Liviu Olah – un Miel în mijlocul lupilor

Cât de greu a fost pentru fratele Liviu Olah să lucreze în România? Iată câteva extrase din dosarul lui de la Securitate, aşa cum au fost publicate ele de Daniel Mitrofan ‑ http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com). Nu a fost vorba numai de „lupii securităţii”, ci şi de „fraţii mincinoşi strecuraţi printre voi”, lupi îmbrăcaţi în piele de oaie, urmaşii celor care i‑au tulburat lucrarea şi apostolului Pavel.

MINISTERUL DE INTERNE

(Inspectoratul judeţean Bihor ‑ Securitate‑ Nr. I/00784 din 13. XI. 1976)

SE APROBĂ: P L A N

‑ privind compromiterea şi neutralizarea activităţii duşmănoase a numitului OLAH LIVIU, pastor baptist din Oradea.

În  vederea   compromiterii  lui   OLAH  LIVIU  şi neutralizării activităţii ostile pe care o desfăşoară, conform celor ordonate de conducerea Direcţiei I la analiza din 11 noiembrie a.c., se vor întreprinde următoarele măsuri:

I. Intensificarea urmăririi informative a  lui OLAH LIVIU, urmărindu‑se cunoaşterea activităţii sale sub toate aspectele.

1.‑  Informatorii  „CRIŞAN”,  „FAUR”,  „DAVID”,

„BOROŞ” şi  „CAZACU”   din  legătura  Inspectoratului judeţean Bihor vor fi dirijaţi în mod diferenţiat pentru a stabili:

‑ acţiunile de natură ostilă pe care le desfăşoară OLAH LIVIU împreună cu principalele sale  legături: COVACI NICOLAE din Oradea, ŢON IOSIF din Ploieşti, BARBATEI PAUL din Cluj, NICULESCU PAVEL, POPESCU AUREL, TALOŞ VASILE, SERAC IOSIF,  BRÂNZEI VASILE din Bucureşti şi alţii;

‑ persoanele din Oradea şi din ţară care îl vizitează la domiciliu, în ce scop şi discuţiile care se poartă;

‑ preocupări de a întocmi memorii sau alte materiale cu conţinut tendenţios la  adresa organelor de stat şi a libertăţilor religioase din România;

‑ incitarea credincioşilor baptişti din Oradea la acţiuni de solidarizare cu el şi cu legăturile sale;

‑ deplasările pe care preconizează să le efectueze în ţară;

‑ reacţia pe care o are OLAH LIVIU şi principalele legături în urma lansării versiunilor de compromitere etc.

Termen 30.XI. 1976 ‑ Răspunde: Lt. Col. Sereş Ioan de la I.J. Bihor

2.‑ Pentru cunoaşterea discuţiilor intime şi cu conţinut duşmănos pe care OLAH LIVIU le poartă cu elementele de  încredere, se  vor  întreprinde măsuri  de  instalare a mijloacelor speciale la  Biroul bisericii baptiste nr.2 din Oradea, la domiciliul flotant al său din Oradea, precum şi la domiciliul lui COVACI NICOLAE în legătură principală.

3.‑ Sursele „BARBU”, „DUTESCU” şi „PETRESCU” din legătura Inspectoratului judeţean Timiş vor fi dirijaţi în mod diferenţiat, pentru a supraveghea  activitatea  lui OLAH LIVIU, pe timpul când se află la domiciliul său din Timişoara, stabilind:

‑ preocupările prezente şi intenţiile de viitor;

‑ legăturile de activitate din Timişoara;

‑ acţiunile de atragere a tineretului studios la activitatea sectantă.

4.‑ în scopul cunoaşterii acţiunilor de natură duşmă‑ noasă pe care OLAH LIVIU le pune la cale, la domiciliul său din Timişoara vor fi luate măsuri de instalare a mijloacelor speciale.

5.‑ Periodic asupra lui OLAH LIVIU vor fi întreprinse măsuri  de  filaj, cu ocazia  când efectuează  deplasări  în diferite localităţi din ţară, pentru a identifica noile legături ce şi le creează, precum şi eventualele contacte cu cetăţeni străini.

6.‑   Informatorii   „HOREA   VASILE”,  „TRAIAN IONESCU”  „SANDU   PETR”  din   legătura   I.J.   Arad; „MARCU” şi „APOSTOL” de la I.J. Sălaj; „HORVAT” de la I.J. Satu‑Mare; „PESCARU” de la I.J. Braşov; „STOICESCU” şi „PETRAN PUIU” de la I.J.  Prahova; „ŞTEFĂNESCU” de la I.J.  Galaţi; „ADAMESCU” şi „CRIŞAN” de la I.J. Cluj; „MILITARU”, „DIRIJORU” şi „CICERO” de la I.M. Bucureşti în securitate, vor fi instruiţi să semnaleze prezenţa lui OLAH LIVIU pe raza judeţelor respective, persoanele cu care ia contact şi acţiunile pe care le desfăşoară.

7.‑ Pentru a preveni şi contracara activitatea desfăşurată de OLAH LIVIU de atragere a tineretului studios la cultul baptist, vor fi luate măsuri de identificare a legăturilor sale în rândul tineretului şi recrutarea unui număr de 3‑4 surse, care apoi să fie dirijate pe lângă cel în cauză, cu scopul de a‑i cunoaşte acţiunile şi a‑l tempera atunci când acestea sunt de natură duşmănoasă. Totodată prin aceste surse se vor culege date care să fie folosite la compromiterea sa.

8.‑ Principalele legături de activitate a lui OLAH LIVIU cunoscute până în prezent, ca: ŢON IOSIF  din Ploieşti; COVACI NICOLAE din Oradea; BARBATEI PAUL din Cluj; NICULESCU PAVEL, POPESCU AUREL şi TALOŞ VASILE din Bucureşti, vor fi urmărite prin toate mijloacele muncii de securitate, urmând să se acţioneze asupra lor cu măsuri diversificate de compromitere şi anihilare.

