Iată că am străbătut două continente, câteva țări și am vizitat o sumedenie de biserici creștine. Lucrarea cu oamenii este uneori lipsită de rezultate vizibile spectaculoase. Răsplătirile ei sunt de cele mai multe ori nevăzute și ele, uneori rămânând ascunse foarte adânc … în viitor. Asta nu înseamnă însă că ele nu există!

În primul rând, cine lucrează cu oamenii colaborează îndeaproape cu Dumnezeu și-i simte foarte concret … respirația. Această „Ruah Elohim”  sau „Duh al Celui Atotputernic” adie delicat încă pe deasupra acestei lumi, aducând mereu în ființă și crescând apoi duios … copii „născuți de sus”, destinați să vadă și să moștenească Împărăția lui Dumnezeu.

În al doilea rând, cel ce lucrează cu oamenii pătrunde vrând nevrând în lumea nevăzută a spiritualității, a caracterului. Aceasta este o lume a inefabilului, dincolo de „ceea ce se vede” cu ochii firești, o realitate care poate fi palpată numai cu sufletul și poate fi modelată numai prin Cuvânt, prin post și prin rugăciune.

Una din caracteristicile acestei existențe spirituale este ceea ce eu numesc „elasticitatea”, capacitatea ei de a-și schimba forma și conținutul nu atât prin fapte, cât prin atitudini deternimante. Cercetătorii psihanalizei numesc acest nivel existențial „subconștient”. Biblia o numește pur și simplu „trăire prin credință”. Din acest punct de vedere, ceea ce suntem noi în noi înșine este cu mult mai important decât ceea ce ne apucăm să facem, căcăi ceea ce înfăptuim va fi întotdeauna doar o curgere în afară a preaplinului care ne clocotește înăuntru. „Căci din prisosul inimii vorbește gura”. Trăirile noastre interioare devin filtrul prin care privim în jurul nostru, influențându-i pe cei din jur și lăsându-ne la rândul nostru influențați de ei.

Pentru fiecare dintre noi, lumea nu este așa cum este ea, ci așa cum suntem noi pe dinăuntru. Un muzician a va vedea mereu plină de melodii, un hoț o va vedea plină de prilejuri de hoție, un egoist o va vedea rea, în timp ce un filantropist o va vedea mereu plină de frumusețea facerilor de bine.

Fiecare trăim, măcar în parte, în lumea propriilor noastre creații. Iar eu vreau să vă arăt că cine a spus „ce-și face omul cu mâna lui …” a fost un om cu o mare experiență de viață și ne-a lăsat o lecție la care am face bine să luăm mai bine seama.

Aș vrea să vă atrag atenția asupra acestui verset care cuprinde ceea ce lumea creștină a ajuns să numească „Regula de aur”: „Tot ce voiți să vă favcă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel” (Matei 7:12). Domnul Isus spune că acesta este rezumatul întregului Vechi Testament: „Căci în aceasta este cuprinsă Legea și Proorocii”.

Din aceiași familie de proverbe înțelepte, mai sunt două: „Nu-ți tulbura izvorul din care bei apă” și „După plată și răsplată”.

În vara primăvara anului 2002, mă aflam în mijlocul unui grup de păstori baptiști români de pe coasta de vest a Americii întruniți pentru ședința lor trimestrială. Seara, cei din loc au închiriat o sală încăpătoare pentru ca toți membrii adunărilor locale să poată încape la niște servicii de închinare și de evanghelizare. Diferite formații corale urcau pescena sălii și cântau imnuri creștine între predicile rostite de păstorii diferitelor biserici. Știam că relațiile dintre bisericile din acel oraș nu erau chiar așa de bune cum ar fi trebuit și fiecare vorbitor se străduia să dea o învățătură care să aplaneze conflictele și să creieze premizele unei mai bune colaborări viitoare. Strădaniile vizitatorilor au fost întâmpinate însă cu mult scepticism de cei localnici.

Seara a atins un punc de impas când conducătorul unuia din corurile de tineret din zonă a cerut să spună câteva cuvinte înainte de a dirija o cântare. Cuvintele lui, care nu spuneau nimănui nimic nou, au stârnit totuși rumoare și nemulțumire în cei prezenți: „Vreau să spun că singura șansă a tineretului din aceste biserici de a face ceva frumos pentru Christos în viitor este să nu se ia după pilda celor ce conduc bisericile astăzi. Și acum vom cânta cântarea …”
După o așa „introducere”, trebuia să vorbesc eu! Vă închipuiți impasul teribil în care mă aflam …

A trebuit să-mi schimb subiectul. M-am rugat cu toată inima Domnului să-mi dea un subiect care să-i spună acestui tânăr și tuturor celor ce gândeau ca el ceva care să-i scoată din amărăciunea paralizantă și din duhul neiertător de judecată. Am vorbit fără „notițe” și am prins „un vânt prienic” din partea Duhului Sfânt.

