Cu câțiva ani înainte de moartea lui nenea Richard, l-am însoțit pe Aurel Popescu într-o vizită la Palos Verdes. Când doamnele s-au retras la bucătărie să pregătească ceva de mâncare, fratele Aurel s-a plecat discret spre fotoliul în care stătea nenea Richard și i-a spus mai mult pe șoptite:

– „Richard, nu de mult am început să mă preocupe serios problema morții. Și Valerica și eu suntem aproape de moarte și mă ia un fior rece pe sira spinării când mă gândesc la aceasta. Tu ești obișnuit cu moartea. De vreo 35 de ani … tot „mori”! Ce simți tu când te gândești la moarte?”

Lăsândse puțin pe spate ca să stea mai comod în fotoliu, nenea Richard s-a gândit puțin… El și-a dat seama repede că Aurel nu avea nevoie de texte biblice sau de predici. Omul de lângă el, prietenul de atâția ani de zile avea nevoie de un exemplu, așa că nenea Richard s-a gândit la ceva, a lăsat să i se lumineze fața de un zâmbet larg și spus:

„Singurul sentiment care mă copleșește când mă gândesc la moarte este … curiozitatea. Vezi, am fost cu Domnul Isus de atâția ani împreună. Am umblat împreună. Am fost în celula morții din închisoare, dar am fost și în casele regelui la Versoix. Am fost cu El în foarte multe țări ale lumii. Am fost cu El sănătos și am fost cu El bolnav. Am fost cu El la săraci și am fost cu El la bogați. Peste tot L-am văzut ce face și cum face. Când mă gândesc la clipa marii treceri dincolo mă întreb: „Sunt curios să văd cum o să o facă pe asta! Cred că voi învăța ceva de la El și cu ocazia asta!”

Mărturisesc că și fratelui Aurel și mie ne-a rămas gura căscată. La așa ceva nu ne gândisem încă. Moartea ca o mare … curiozitate. Pentru cel ce umblă zi de zi cu Domnul Isuș moartea va fi într-adevăr intrarea într-o nouă și minunată … realitate.

Anunțuri