II. Întreprinderea  unor măsuri vizând compromiterea şi izolarea lui OLAH LIVIU, atât în ţară cât şi în străinătate. a) Pe plan intern

1.‑ întrucât până în prezent se deţin puţine date care să poată fi folosite la compromiterea şi izolarea lui OLAH LIVIU, informatorii: „BOROS”, „FAUR” şi „CAZACU” din legătura I.J. Bihor; „PETRESCU”, „BARBU”, şi „DUTESCU” de la I.J. Timiş; „PESCARU” de la I.J. Braşov şi „PASTORUL” din legătura Direcţiei I, vor fi instruiţi să culeagă date legate de imoralitatea lui OLAH LIVIU şi a soţiei sale, abaterile acestuia de la doctrina cultului baptist etc., care apoi să le amplifice şi să le lanseze în rândul credincioşilor baptişti.

2.‑ Studierea activităţii lui OLAH LIVIU din copilărie şi până în prezent, a legăturilor pe care le‑a avut la locurile de  muncă,  în  perioada  studiilor  etc., cu  scopul  de  a identifica unele persoane pe care să le folosim în acţiunea de compromitere a sa.

3.‑  Studierea problemelor privind  starea  sănătăţii lui OLAH LIVIU din copilărie şi până în prezent (spitale, policlinici, analize, vizite  medicale etc.), cu scopul de a stabili eventualele dereglări din punct de vedere psihic. În acelaşi scop, se va elabora o combinaţie privind folosirea  Dr.  ARCAN  PETRU, baptist,  din  Timişoara, în acţiunea de compromitere a lui OLAH LIVIU, ca fiind bolnav psihic.

4.‑ Studierea zonelor de influenţă şi a tuturor relaţiilor lui OLAH LIVIU din ţară, pe baza datelor existente şi să stabilim:

‑ persoanele care sunt în favoarea lui OLAH LIVIU şi poziţia lor în cadrul cultului baptist;

‑ persoanele care sunt în defavoarea lui OLAH LIVIU. Cunoscându‑le în acest mod, vom selecţiona pe cele pe care să le folosim în compromiterea lui OLAH LIVIU, respectiv:

‑ unii să afirme că este „omul securităţii”, iar alţii că este bolnav mintal.

6.‑ Vor fi amplificate şi exploatate informaţiile ce le deţinem, prin întocmirea unor scrisori anonime şi trimiterea lor, atât unor elemente de încredere ale lui OLAH LIVIU din Oradea, Timişoara, Arad, Bucureşti, cât şi altor persoane cu prestigiu în cult, cu scopul de a‑l demasca că se trage dintr‑o familie descompusă din punct de vedere moral.

Răspund: Lt. Col. Sereş Ioan şi Cpt. Sălăgean Ioan

8.‑ În scopul de a‑i crea o atmosferă necorespunzătoare lui OLAH LIVIU în rândul credincioşilor din biserica nr. 2 din Oradea, se vor întocmi scrisori anonime, din care să rezulte faptul că OLAH LIVIU a folosit fondurile băneşti ale bisericii în scopuri personale. Scrisorile respective vor fi adresate baptiştilor: COLŢEA GAVRILĂ, LASCA ŞTEFAN, MIHELE FLORIAN, POPA TEODOR şi BRADEA IOSIF, determinându‑i să solicite Uniunii baptiste o verificare a gestiunii bisericii din Oradea.

Răspunde : lt. Col. Sereş Ioan

9.‑ Pentru alterarea  relaţiilor (în  prezent  de  prie‑ tenie)  dintre  COVACI NICOLAE şi  OLAH  LIVIU, se vor  întreprinde măsuri de compromitere a lui COVACI NICOLAE în faţa lui OLAH LIVIU, prin:

‑ difuzarea a 3 scrisori anonime, adresate din partea unui aşa‑zis „frate de credinţă” numiţilor BOROŞ DIONISIE din Timişoara, B‑dul Leontin Sălăjean nr. 42, membru în conducerea comunităţii baptiste Timişoara; OLAH SILVIA (soţia lui OLAH LIVIU) din Timişoara, str. G. Enescu nr. 88; COLTEA GAVRIL din Oradea, Str. D. Cantemir nr. 81, prin care se va aduce la cunoştinţă acestora că COVACI NICOLAE  este  un  „trădător  al  intereselor fraţilor  de credinţă, fiind colaborator al organelor de stat”; Pentru conspirarea surselor respective, se vor întocmi unele scrisori care să cuprindă unele aspecte de mai sus, semnate de un grup de „fraţi” din biserica Oradea, ce apoi vor fi trimise pe adresa surselor noastre.

10.‑ Crearea unei opinii de masă în rândul credincioşilor împotriva grupării lui OLAH LIVIU, COVACI NICOLAE, şi ŢON IOSIF, prin intermediul pastorilor MEGYESI IOSIF, VANCEA IOAN, MIHUŢ TEODOR, MIHEŢ DUMITRU, GHERGHEL  DUMITRU,   BRADEA   PAVEL,   FICUŢ DANIEL,  VICAŞ  TEODOR, ZEFIR ANTON,   ZSISKU LUDOVIC, asupra cărora există posibilităţi de influenţare. Aceştia vor fi dirijaţi individual, ca în predici, discuţii cu credincioşii, scrisori şi alte acţiuni, să scoată în evidenţă că aceştia nu respectă prescripţiile biblice, că le interpretează în mod tendenţios în favoarea lor, urmărind crearea unei popularităţi ieftine, prin care apoi să‑şi satisfacă dorinţele meschine de a acapara conducerea cultului. O atenţie deosebită se va acorda contracarării acţiunii de chemare la „post” în masă, declanşată de ŢON IOSIF şi  întreţinută de  OLAH LIVIU şi  COVACI NICOLAE, folosindu‑se în acest sens citate biblice, prin care să se poată dovedi făţărnicia acestora. În acest scop, vor fi folosiţi informatorii „DAVID”, „BOROŞ” şi „SCĂUNARU”. Tot pentru combaterea din punct de vedere dogmatic a acestor acţiuni, vor fi folosiţi BUNACIU IOAN directorul Seminarului baptist din Bucureşti şi Dr. GHEORGHIŢĂ NICOLAE din Deva în legătură a celor în cauză.

Răspund: lt. Col. Mihuţă Nicolae

b.) Pe plan extern

1. Cunoscându‑se legăturile lui  OLAH LIVIU din străinătate, atât cele care se solidarizează cu acţiunile sale, cât şi cele care sunt împotrivă, vom acţiona pentru discreditarea acestuia în faţa lor ca făţarnic, dorind prin orice căi să ajungă în conducerea cultului pe ţară, că acţiunile sale sunt de natură să submineze unitatea cultului şi faptele lui pot căpăta caracter politic şi interpretare antistatală. În această situaţie statul poate să‑şi pună problema dacă mai poate să acorde încredere cultului şi conducerii sale. Vor fi instruiţi în acest sens informatorii ….

