„Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53:5)

„Prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.” (1 Petru 2:24)

Există o stânjeneală când creştinii citesc aceste versete în contextul unei vieţi care‑i poartă pe la doctori şi prin spitale. Cred că n‑ar trebui să fie aşa!

Pasajele acestea spun că bolile au încetat să mai fie o pedeapsă pentru păcat, devenind doar un instrument folosit pentru împlinirea planurilor lui Dumnezeu cu noi. De exemplu, Dumnezeu are în plan să ne ia din lumea aceasta şi, de două mii de ani, creştinii se îmbolnăvesc şi … mor. Ar putea cineva să spună că nu este normal să fie aşa?

Alteori, boala este un mijloc de disciplinare, ca în cazul celor ce nu se disciplinează singuri prin pocăinţă la Cina Domnului (1 Corinteni 11:29‑30).
Pentru Pavel, solul Satanei a fost o contragreutate care să‑l ţină echilibrat în ciuda „descoperirilor cereşti“ pe care le avusese. Nu vom identifica la fel de uşor motivaţia lui Dumnezeu în toate celelalte suferinţe prin care ne trece.

Oare de ce l‑a lăsat Pavel pe Trofim bolnav în Milet? De ce i‑a spus lui Timotei să bea şi puţin vin din cauza bolii lui de stomac? Nu era mai simplu să‑i vindece? Nu ştim motivele lui Dumnezeu. Ne este suficient însă să ştim că ele există şi ne vor fi descoperite în veşnicie de Dumnezeu.

Cineva spunea că s‑ar prea putea ca unii să ajungem bolnavi prin spitale pentru că sănătoşi nu ne ducem să le vestim celor de acolo Evanghelia. Credeţi că ar putea să aibă dreptate?

Anunțuri