„Intrați în emisie !”

Am făcut cale lungă de la Los Angeles la București, m-am urcat cele zece etaje până la studioul „Vocii Evangheliei”, am deschis prima ușa și când să intru pe a doua … un afiș luminos mi-a stat în cale: „Nu intrați! Suntem în emisie!”
Mare lucru „emisia” asta, Domnule!

Sunt sigur că fiecare ați văzut pe un vârf de munte, pe o coamă de deal sau în plin deșert o căsuță micuța așezată lânge niște antene enorme. Este vorbesc despre o stație de radio sau despre un releu de retransmisie. Condamnați parcă să trăiască în singurătate, oamenii sau omul care lucrează acolo pare rupt cu totul de lumea din jur. Dar nu este așa …

O stație de emisie este mai „zgomotoasă” decât un stadion de 100.000 de oameni! Cel ce lucrează la o asemenea stație sau releu face mai multă geălăgie decât cei ce umplu un uriaș stadion de fotbal, căci gălăgia celor din stadion, oricât de asurzitoare este în perimetrul de beton, se aude cel mult la o sută până la cinci sute de metrii în jur. „Gălăgia” celui ce „emite” de la o stație de radio se aude prin conectarea la antenă sau la releu la mii și mii de \ilometrii distănță, pătrunzând în fiecare casă, în fiecare mașină care are un aparatv de radio.

Nu-i de mirare că în ultima vreme am început să spun celor din biserica ,,Bethel”: „Intrați în emisie!”

Deasupra undelor sonore, deasupra undelor radio și de televiziune există unde spirituale, frecvențe speciale pe care lucrează Dumnezeu la mântuirea oamenilor.
Richard Wurmbrand povestea că, în anii petrecuți în celula singuratică a închisorii, nu s-a considerat niciodată izolat de lumea din jur. El a știut să folosească timpul într-o lucrare intensă de rugăciune. S-a rugat pentru prieteni, pentru dușmani, pentru cei înălțați în dregătorii, pentru cei bolnavi, pentru cei nemântuiți, ba chiar și pentru cei … pentru care nu se roagă nimeni.

Este greu să oprești un predicator să predice, chiar și în acea cumplită celulă singuratică! Fratele Richard a căutat să-și pastreze minte sănătoasă și să lucreze cu folos chiar și de acolo. Ca să fie auzit de alții, L-a rugăat pur și simplu pe Dumnezeu să preia cuvintele rostite de el acolo, în întunerecul izolării trupești, și să le ducă la cei care au nevoie de astfel de mesaje. Peste mulți ani, când povestea toate acestea în Canada, un om l-a luat departe și i-a mărurisit că s-a întors la Domnul în condiții ciudate, auzind niște mesaje în mintea sa, când nu putea să doarmă noaptea. Canadianul a ținut să i le spună și Richard a tresărit auzind fragmente din conversațiile și chemările rostite de el altădată, în temnița „cea mai de jos” a închisorii.

Astăzi, eu am ajuns un POP! Poate că unii dintre dintre voi nu știți despre ce vorbesc. Pe noua rețea de comunicare mondială numită Internet, fiecare abonat care intră „pe rețea” este un POP, adică un „Point of Presence”, un „punct de prezență”. Deschid computerul și … pot să ajung oriunde în lume. Pot vizita orice alt POP și pot comunica cu toți cei conectați în caeastă uriașa rețea, asemănătoare unei pânze de păianjen. Cu mult înainte de inventarea Internetului, Dumnezeu avea însă așa ceva. Oriune sunt „doi sua trei” adunați la olaltă, ei se conectează „în Christos,” la realitatea spirituală a prezenței și lucrării Sale. Cuvintele lor, cântările lor, rugăciunile lor sunt preluate de această rețea a trupului lui Christos răspândit în credincioșii din toată lumea, sunt înălțate apoi la tronul de har al domniei crerești, amplificate și retransmise ca să-și împlinească lucrarea pe pământ. Ca să comunic prin Internet trebuie să există doi sau trei POP. Ca să comunicăm în lumea spirituală trebuie să existe un minim de „doi sau trei” adunați „în Christos”. Asta înseamnă că nu ne putem aduna oricum ca să ne conectăm la lumea spirituală. Nu este totuna dacă stai spectator ca unul din mulțimea aceea uriașa, dar ineficientă de pe stadion sau dacă realizezi că ești „în Christos” și te cuplezi într-o atmosferă de rugăciune și intensă participare duhovnicească !

Iată de ce am ajuns să repet în adunarea sfinților de la Bethel: „Intrați pe emisie! Nu stați doar ca simpli spectatori în biserică!”