2. Având  în vedere faptul că în viitorul  apropiat, urmează a se stabili în SUA informatorul „SĂNDULESCU” din legătura I.J.  Bihor, prin intermediul acestuia, se vor populariza  în  SUA,  făţărnicia  şi  dorinţa  de  parvenire a  lui  OLAH  LIVIU şi  COVACI  NICOLAE, urmărind compromiterea lor.

6. – Se va studia posibilitatea atragerii credincioşilor baptişti de naţionalitate maghiară din Oradea la compro‑ miterea şi demascarea lui OLAH LIVIU, mizând pe faptul că cel în cauză, prin acţiunile sale, produce tulburări în cultul baptist.

Post Scriptum:

Generaţiile de după 1989 n‑au cum să înţeleagă teribila presiune sub care şi‑au desfăşurat activitatea lucrătorii din bisericile creştine ale României. Urmaşii celor de atunci trebuie să înţeleagă că s‑au schimbat condiţiile aparente, dar lupta cea bună a credinţei rămâne şi astăzi tot o … luptă.

Liviu Olah – la înmormântare

La înmormântări, fratele Liviu Olah îi îndemna pe cei prezenţi să nu plângă, pentru că nu este o tragedie. Un mormânt deschis este „o rampă de lansare a cuiva spre ceruri”! Celor din familie le‑a cerut să nu se îmbrace în negru la înmormântarea dânsului … A plecat. Iată câteva pagini dedicate acestui om cu o viaţă şi o lucrare unică:

Liviu Olah s‑a născut la Oradea, pe data de 30 mai, 1934, în familie cu părinţi credincioşi, Dumitru şi Veturcă Olah. A avut un singur frate, Aurel, care a murit în urmă cu câţiva ani. La vârsta de 13 ani, L‑a acceptat pe Domnul Isus în inima lui, şi acesta a fost începutul unei vieţi aventuroase cu Dumnezeu.

După liceu, a  urmat Facultatea de Drept, pe care a absolvit‑o în 1955. În acelaşi an s‑a înscris la Seminarul Teologic din Bucureşti, pe care nu a putut să‑l termine, deoarece i s‑a refuzat  intrarea în anul patru. În timpul Seminarului a fost chemat în practică de fratele Pitt Popovici la Biserica nr. 1 din Timişoara, dar nu a fost ordinat ca păstor la această biserică decât în anul 1968. Până în 1968 fratele Olah a trebuit să îşi câştige existenţa lucrând ceea ce i se oferea, de la muncitor necalificat până la economist.

La data de 10 septembrie 1960, Liviu Olah s‑a căsătorit cu Eugenia Lupescu şi împreună au împărtăşit următorii 48 de ani. În 1966, Dumnezeu i‑a binecuvântat cu o fetiţă, Diana, care şi ea L‑a urmat pe Domnul prin exemplul părinţilor ei.

În 1968 a fost ordinat ca păstor la Biserica nr. 1 din Timişoara, unde a slujit aproximativ patru ani. Au fost ani rodnici în lucrare. Biserica a cunoscut vremuri de înviorare spirituală  şi  de  seceriş  bogat  în  câştigarea  sufletelor. Nouăzeci de suflete s‑au adaus bisericii în perioada aceasta. Pentru România acelor vremuri, cifra aceasta de 90 a fost ceva ieşit din comun, motiv pentru care autorităţile s‑au alertat. Fratele Liviu a fost mutat abuziv în cercul Făget/ Sinteşti, unde a slujit pentru puţin timp. În timpul acesta i s‑a retras carnetul de păstor.

În 1972 a fost chemat de fratele Covaci să slujească Biserica din  Oradea,  biserica  cunoscută  mai  târziu  ca „Biserica nr. 2,”  actualmente, Biserica Emanuel. Fratele Olah şi‑a  început slujirea în 1973 şi  pentru doi  ani  şi jumătate a experimentat ceea ce evanghelicii din România numesc „trezirea spirituală” de la Oradea. Această trezire spirituală s‑a extins şi în alte zone ale ţării. Cei care au trăit această trezire spirituală mărturisesc că au fost cel puţin trei lucruri de bază care au definit‑o: chemarea la sfinţire, chemarea la rugăciune şi mobilizarea pentru evanghelizare. Biserica nr. 2 din Oradea a crescut în număr cu câteva sute de persoane, având botezuri care şocau prin numărul de candidaţi. Cel mai mare botez a numărat 149 de suflete, iar botezurile „obişnuite” numărau 50‑80 de persoane. Din nou, autorităţile au intrat în panică şi au încercat să‑l oprească pe acest mare om al lui Dumnezeu. El devenise o ameninţare serioasă pentru regimul comunist.

După ce i s‑a luat din nou autorizaţia de slujire ca păstor, fratele Olah s‑a retras la Timişoara pentru scurt timp, pentru că în anul 1975 a fost chemat să slujească Biserica din Bujac, Arad, unde a stat trei ani. La Bujac a slujit fără autorizaţie, deşi autorităţile nu încetau cu ameninţările şi chiar au intenţionat să‑l aresteze în incinta bisericii. Datorită unui grup brav de bărbaţi, care au creat un cerc de rugăciune şi protecţie în jurul fratelui Olah, autorităţile nu au reuşit să‑şi ducă planul la îndeplinire. Şi la Bujac, biserica era arhiplină la serviciile de închinare şi Duhul Sfânt Se mişca cu putere peste participanţi.

În 1978, după ani de tracasare şi îngrădire, după ani de intimidare şi ameninţare, fratele Liviu Olah a hotărât să emigreze împreună cu familia în Statele Unite. Pentru doi ani, între 1978‑1980, a slujit Biserica din Detroit, după care s‑a mutat la Dallas unde s‑a înscris la „Criswell Biblical Studies Center”, în vederea continuării pregătirii teologice.

În 1984, fratele Liviu Olah a fost chemat să slujească Biserica din Los Angeles, al cărei păstor era fratele Pitt Popovici. Pentru patru ani au slujit împreună, după care fratele Pitt a ieşit la pensie. Fratele Olah a continuat să slujească biserica până în anul 1999, din anul 1993 avându‑l ca ajutor pe fratele Liviu Ţiplea.

