O doamnă elegantă stătea şi aştepta avionul în sala de aşteptare a unui aeroport mare. Pentru că trebuia să aştepte mult, ca să treacă timpul mai uşor şi‑a cumpărat o carte şi un pachet de biscuiţi. S‑a aşezat la o masă în sala de aşteptare de clasa întâi şi a început să citească. Pe masă erau biscuiţii şi pe un alt scaun era un domn care citea şi el ziarul.

După ce a luat primul biscuit din pachet, doamna a privit cu uimire pe sub carte cum domnul de alături întinde şi el mâna şi ia un biscuit. S‑a simţit indignată, i‑a venit să strige la el, dar ca o doamnă cu pretenţii şi‑a spus că nu se cuvine să facă scandal. A continuat să citească. A mai luat un biscuit. Domnul de alături a mai luat şi el unul. În interiorul doamnei clocotea indignarea: „Ce mitocan! Cum de poate face aşa ceva? Ce fel de om este?”

Tot luând pe rând, în pachet a mai rămas curând numai unul singur.  „Ia să văd, şi‑a spus ea înciudată, ce va face obraznicul acesta?”

Domnul de alături a întins mâna, a rupt biscuitul în două, a luat jumătate, iar pe cealaltă a împins‑o împreună cu pachetul spre doamna de alături. Fără să o salute şi doar aruncându‑i un zâmbet, s‑a ridicat şi a plecat spre avionul pentru care‑şi luase bilet.

„Asta e culmea!” gândi ea şi îşi luă lucrurile, cartea şi geanta şi se îndreptă spre ieşirea sălii de aşteptare. Când a deschis poşeta ca să ia biletul de avion… a simţit că leşină de surpriză, pachetul ei de biscuiţi se afla nedeschis acolo! După câteva  secunde de şoc, doamna  noastră şi‑a mai revenit în fire, dar a început să fie muncită chinuitor de un alt gând. Undeva, într‑un avion care pleca cine ştie unde, se afla un domn tare cumsecade şi amabil, care avea probabil o părere nu tocmai bună despre ea…

Întâmplarea de mai sus mi‑a adus aminte de o alta, petrecută într‑o familie. Soţul avea din ce în ce mai multă greutate să comunice cu soţia sa. El s‑a dus la doctor şi i‑a cerut sfatul:

„Domnule doctor, cred ca surzeşte. Cum să fac. N‑aş vrea nici să o jignesc, dar aş vrea să verific bănuielile mele.”

„Simplu, i‑a răspuns doctorul, se poate verifica şi fără să o aduci la mine. Iată ce vei face: te duci acasă, te aşezi, fără să ştie ea ce vrei să faci, la doi‑trei metri în spatele ei şi‑i spui ceva cu glas obişnuit. Dacă‑ţi răspunde, înseamnă că aude bine. Dacă nu‑ţi răspunde nimic, te mai apropii câţiva paşi şi repeţi ce i‑ai spus. Dacă nici atunci nu‑ţi răspunde, vii chiar în spatele ei şi‑i vorbeşti. În felul acesta ne vom da seama dacă avem o problemă.”

Zis şi făcut. Bărbatul s‑a dus acasă, s‑a aşezat la trei metri în spatele femeii care făcea mâncare în bucătărie şi i‑a zis:

„Ce‑avem, dragă, la masă?”

Tăcere. Nici o reacţie. Omul s‑a apropiat la mai puţin de câţiva paşi şi a repetat întrebarea. Nimic. A venit chiar în spatele femeii şi a spus iarăşi:

„Ce‑avem, dragă, la masă?”

De  data  aceasta, răspunsul  a  venit  foarte  clar  şi limpede:

„Răspund pentru a treia oară: Fac nişte cartofi prăjiţi şi avem şi ciorbă.”

Omul nostru a îngheţat şi… s‑a dus la doctor să se trateze.

Anunțuri