Ce eşti: o victimă sau un victorios prin har?

Una dintre cele mai comode şi mai fireşti poziţii în care ne complacem este aceea de… victimă. Fiecare din noi are sentimentul că este nedreptăţit, că suferă pe nedrept, că suferă mai mult decât toţi ceilalţi. Purtarea crucii în fiecare zi nu mai este o vocaţie voluntară, ci o degradantă debilitate. Dacă‑i chemi la lucrare, te refuză şi se retrag rapid în infirmeria unor scuze de mironosiţe: „Nu pot, frate. De‑ai şti dumneatale ce probleme mari am eu… N‑am timp. Nu‑mi văd capul de treabă …”

Ca pastor, de multe ori mi se pare că biserica este ca o mare anticameră la dentist. Fiecare ia poziţia unui pacient cu o teribilă durere de măsea! În zadar încerci să‑i spui cuiva despre durerea altuia. El îţi spune: „Lasă‑mă, domnule, cu durerea altuia. Şti ce tare mă doare pe mine?!” Fiecare se crede mai nenorocit decât ceilalţi şi n‑are timp şi nici stare să se gândească la ceea ce‑i doare pe ceilalţi. Ce‑i de făcut?

În primul rând trebuie să ne dăm seama de aspectul caraghios al situaţiei. Ce‑aţi face dacă în sala de aşteptare ar intra până şi dentistul ţinându‑se cu mâna de falcă? Ce‑aţi face dacă şi el ni s‑ar alătura în postura de pacient obsedat de durerea lui şi incapabil să‑i mai ajute pe ceilalţi?

În al doilea rând trebuie să încercăm să vedem cum au scăpat alţii din această criză, iar în al treilea rând, ar trebui să facem şi noi ce au făcut ei. Vi‑l propun ca exemplu pe apostolul Pavel, iar criza prin care a trecut el se găseşte în 2 Corinteni 12:7‑12. Criza lui Pavel s‑a declanşat datorită „ţepuşului” care‑l făcea să sufere. Nu ştim precis şi nici n‑are vreo importanţă să ştim despre ce fel de „ţepuş” a fost vorba. Este suficient să ştim că problema a fost suficient de mare şi de chinuitoare ca să‑l facă pe Pavel să meargă în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Dialogul cu Dumnezeu i‑a descoperit lui Pavel un alt mod de aînţelege situaţia. De trei ori a insistat pe lângă Dumnezeu să‑i ia ţepuşul din carne şi tot de trei ori a primit un răspuns negativ. Pe lângă refuz însă, Dumnezeu i‑a dat şi o motivaţie a crizei. Dumnezeu i‑a spus în esenţă cam trei lucruri.

Primul a fost că situaţia nu este scăpată de sub control de Dumnezeu. Suferinţa lui era EXACT ceea ce hotărâse Dumnezeu pentru el, atunci şi acolo.

Al doilea a fost că „ţepuşul” era o contrabalansare a harului dat lui Pavel. Vedeţi, dacă n‑am simţi slăbiciunea noastră şi dacă n‑am avea probleme, ni s‑ar părea că n‑am avea nevoie nici de prezenţa harului lui Dumnezeu. Suferinţa nu vine niciodată singură în viaţa noastră. Ea vine însoţită de o cantitate de har corespunzătoare, măsurată şi potrivită de Însuşi Dumnezeu:

„Nu v‑a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s‑o puteţi răbda” (1 Cor. 10:13).

Iacov ne sfătuieşte „să privim ca o mare bucurie când trecem prin felurite încercări” (Iacov 1:2), anticipând sosirea unui har pe măsură. Cu cât sunt încercările mai mari, cu atât Dumnezeu ne va trimite mai mult har. Iar harul este, cum spunea Bill Gothard: „Dorinţa şi puterea de a face voia lui Dumnezeu … cu bucurie!”

Al treilea lucru pe care i l‑a spus Dumnezeu lui Pavel a fost că slăbiciunile noastre declanşează puterea nemaipomenită a Lui: „Puterea Mea este făcută desăvârşită în slăbiciunea ta.”

Unul dintre cele mai nepreţuite sfaturi pe care mi le‑a dat Richard Wurmbrand în anii mei de formare ca predicator a fost acesta: „Începe întotdeauna predica mărturisindu‑ţi sincer o slăbiciune. Vei declanşa astfel ajutorul promis de Dumnezeu celor slabi. Smereşte‑te, ca să poată El să te înalţe. Dacă faci invers, El te va lăsa să lucrezi în puterea ta şi vei sfârşi prin a fi smerit cu forţa. Dumnezeu stă împotriva celor mândri. Alege ce vrei: să fie Dumnezeu cu tine sau Dumnezeu să fie împotriva ta.”

Care a fost reacţia lui Pavel la aceste trei lucruri pe care i le‑a spus Dumnezeu? Ascultaţi‑o:

„Deci, (de acum) mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână în mine. De aceea, simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Cristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.” (2 Corinteni 12:9‑10).

Această atitudine l‑a scos pe Pavel din sala de aşteptare de la dentist. Situaţia lui nu s‑a îmbunătăţit cu nimic, dar felul lui de gândire s‑a îmbunătăţit considerabil. Eu şi cu tine trebuie să trecem printr‑o transformare asemănătoare, pentru că, în majoritatea crizelor, Dumnezeu alege să nu‑ţi schimbe împrejurările, dar El vrea să te schimbe pe tine.

Poţi ajunge „victorios” chiar şi cu ţepuşul în carne. Poţi ajunge să simţi chiar „plăcere” în lucrurile care‑ţi păreau până nu demult o „pacoste” şi o pricină de autocompătimire.

„Când sunt slab, atunci sunt tare.” Iată cea mai paradoxală, dar şi cea mai formidabilă declaraţie a unuia care a stat de vorbă personal cu Dumnezeu şi a înţeles explicaţia primită de sus. Sfidând optica obişnuitului, apostolul Pavel a clădit toată viaţa pe inferioritatea care‑L lasă pe Dumnezeu să‑Şi manifeste atotputernicia:

„Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii. De pildă, fraţilor, uitaţi‑vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să le facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt ca să le nimicească pe cele ce sunt, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1:25‑29).

Ca exemplu suprem, aşa cum observă un foarte fin comentator biblic: „Cristos nu Şi‑a purtat crucea ca o victimă, ci a folosit‑o ca pe un instrument de luptă prin care l‑a biruit pe Satan şi a mântuit lumea. Slăbiciunea Lui a fost un prilej ca atotputernicia lui Dumnezeu să‑şi împlinească planul. Cristos a biruit în ceea ce părea în aparenţă a fi cel mai adânc moment de neputinţă din toată viaţa Lui.”

Anunțuri