Deşi lucrarea din America nu s‑a comparat cu cea din România în ceea ce priveşte impactul asupra membrilor bisericii şi asupra celor nemântuiţi, fratele Olah a rămas acelaşi om integru până la sfârşitul vieţii. Se ruga cu aceeaşi pasiune ca şi în România şi îi chema pe credincioşi la sfinţire cu aceeaşi seriozitate. În ce priveşte evanghelizarea, era la fel de motivat ca şi în România, şi pentru că nu avea mulţimi cărora să le predice, ieşea pe străzi şi în parc şi mărturisea pe Domnul Isus la zeci de persoane, şi aceasta, de multe ori, într‑o singură zi. Când era întrebat de vremurile de glorie din România, era foarte incomod şi încheia discuţia repede, pentru că nu voia să‑şi atragă niciun pic de glorie.

În ultimii ani de viaţă,  fratele Olah s‑a confruntat cu probleme de  sănătate cauzate  de  repetate accidente cerebro‑vasculare şi alte neputinţe, care în final i‑au cauzat moartea. Pe data de 4 iulie 2008, de Ziua Independenţei Statelor Unite, după grele suferinţe fizice, fratele Liviu Olah a fost chemat acasă de Domnul, căpătând independenţa adevărată şi împlinindu‑şi visul de a vedea faţa Domnului Isus. Va rămâne în memoria noastră ca un bărbat care a croit cărări drepte cu picioarele lui şi care şi‑a câştigat dreptul să ne spună şi nouă: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu am călcat pe urmele Domnului Isus.” ‑ pus la dispoziţie de Liviu Ţiplea, păstor la „Betania”, La Habra (Los Angeles).

Liviu Olah

Priveghiul pentru Liviu Olah ne‑a prilejuit aflarea multor lucruri noi, neaşteptate, din mărturiile celor care i‑au evocat viaţa. Iată câteva fragmente evocatoare:

Mărturia lui  Paul  Ghitea

A venit de la Portland, în ciuda vârstei, a sărăciei şi a neputinţelor, ca să cinstească amintirea unui prieten din tinereţe. Pentru că n‑a fost „păstor”,  noi, organizatorii, n‑am găsit loc în timpul restrâns acordat vorbitorilor şi nu şi‑a putut depune mărturia. Au vorbit alţii, fiecare câte 5‑7 minute, şi ce au spus au spus foarte bine.

Paul Ghiţea a rămas însă cu o misiune neîndeplinită şi cu un mesaj „nedescărcat”. Ne‑a vizitat a doua zi, duminica 13 iulie 2008 la Bethel, în Anaheim, biserica pe care o ajutase să înceapă şi alături de care a stat în primii ei ani de existenţă. Neştiind cum să procedez şi necunoscând nimic din „preaplinul” inimii lui, în cadrul programului de dimineaţa, foarte  aglomerat  din  cauza  musafirilor,  a  rapoartelor misionare şi a Cinei Domnului, i‑am dat doar un timp scurt să ne transmită un „salut”. Îl cunoşteam de‑o viaţă, pentru că fusese prieten bun cu tatăl meu, Vasile Branzei, membru în biserica din Bucureşti, sos. N. Titulescu 56A, numită şi „Basarab” din cauza proximităţii gării cu acelaşi nume, în care m‑am născut şi mi‑am trăit anii copilăriei şi ai tinereţii. Mă ştia şi dânsul destul de bine, aşa că s‑a simţit liber să fie „ca acasă”.

Când a ajuns la amvon, s‑a uitat la cei din sală şi le‑a spus: „Am fost rugat să vă dau un salut, aşa că o fac acum”, şi şi‑a dus mâna la frunte, imitând gestul unui ostaş care saluta milităreşte. După aceasta a început să vorbească şi … nu s‑a mai oprit decât după o jumătate de oră. Nu m‑am simţit ofensat, nu m‑am „opărit” că nu‑mi rămâne timp de predică, nu m‑am panicat că vom trece peste ora limită obişnuită a programului de dimineaţă. L‑am ascultat vrăjit şi am luat febril notiţe. În sfârşit, găsise un loc în care‑şi putea depune mărturia despre fratele Liviu Olah. Iat‑o pe scurt:

Eu l‑am cunoscut pe Liviu Olah în tinereţe. Unora nu va vine să credeţi, dar a avut şi el o vreme când a fost tânăr. Aşa eram şi eu, tânăr, şi ne‑am întâlnit în timpul anilor de facultate. El venise să studieze dreptul ca să devină avocat. Eu i‑am spus odată:

„Vrei să ajungi apărătorul hoţilor, al bandiţilor şi al tuturor oamenilor răi? Vrei sa faci bani buni din asta?”

El mi‑a răspuns: „Nu. Nu mai vreau asta. Vreau să ajung un avocat  pentru Evanghelie şi să apăr adevărul Împărăţiei lui Dumnezeu.”

Se răzgândise. Schimbarea cea mare s‑a produs în inima lui prin viaţa şi activitatea tineretului de la Biserica din Basarab, care avea pe atunci patru păstori. Unul dintre ei, Jean Staneschi, s‑a apucat în primăvara anului 1957 să traducă pentru tineri tot felul de predici şi lucrări pe care le dădea apoi tinerilor. Traducea mai ales predici de‑ale lui C.H. Spurgeon, dar şi de‑ale lui Finney şi de‑ale lui Billy Graham, care era atunci în mare formă.

Una dintre aceste lucrări l‑a influenţat cel mai mult pe Liviu Olah. Era de fapt o predică de Oswald Smith, pastorul „Bisericii poporului” din Toronto, Canada. Titlul ei era „Jarul dragostei mântuitoare”. (Când l‑am auzit pe fratele Paul Ghiţea, parcă mi s‑a aprins un beculeţ roşu! „Jarul dragostei mântuitoare”! Nici că se poate un „motto” mai potrivit pentru întreaga viaţă a lui Liviu Olah. Un motto şi un epitaf: „Jarul dragostei mântuitoare”.)

