(de Richard Carlson. PH.D. ‑ tradus Rodica Botan)

Rabbi Harold Kushner ne aminteşte că tot ce a creat Dumnezeu are potenţialul să fie sfânt. Treaba noastră, ca fiinţe umane, este să găsim sfinţenia în ceea ce pare a fi o situaţie lipsită de sfinţenie. El sugerează  că atunci când învăţăm să facem acest lucru, abia atunci am învăţat să ne hrănim sufletele. Este uşor să vezi frumuseţea sfinţeniei lui Dumnezeu într‑un asfinţit minunat, în căciula de zăpadă a unui munte, în zâmbetul unui copil sănătos sau în valurile oceanului lovind ţărmul nisipos al unei plaje. Dar trebuie să căutam să găsim ceva sfânt şi în circumstanţele mai puţin frumoase ‑ lecţiile dificile ale vieţii, o tragedie în familie, o luptă pentru viaţă …

Când vieţile noastre sunt pline de dorinţa de a vedea sfinţenia în lucrurile de fiecare zi, începe să se întâmple ceva magic. Ne copleşeşte un simţământ de pace. Începem să vedem aspectele hrănitoare, mulţumitoare ale vieţii de fiecare zi, care ne erau ascunse până atunci. Când ţinem minte că absolut totul poartă  amprenta lui  Dumnezeu, acest simplu gând face ca totul să devină  special. Dacă ne amintim acest detaliu spiritual atunci când avem de‑a face cu o persoană dificilă, când ne chinuim să ne plătim datoriile, perspectiva noastră va fi dintr‑o dată lărgită. Ne va ajuta să ne amintim că Dumnezeu a creat şi persoana cu care avem de‑a face, sau că, în ciuda faptului ca te zbaţi să‑ţi plăteşti datoriile, eşti totuşi binecuvântat pentru faptul că ai deja alte lucruri de care ai nevoie. Undeva, în adâncul minţii tale, aminteşte‑ţi întotdeauna că tot ce ţi se întâmplă are semnătura, aprobarea lui Dumnezeu. Faptul că noi nu putem vedea frumuseţea divină în unele lucruri nu înseamnă că ea lipseşte, ci, mai degrabă, înseamnă că noi suntem încă superficiali şi nu băgăm de seamă anumite detalii sau că încă nu avem o perspectivă potrivită asupra acelei situaţii.

Adevărul celor spuse mai sus este confirmat de una dintre cele mai diafane poezii ale lui Traian Dorz, un alt sfânt rodit în poporul român:

În trecerea  grăbită  prin  lume,  către  veci,
Fă‑ţi  timp, măcar o clipă, vezi  pe unde  treci!
Fă‑ţi  timp  vezi  durerea şi lacrima  arzând,
Fă‑ţi  timp  poţi, cu mila, le alini,  trecând.

Fă‑ţi  timp  pentru‑adevăruri şi adânciri  în vis,
Fă‑ţi 
timp  pentru cântare  cu sufletul deschis,
Fă‑ţi  timp  vezi  pădurea, s‑asculţi lâng‑un izvor,
Fă‑ţi 
timp  s‑auzi  ce spune  o floare, un  cocor,

Fă‑ţi  timp  s‑aştepţi din urmă  când mergi cu slăbănogi,
Fă‑ţi 
timp  pe‑un  munte, seara, stând  singur te rogi,
Fă‑ţi 
timp  stai cu mama şi tatăl tău bătrâni,
Fă‑ţi  timp  de‑o vorbă bună şi‑o  coajă pentru câini.

Fă‑ţi  timp  stai aproape de cei iubiţi, voios,
Fă‑ţi
timp  fii şi‑al  casei în slujba  lui  Cristos,
Fă‑ţi 
timp  guşti frum’seţea din tot  ce e curat,
Fă‑ţi 
timp, căci eşti  de taine  şi lumi  înconjurat.

Fă‑ţi  timp  de rugăciune, de post şi meditări,
Fă‑ţi
timp  de cercetarea  de fraţi  şi de‑adunări,
Fă‑ţi  timp şi‑adună‑ţi zilnic din toate câte‑un pic,
Fă‑ţi  timp, căci viaţa trece  şi când nu  faci nimic.

Fă‑ţi  timp  lângă Cuvântul lui  Dumnezeu stai,
Fă‑ţi
timp, căci toate‑acestea au pentru tine‑un grai,
Fă‑ţi 
timp  s‑asculţi la toate, din toate înveţi,
Fă‑ţi  timp  să‑i dai vieţii şi morţii tale preţ.

Fă‑ţi  timp  acum,  că‑n  urmă  zadarnic  ai plângi;
Comoara risipită a vieţii n‑o mai strângi.

 

Anunțuri