Pe vremurile copilăriei mele petrecute în biserica Basarab din șoseaua Nicolae Titulescu nr. 53A, organista bisericii era sora Bușilă. Dânsa se refugiase în România din Basarabia după ce autoritățile comuniste de aclo l-au arestat pe soțul ei, pastorul Bușilă, și l-au dus în Siberia. Rămasă văduvă după „dispariția” celui cu care împărțise lucrarea, sora Bușilă își găsise noua ei contribuție necesară la viața bisericii în acompanierea cântărilor comune la harmoniu. Când picioarele n-au mai ajutat-o și când n-a mai putut să se deplaseze ușor, sora Bușilă s-a retras într-un mic apartament lipit de clădirea adunării. O știam acolo, izolată de tpți, neputincioasă și condamnată parcă să-și aștepte uitată de toți moartea. Puțin știam eu pe atunci că mai toți tinerii adunării și mulți din cei adulți făceau pelerinaj la camera sorei Bușilă ca să găsească un sfat înțelept, o ureche care să-i asculte cu simpatie și un partener de rugăciune.

Într-o zi, tatăl mei ne-a surpins pe toți spunându-ne că sora Bușilă i-a cerut să-i cumpere  … un glob pământesc din acelea folosite la orele de geografie. Când tatăl meu i l-a dus, ea i-a explicat: „Am o sumedenie de liste de rugăciune, dar când ajung să mă rog pentru țările lumii mă încurc. Am dorit un astfel de glob ca să pot pune degetul meu pe fiecare țară din lume pe care mă rog și să nu mă mai încurc.”

Cu siguranță, sora Bușilă a fost un creștin care n-a vegetat degeaba nepăsătoare la lucrarea lui Dumnezeu și la problemele altora. Ea a știut, chiar și fără radio și fără Internet, să … „intre în emisie”!

Ceva asemănator făceau și hermiții de altădată. Alegând să se fugă de lume și să stea în locuri pustii, ei nu se izolau de lume, cum credem unii dintre noi și palidele imitații care par că le urmează exemplul, ci departe de a se izola, ei se „cuplau” la lumea comunicărilor spirituale asemenea lucrătorilor de la stațiile de releu și se dedicau unei vieți de intensă mijlocire pentru alții.

Regina Scoției a intrat în istorie când a zis: „Nu mă tem de toate armatele Angliei, cât mă tem de rugăciunile lui John Cox!”

Martin Luther a spus: „Sunt foarte ocupat astăzi. Am foarte multe probleme și fără vreo patru ore de rugăciune nu cred că pot să mă descurc.”

Și totuși … în adunările deastăzi foarte mulți stau ca simpli spectatori și consumatori de spectacole! Ba uneori se mai transformă și în critici, ca cei care-și câștigă faima făcând asta prin ziare și reviste. Puțini sțiu sau își dau seama că închinarea plăcută Domnului nu este aceea din „spectacolul experior al liturghiei sau al procesiuniulor și corurilor din catedrale, ci a rămas și astăzi tot aceea făcută „în duh și în adevăr, căci Dumnezeu este Duh și cine I se închină Lui trebuie să I se închine în duh și în adevăr”. Dacă ne adunăm doar ca să ne cântăm unii altora și ca să ne impresionăm unii pe ceilalți ca să ne căpătăm răsplata de la oameni n-am făcut încă nimica duhovnicește ! N-am învățat să ne cuplăm la rețea și să „intrăm în emisie” duhovnicește !

Într-una din diminețile trecute l-am vizitat pe tatăl meu, Vasile Brânzei și l-am găsit puțin abătit. L-am întrebat: „Care-i baiul?” și mi-a răspuns: „Sunt supărat că nu mai am vlaga de altădată! Obosesc foarte repede. Nu mai sunt în stare de mare lucru!”

Mă gândeam cum aș putea vorbi, ce i-aș putea spune ca să-l mângâi, să-l încurajez și să-l scot din starea aceea. N-am apucat însă. A continuat tot dânsul zicând: „NU-i nimic! Mi-e trupul neputincios, dara sta nu înseamnă că stau degeaba. Am în mine pe Duhul Sfânt! Biblia spuen că Antichristul nu poate face ce vrea până nu-i va fi luat din care cel care-l oprește, Duhul Sfânt care locuiește în cei credincioși. Deși par neputincios, sunt mai puternic decât Antichirist prin Duhul care locuiește în mine și stau împotriva lucrărilor lui! Sunt important pentru lucrarea lui Dumnezeu în Biserică și în lume!”

Tatăl meu cunoaște Evanghelia pe care a redicat-o o viață întreagă!  Uneori vine acasă de la adunare mai obosit decât pe vremurile când vorbea el de la amvon. Toate cele din adunare trec prin el însuși, sunt prelucrate la nivelulu duhului și amplificate la nivelul înalt al rugăciunilor. Și el știe să „intre în emisie” !
Sunt convins că ceea ce se întâmplă sau nu se întâmplă într-o anumită adunare, într-un anumit sat sau oraș, într-o anumită țară depinde de numărul și calitatea celor care „intră în emisie” pe lungimile de undă ale lucrării spirituale.

Anunțuri