În aceeaşi perioadă, unul dintre ceilalţi pastori, care era şi el cam tânăr, Marcu Nichifor, a avut  iniţiativa să organizeze o săptămână de rugăciune pentru cei tineri. Ne adunam la biserică în fiecare seară şi ne rugam. El nu ne lăsa să ne rugăm ca de obicei, cu rugăciuni frumoase, dar formale şi teoretice, ci ne obliga să ne rugăm sincer, foarte sincer, şi să spunem tot ce aveam în inimă. Ne‑am rugat prima săptămână, cam până la 1, 2 dimineaţa, şi n‑am fi vrut să se mai termine. Timpul de rugăciune a fost prelungit cu încă o săptămână, aşa ca ne‑am rugat două săptămâni, apoi ne‑am mai rugat încă una, a treia… Era perioada examenelor la şcoli şi păstorii şi părinţii şi‑au pus problema timpului care trebuia folosit poate mai bine pentru pregătirea testelor care urmau. Tinerii însă au hotărât să continue rugăciunea şi, ceea ce este foarte remarcabil, niciunul dintre noi n‑am căzut la examene. Am luat toate examenele. Din experienţa aceea şi din lucrarea lui Marcu Nichifor a ieşit Liviu Olah aşa cum a fost el toată viaţa.

(Am făcut câteva cercetări şi iată ce am descoperit: Liviu Olah a fost aprins pentru Cristos de Oswald Smith, care a fost aprins şi el pentru Domnul de R.A Torrey. Nu este de mirare că a fost un om deosebit, stăpânit de acelaşi duh care s‑a mişcat ca o ştafetă nevăzută de la o generaţie la alta.)

Mărturia lui Lidia Crişan, 18 iulie 2008

Eu mi‑l amintesc pe fratele Liviu de pe vremea când a fost pastor la Făget, în anul 1972. Şotul meu, Gavril Crişan, a fost transferat la Oradea, iar fratele Covaci, care avusese iniţiativa aceasta, şi spera să rămână pastor la Oradea, ca fratele Liviu să slujească la Făget. A fost un timp minunat şi îmi amintesc că şi mai târziu,

în  Melbourne, Australia,  când  ne‑am  întâlnit, cântarea preferată îi era „Focul dragostei lui Isus”, pe care atunci am învăţat‑o şi eu. Eu fusesem aprinsă de focul rugăciunii fiind studentă la Iaşi, pe când fr. Marcu Nichifor era încă acolo, aşa că atunci când fr. Liviu a venit la Făget a pus şi mai multe lemne pe focul rugăciunii. Aveam două grupuri de rugăciune în Făget şi alte trei în trei sate din jurul Făgetului. Cât a locuit în Făget (la sfârşit de săptămână, de vineri după‑masa până luni dimineaţa) a fost găzduit la familia Tuţac Ioan, la care şi noi fuseserăm găzduiţi câteva luni, când am ajuns pentru prima dată în Făget, în anul 1969. Gazda noastră comună, sora Veta, a fost o femeie excepţională, primitoare de oaspeţi şi o foarte bună bucătăreasă. De la dânsa am aflat că se scula noaptea şi se ruga şi la fel la 12 ziua şi nu dădea voie nimănui să fie deranjat în timpul acela. Am avut o stimă deosebită pentru slujirea dânsului şi mai ales că ne provoca să învăţăm versete biblice. De obicei dânsul începea versetul, făcea o pauză şi încuraja biserica să citeze restul versetului. – Fam. Crişan, Perth, Australia

Din  mărturia lui  Iosif Ţon:

Pe neaşteptate, în a doua jumătate a lunii decembrie 1973, Liviu Olah a fost anunţat că i s‑a redat carnetul de păstor, dar nu la Timişoara, ci la Oradea. Aşa se face că de Crăciun, 1973, Liviu şi‑a început lucrarea de păstor la Biserica Baptistă nr. 2 din Oradea.

Liviu  venea  după  vreo  patru  ani  de  muncă  la domiciliu, timp în care a strigat către Dumnezeu pentru o trezire spirituală în România. Venea încărcat de puterea miraculoasă a plinătăţii Duhului Sfânt. Cu această putere, Liviu a făcut la Oradea două lucruri fundamentale. Întâi, i‑a învăţat pe toţi cei din Biserică, inclusiv pe copii (!) să‑şi facă listă de rugăciune, cu vecini, colegi de muncă etc. şi să se roage zilnic pentru convertirea lor. S‑a stârnit în Oradea un foc pentru rugăciune enorm. Oamenii veneau la ora de rugăciune nu la nouă dimineaţa, ci la opt şi chiar la şapte!

În al doilea rând, Liviu a început să predice despre „pocăinţa pocăiţilor”. Le‑a arătat fraţilor şi surorilor că s‑au obişnuit cu păcatul până acolo încât justifică practicarea unor păcate. Un exemplu a fost furtul de la colectiv sau de la locul de muncă. Acesta era justificat astfel: Statul ne‑a luat pământurile şi fabricile; toate acestea sunt ale noastre; când noi luăm din produsele noastre, noi practic luăm ceea ce este al nostru, deci noi nu furăm. Liviu a spus că furtul este furt oricum l‑am numi noi, şi până nu ne curăţăm de acest păcat, să nu ne aşteptăm ca Domnul să ne binecuvânteze. Astfel, într‑o duminică a cerut ca toată biserica să ia hotărârea că nu vom mai fura de la serviciu sau de la colectiv, chiar dacă am muri de foame! Şi biserica a luat această hotărâre prin ridicare de mână.

Apoi a luat pe rând alte păcate „obişnuite la pocăiţi” şi cu fiecare a ajuns să ia hotărâre cu biserica să se lase de ele. Cel mai răvăşitor păcat la Oradea era băutura. Un fost păstor al bisericii îşi avusese propria lui vie şi pivniţă de vin. Un alt păstor lua duminica după‑masa (nu erau servicii după ‑masă în acea vreme)  câţiva membri din comitet şi mergeau la „Ciupercă” (un restaurant terasă pe deal) şi acolo se delectau cu câte un coniac! Puterea Duhului Sfânt prin Liviu Olah i‑a convins pe toţi că băutura alcoolică este un păcat şi aşa s‑a ajuns că în primăvara lui 1974 biserica a luat hotărârea ca nimeni să nu mai folosească niciun fel de băutură alcoolică, nici bere, nici vin, nici altele.  Ai crede că stricteţea care se impunea acolo va ajunge să‑i îndepărteze pe mulţi de biserică. Ceea ce s‑a întâmplat a fost exact opusul. Focul puterii Duhului Sfânt era copleşitor şi biserica a ajuns complet neîncăpătoare. Cu toate că se dăduse neoficial ştirea că se pot face botezuri fără aprobarea autorităţilor, Liviu a decis să meargă precaut. Prin iunie a făcut un botez numai cu copii de‑ai fraţilor, şi la primul botez a avut circa 50 de persoane. Apoi un al doilea botez cam prin septembrie, tot cam 50 de persoane, tot din familii de credincioşi. Apoi zăgazul  s‑a rupt şi la începutul lui decembrie a avut un botez fără să mai întrebe din ce familii provin şi au botezat în acea duminică 149 de persoane. A fost cel mai mare botez din istoria bisericii. În următorul an şi jumătate, Liviu Olah a mai botezat acolo încă circa 100 de nou convertiţi.

