa s‑a luptat cu depresia. Mai târziu a avut atacuri dese de gută şi de multe ori avea dureri atât de mari când predica, încât trebuia să pună un genunchi pe un scaun şi să se prindă cu mâinile de amvon. El mărturiseşte că era ceva obişnuit să‑i fie foarte rău înainte de predică, ca şi cum ar fi traversat English Channel. În plus faţă de aceste simptome fizice, el a suferit şi atacurile vitriolice din presă.

Când a venit în Londra, a avut doar 19 ani. Ziarul Saturday Review l‑a numit „un bigot prost, iraţional” şi mai târziu „un fanatic ignorant şi îngâmfat”. Foarte multe caricaturi ale lui circulau în ziarele din Londra. Dar el a perseverat şi lucrarea lui a fost însoţită de o putere extraordinară.

Adaug la cele spuse de Liviu aceste rânduri primite de la Ionuţ Nistor: Unul dintre paradoxurile vieţii este că lucrurile care te‑au dus iniţial la succes nu sunt neapărat cele care te menţin acolo. Trebuie să rămâi deschis la noi idei şi să fii dispus să dobândeşti noi capacităţi. Dr. J. Konrad Hole spune: „Dacă nu ai capacitatea de a învăţa, talentul nu te ajută. Dacă nu poţi fi flexibil, faptul de a avea un scop nu te ajută. Dacă nu poţi fi mulţumitor, faptul de a avea prosperitate nu te ajută. Dacă nu poţi accepta un mentor, faptul de a avea un viitor nu te va ajuta. Dacă nu poţi fi perseverent, faptul de a avea un plan nu te va ajuta.”

Închis într‑o celulă şi fiind în faţa unei execuţii sigure, Pavel îi scrie lui Timotei şi‑i cere să‑i aducă: a) hârtie de scris: „încă mai am lucruri de spus”; b) cărţi: „încă mai am de învăţat” (2 Timotei 4:13).

Învăţarea trebuie să fie ţinta întregii vieţi. Învăţatul roman Cato a început să studieze limba greacă la vârsta de 80 de ani. Când a fost întrebat de ce abordează o sarcină atât de dificilă la vârsta lui, el a răspuns: „Este cea mai mică vârstă care mi‑a mai rămas”. Spre deosebire de Cato, prea mulţi dintre noi privesc învăţarea ca pe un eveniment, nu ca pe un proces. Se estimează că doar o treime din adulţi citesc o carte întreagă după terminarea şcolii. De ce? Fiindcă ei consideră educaţia drept o perioadă a vieţii. Învăţarea este o activitate care nu este limitată de vârstă. Fiecare etapă a vieţii are lecţii care trebuie învăţate.

Putem alege să ne păstrăm capacitatea de a învăţa şi să continuăm să învăţăm lecţiile sau putem fi înguşti la minte şi să încetăm să mai creştem. Hotărârea ne aparţine. Aşadar, păstrează‑ţi capacitatea de a învăţa.