Pentru cei ce n‑au trăit minunea de la Oradea, trebuie să descriu cum predica Liviu Olah. Se ridica la amvon şi începea foarte simplu, ca o discuţie oarecare. Dar la câteva minute după acest început obişnuit se simţea ca un vuiet şi se simţea că a coborât acolo prezenţa şi puterea lui Dumnezeu. Lui Liviu i se schimba brusc vocea şi din clipa aceea vorbea cu o voce adâncă, profundă, pasionată. Lumea începea să plângă în hohote sub puterea prezenţei lui Dumnezeu. Nu mai auzeai ce spune omul, ci simţeai că eşti în prezenţa lui Dumnezeu şi că ai tu acolo o întâlnire cu Dumnezeu şi îţi vorbeşte direct Dumnezeu. Aşa ceva nu am mai văzut nicăieri şi la niciun alt predicator din lume.

Ceea ce s‑a întâmplat în acei doi ani la Oradea a fost minunea lucrării directe şi copleşitoare a Duhului Sfânt printr‑un om care era el însuşi copleşit de ceea ce se întâmplă. Eu am mers pastor la Oradea la un an după ce Liviu a plecat la Arad (la Biserica Baptistă din Bujac). Eu am spus bisericii că eu nu sunt evanghelist ca Liviu, ci sunt învăţător. Trei sute de tineri s‑au adunat într‑o luni seara şi au hotărât să se roage Domnului până când noul lor păstor va fi făcut şi evanghelist. Trei luni mai târziu, am trăit o experienţă specială cu Duhul Sfânt, am fost umplut cu o putere nouă, copleşitoare, şi în duminica aceea s‑au predat Domnului 27 de persoane. Aşa am fost prins şi eu în trezirea de la Oradea şi am devenit o parte a ei.

Mărturia lui  Florian Guler, Detroit:

Mi‑a venit o amintire cu fr. Olah. Era în 1978, primăvara. La Biserica din cartierul Bujac din Arad, miercurea erau seri de evanghelizare. Într‑o seară, Inspectorul Cultelor, împreună cu cineva pe care nu îl cunoşteam, la sfârşitul serviciului, s‑au apropiat  de fr. Olah şi  l‑au invitat,  în şoaptă, undeva (cred că la securitate sau la miliţie). Cineva a observat şi a strigat: „Au venit să îl ia pe fr. Olah.” În câteva secunde cei doi şi fr. Olah au fost încercuiţi de o mulţime de bărbaţi; la vârsta mea de atunci, eu aş fi preferat „o hârţagă de vorbe” cum ar zice Sorin A. prietenul meu. Dar fraţii înţelepţi au început să se roage în cerc cu voce tare şi pe rând. Era de fapt şi o bună ocazie de evanghelizare. Trebuie să recunosc însă că nu toţi am fost duhovniceşti în rugăciunile noastre. După ce au ascultat mai multe rugăciuni, cei doi au plecat. În mijloc rămăsese numai fr. Olah.

P.S. ‑ Daniel Brânzei: Întâmplarea mi‑a fost confirmată de Ioan Dâmbeanu, acum în biserica noastră din Anaheim, şi de Octavian Doboş, păstor la Phoenix, care au fost amândoi în cercul acela de protecţie şi rugăciune. Potrivit regretatului păstor Marţian  Cocian, fratele Olah, când a fost repartizat după terminarea facultăţii de drept, i‑a spus directorului că e credincios fără să fi fost întrebat. Directorul a „apreciat” foarte mult sinceritatea tânărului Liviu Olah, drept pentru care i‑a dat o funcţie inferioară pregătirii sale… Deh, era greu să fii sincer în comunism…

Din  mărturia lui  Geabou Pascu:

Cu Liviu Olah am fost coleg de clasă la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti. Am fost foarte apropiaţi ca fraţi de credinţă şi prieteni. Deseori ne consultam în multe dintre problemele importante ale vieţii, având şi timp de rugăciune cu el, în ascuns. Învăţasem nu de mult, la Istoria Baptiştilor, despre fraţii noştri anabaptişti, care, sub domnia Mariei Tereza, au putrezit de vii prin închisori. Eram cu Liviu la rugăciune, sus, la mansarda clădirii nr. 2 a Seminarului, şi‑mi aduc aminte când se ruga, zicând:

„Doamne! Dacă va trebui să putrezim şi noi de vii în închisorile comuniste, dă‑ne putere s‑o facem cu bucurie pentru Numele Tău! Amin!”

Liviu Olah a fost însufleţit de o dragoste mare şi sinceră pentru Dumnezeu şi de aceea a ars ca o torţă vie, predicând Evanghelia în lungul şi latul României, predicând de trei, de patru şi chiar de mai multe ori într‑o singură duminică. Din cauza aceasta a dat mult de lucru autorităţilor de stat, comuniştilor, securiştilor şi informatorilor acestora, care trebuiau să alerge şi ei după el, să‑l urmărească.

Mărturia lui  Gug Ioan,  San  Antonio, TX:

„Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.”. Această afirmaţie a Psalmistului este cea mai puter‑ nică realitate cu privire la plecarea dintre noi a marelui bărbat al lui Dumnezeu: evanghelistul României, fratele Liviu Olah. Numai Veşnicia va putea cântări şi răsplăti slujirea acestui umil om al rugăciunii „Daniel Ştefan”… autor al cărţii „Importanţa rugăciunii”, venită ca „pâinea caldă” din Cer pentru acea vreme. Mă  număr  printre miile  de  oameni  convertiţi de Dumnezeu prin slujirea lui Liviu Olah. În iarna anului 1970 mă aflam la balconul Bisericii Baptiste de pe str. Romulus din Timişoara… printre sutele de elevi şi studenţi care s‑au dus acolo să‑l asculte pe predicatorul care deja devenise ţinta autorităţilor comuniste din acea vreme… pentru că simţeau şi vedeau că Olah Liviu devenise o autoritate spirituală în Biserica Baptistă.

Mesajul transmis de dânsul în una din acele duminici era intitulat: „Ce ai în mână?” „Doamne am… o praştie şi câteva pietricele… un pumn de făină şi puţin untdelemn în ulcior… am doar doi bănuţi.” Şi după multe exemple date din Scriptură, fratele Liviu şi‑a ridicat privirea spre balcon şi.. uitându‑se „la mine”, a întrebat: „Tu ce ai? Poate zici:

„Doamne, nu am niciun ban în buzunar, sunt un student sărac”… ăsta eram eu! „Predă‑ţi viaţa în Mâna Mea, zice Dumnezeu şi… vei vedea ce voi face Eu cu viaţa ta!”

Acesta a fost apelul la care mi‑am deschis inima pentru Dumnezeu. Apoi, în septembrie 1973, la botezul mare din Oradea, când am încheiat legământul cu Domnul în apa botezului, dânsul era în Oradea, a vestit Cuvântul, şi apoi a fost ales ca păstor acolo. Fratele Liviu m‑a învăţat să mă rog, să fiu foarte serios în relaţia mea cu Dumnezeu. Mulţumesc Domnului cu lacrimi în ochi pentru acest mare bărbat al lui Dumnezeu, pentru slujirea lui într‑o vreme de mari nevoi spirituale în România. Plecarea lui înseamnă o mare pierdere pentru pământ. DAR „înaintea Domnului” plecarea lui este „scumpă”, spune Scriptura! Acesta este, în termenii folosiţi de dânsul la multe astfel de ocazii, „rampa de lansare în Veşnicia lui Dumnezeu”!

Mărturia lui  Daniel Brânzei:

A apărut meteoric, ca un profet neaşteptat, ca o ploaie de vară peste un pământ uscat, ca un torent irezistibil de viaţă căzând din înalt peste văile sortite rodirii fertile. După ani de tăcere şi de recluziune într‑o prozaică poziţie de arhivar, a apărut ca un Ilie Tişbitul al veacului modern, trimis de Dumnezeu la curtea puterilor vremii, să le strice liniştea idolatră şi să le dovedească atotputernicia divină. Pornit ca profetul de demult să întoarcă neamul şi naţiunea la Dumnezeu, Liviu Olah a fost un exemplar singular, a cărui putere spirituală deosebită a rămas, în ciuda mulţimii de ucenici şi imitatori, inimitabilă.

Impactul pe care l‑a avut asupra celor care‑l ascultau şi vedeau pentru prima dată în viaţa lor a fost formidabil. Destul să spun că i‑am reţinut aproape cuvânt cu cuvânt prima predică pe care l‑am auzit rostind‑o într‑o duminică „a înălţării”, când a rămas fără să fie programat şi cumva fără să vrea în Bucureşti, deşi s‑ar fi cuvenit să fie în mijlocul bisericii lui din Oradea. Fratele Taloş Vasile l‑a invitat să vorbească la biserica „Sfânta Treime”, din cartierul „Mihai Bravul”.

A predicat mai bine de o oră, dar … cine s‑a uitat la ceas? Timpul parcă se suspendase, şi cel dinaintea noastră ne purta dincolo de vremelnicie, cu un aer care venea spre noi din câmpiile cerului. Avea idei simple, dar pătrunzătoare. Un glas de orator din vechea şi vestită Romă, îmbinând dialogul colocvial cu declamaţia solemnă şi putând ajunge instantaneu la proclamarea sau  condamnarea tunătoare. Auzisem  mulţi  oameni  talentaţi vorbind  de  la  amvon. Predica lui însă, deşi rostită printre noi, îţi dădea senzaţia că venea cu siguranţă din „altă parte”. Iată câteva fragmente întipărite pentru totdeauna în sufletul meu, de parcă au fost scrise cu un capăt de mână care scria cu litere de foc. Tema zilei era, aşa cum o cerea şi calendarul, o încercare de răspuns la întrebarea: „De ce S‑a înălţat Cristos?”

„Pentru că El nu era de aici! S‑a înălţat pur şi simplu pentru că era din altă  parte şi venise vremea  să  plece «acasă».  Trecerea lui Cristos printre noi şi înălţarea Lui la cer demonstrează fără putinţă de tăgadă  că există un «dincolo», există un «cer», o realitate de ordin spiritual a cărei existenţă este mult mai reală şi mult mai sigură decât a noastră. Putem să credem cuvintele lui Cristos, Creştinismul nu este un mit, o părere, o presupunere. Creştinismul este mesajul lui Dumnezeu către o lume plecată de acasă prin păcat şi rătăcitoare în plăcerile sale de o clipă. Este mesajul lui Dumnezeu pentru tine şi pentru mine.

Înălţarea lui Cristos la cer, fără să fi realizat aparent mare lucru pe pământ şi fără să ne rezolve problema noastră, ne spune că adevăratele rezolvări nu sunt cele de pe pământ, din lumea materială, ci cele din cer, din lumea spirituală. Când Iosua lupta în vale cu trupele duşmane, Moise se ruga pe munte şi rugăciunea lui nevăzută era „simţită” în balanţa luptei din vale. Când Aaron şi Hur ţineau mâinile lui Moise ridicate, biruiau cei din poporul Domnului. Când mâinile obosite erau lăsate în jos, biruiau forţele duşmanilor copiilor lui Dumnezeu. Astăzi, rugăciunea este instrumentul cu care pătrundem şi noi în lumea nevăzutului Dumnezeu.

După jertfa Sa de la Calvar, Cristos S‑a dus în slavă ca să mijlocească mântuirea lumii. Ce fac eu acum? Ce faci tu acum?

Înţelegi tu că de rugăciunea ta şi a mea depinde mântuirea celor din jurul nostru? Rugăciunea declanşează mecanismul puterii divine. Nu trebuie să fi strălucit în vorbire sau foarte deştept în gândire. Oamenii se întreabă ce facem noi la Oradea, de se pocăiesc aşa de mulţi oameni. Secretul lucrării de acolo şi din toate timpurile este … rugăciunea. Dacă într‑o casă există instalaţia de curent, este suficient să răsuceşti întreru‑ pătorul şi se aprinde becul, vine lumina. Nu trebuie sa fii foarte inteligent ca să răsuceşti întrerupătorul! Oricine o poate face, chiar şi cei cu mai puţină minte. Tot aşa şi în lumea lui Dumnezeu.

Realitatea de acum este conectată cu realitatea veşnică, iar tu trebuie să răsuceşti întrerupătorul rugăciunii. Atunci va veni puterea! Este chiar aşa de simplu! Biblia spune «Nu aveţi, pentru că nu cereţi.» Când creştinii vor învăţa din nou să se roage, Dumnezeu va face iarăşi lucruri mari pe pământ. Este vremea să ne întoarcem la o viaţă de pocăinţă şi de sfinţenie, pentru ca Dumnezeu să ne asculte. Este vremea să ne întoarcem la o viaţă de rugăciune şi atunci copiii lui Dumnezeu vor câştiga iarăşi biruinţa. Totul depinde acum de tine şi de mine. Cristos Şi‑a făcut partea Lui. Acum tu trebuie să‑ţi faci partea ta. El Îşi cheamă oile pe nume. Vrei şi tu să faci lucrul acesta, să începi să te rogi pentru prietenii şi cunoştinţele tale, pe nume ? La noi, la Oradea, până şi copiii au liste personale de rugăciune. Aşa cum profesorul, la şcoală, strigă catalogul, şi tu şi eu trebuie să strigăm catalogul pe genunchii rugăciunii.

Apoi, Cristos S‑a înălţat la cer pentru că cerul este ţinta finală a copiilor lui Dumnezeu. Tu şi cu mine vom ajunge într‑o bună zi acolo. Pământul nu este ţinta noastră, este numai locul nostru de muncă! Înţelegi tu lucrul acesta? Dumnezeu te‑a mântuit şi te‑a lăsat pentru un timp să mai trăieşti pe acest pământ pentru că ai o misiune de îndeplinit. După ce această misiune se va termina, vei pleca şi tu acasă. Priveşti tu cerul ca destinaţie finală? Eşti tu gata să priveşti viaţa  de pe pământ doar ca pe o ocazie de a‑L slăvi pe unicul şi slăvitul Dumnezeu al cerului, pe Cel ce este sursa, suportul şi scopul întregului univers? Oamenii mă întreabă dacă nu mă tem să vorbesc aşa cum vorbesc în România de azi. Ce nu înţeleg ei este că eu n‑am de ce să mă tem. Fiecare slujitor al lui Dumnezeu este nemuritor pe durata misiunii care i‑a fost încredinţată. Miile de îngeri ai lui Dumnezeu ne păzesc şi veghează ca să nu ni se întâmple nimic. Şi când ne vom  termina misiunea, vom pleca «acasă».  Eşti tu gata să trăieşti şi să mori pentru Acela care a trăit şi a murit pentru tine? El Şi‑a dat viaţa Sa pe crucea de la Calvar. Eşti gata să‑ţi pui viaţa la dispoziţia Sa? Nimeni nu este gata pentru cer, dacă nu împlineşte voia lui Dumnezeu aici pe pământ. Cristos a fost gata să plece în cer pentru că «împlinise voia lui Dumnezeu» pe pământ. Iar voia lui Dumnezeu este ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Eşti tu gata să trăieşti cu acest unic scop în minte? Ca Dumnezeu să te facă şi pe tine un instrument pentru mântuirea miilor şi a sutelor de mii din jurul tău?”

La cele de mai sus, adaug această întâmplare:

Care‑i definiţia unui sfânt? Care‑i definiţia unui om smerit? Recunosc faptul că nu ştiu să dau definiţii, dar astăzi, la biserica Betania din La Habra, cred că am văzut un astfel de om.

M‑am dus să‑i ţin locul lui Liviu Ţiplea, pastorul local şi prietenul meu, plecat în concediu. Providenţa a făcut ca, din România în drum spre Convenţia din San Francisco, să ne viziteze şi fratele Nicu Vandici, directorul programului „Trans World Mondial”  pentru România, împreună cu fratele Cooper, directorul aceluiaşi program pe toată Europa. După ce au adus un raport şi un scurt mesaj, am fost rugat să conduc rugăciunea de după colectă. Stând pe bancă şi ascultându‑i pe cei doi, nu am putut să nu observ o simetrie surprinzătoare între vizita celor doi şi prezenţa în sală a lui Liviu Olah. Când am ridicat audienţa la rugăciune, am spus despre „ceasul împlinirii” pe care trebuie să‑l trăiască acum Liviu Olah, omul care, cel dintâi din România, a îndrăznit să creadă că va exista un sfârşit al comunismului şi că Dumnezeu va avea ultimul cuvânt în istoria României, când va aduce vremea ca Evanghelia să fie predicată pe stadioane, în presă, la televizor şi … la radio!

Rugăciunile lui păreau atunci tuturor credincioşilor din ţară, şi chiar pastorilor cu un oarecare nivel spiritual, „foarte naive, copilăreşti” şi lipsite de „temei biblic.”

„Cred  că  astăzi,  Dumnezeu  Îşi  justifică un  copil al credinţei, am spus eu, şi vreau să‑l las pe dânsul să ne conducă în rugăciunea de mulţumire.”

Departe de a prelua linia sugerată de mine, Liviu Olah s‑a rugat aşa: „Doamne, nu un om cu iniţiativă personală s‑a rugat atunci, ci un om care a simţit călăuzirea Duhului Sfânt. Omul n‑are niciun merit. Toată lauda Ţi se cuvine numai Ţie şi lucrărilor Tale pline de har şi de putere. Iartă‑ne că Te cunoaştem aşa de puţin şi Te slujim aşa de neputincioşi. Ştiu că ne va fi ruşine când ne vom prezenta înaintea Ta, pentru faptul că n‑am îndrăznit să Te rugăm pentru lucruri măreţe pe care erai gata să le faci pentru noi. Iartă‑ne că nu credem îndeajuns Cuvântul Tău şi nu ne lăsam călăuziţi suficient de Duhul Tău cel Sfânt. Deschide‑ne ochii să Te vedem mai bine şi să îndrăznim să colaborăm cu Tine la lucrările Tale nespus de mari.”

Am văzut un om care Îi dă toată slava, toată lauda şi tot meritul lui Dumnezeu, fără să vrea să oprească nimic pentru sine. Este oare acesta un om smerit, un om … „sfânt”?

Anunțuri