Țin minte că am început să predic printr-o rugăminte:

„Aș dori să vă rog să repetați cu voce tare prima partrte a versetului 12 din Matei 7: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel”.
Apoi am adăugat: „Sper să învățăm acest text pe dinafară și, dacă Dumnezeu ne dă har, și pe dinăuntru”. Aș dori să spun celui ce a vorbit înaintea mea că uneori avem tot dreptul să fim drepți, dar niciodată nu avem dreptul să fim răi! Metoda recomandată de Domnul Isus este cu totul alta:
„Tot ce voiți să vă favcă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel.”

Recomandarea aceasta are de a face cu câteva lucruri foarte importante.

În primul rând, ea este o mustrare, o expresie a nemulțumirii pe care o avea Domnul Isus față de atitudinea ucenicilor Săi în relațiile cu cei din jur. Dacă o citiți din acest punct de vedere, predica de pe munte este un manifest al unei noi ordini, o pledoarie pentru un tip nou de personalitate.
Domnul Isus a venit printre noi nu numai ca să ne arate cât de răi suntem acum, ci și ca să putem vedea în ființa Sa cât de buni putem deveni dacă-I dăm voie lui Dumnezeu să „ne nască din nou” și să ne crească după chipul și asemănarea fratelui nostru mai mare, Isus.

Necazul pe care-l avea Domnul Isus cu ucenicii este că ei se lăsau pradă influențelor din jur și, în loc să colaboreze cu Domnul Isus la instaurarea unei ordini noi, se lăsau modelați de lumea din jur. Ei nu „acționau”, ci „reacționau” la ceea ce le făceau alții.  O personalitate adevărată nu se lasă dominată de acțiunile celorlalți. Ea nu este înrobită de dimensiunile răutății din jur, ci impune în jur propriile ei dimensiuni.

Iată doar câteva pasaje în care Domnul Isus își exprima această nemulțumire față de comportamentul ucenicilor de atunci:
„Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce și va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. (Matei 5:13-16)
„Ați auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi, și dinte pentru dinte.” Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celalt. Î
„Orișicui vrea să se judece cu tine, și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa. Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ți cere, dă-i; și nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine. Ați auzit că s-a zis: „Să iubești pe aproapele tău, și să urăști pe vrăjmașul tău.” Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blastămă, faceți bine celor ce vă urăsc, și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.
Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii? Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobicinuit faceți? Oare păgînii nu fac la fel? Voi fiți, deci, desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit. (Matei 5:38-48).

O personalitate afirmă și influențează, un om lipsit de personalitate răspunde „cu aceiași măsură”. Această realitate se vedea atunci și din practica invitării la masă.

„A zis și celui ce-L poftise: „Când dai un prînz sau o cină, să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogați, ca nu cumva să te cheme și ei la rândul lor pe tine, și să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut. Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi. Și va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ți răsplătească; dar ți se va răsplăti la învierea celor neprihăniți.î (Luca 14:12-14)

Îl văd pe Domnul Isus uitându-Se la ucenici cu reproș, parcă spunându-le: „Ce mă fac Eu cu voi? Eu am venit să construiesc o lume nouă; voi vă conformați lumii vechi. Eu rezidesc realitatea; voi vă răzbunați răutatea.”
Se cere tărie de caracter ca să nu dai voia altora să dicteze termenii în care-ți trăiești tu viața. Inițiativa trebuie să-ți aparțină întotdeauna ție.

Charles Swindoll, un predicator american, a spus: „Cu cât trăiesc mai mult, cu atât îmi dau mai mult seama de importanța atitudinilor. Pentru mine, ele sunt mai importante decât faptele, mai importante decât trecutul, decât educația, decât banii, decât circumstanțele, decât eșecurile, decât biruințele, decât orice ar zice sau ar face ceilalți oameni. Atitudinile sunt mai importante decât aspectul exterior, decât talentul și decât priceperea. Ele hotărăsc dacă un om, o familie, o companie sau o Biserică propășește. Lucrul cel mai remarcabil este că atitudinile sunt în puterea noastră. Nu poți schimba ziua de ieri  și nu poți determina cum se vor purta cu tine oamenii; nu poți evita inevitabilul. Poți în schimb să cânți pe singura „coardă” care-ți stă la îndemână: atitudinea ta în fața realității.

În al doilea rând, această afirmație îndeamnă să ne „construim cu propriile noastre mâini” realitatea în care să trăim.
Există un fel de rezonanță între noi și cei din jurul nostru. Noi nu vedem lumea așa cum este, ci așa cum suntem noi! Cine iubește va trăi întotdeauna într-o lume de prieteni. Cine urăște va trăi într-o lume de dușmani. Noi construim cu mâinile noastre lumea în care trăim.
Pentru cel avar, lumea din jur este o lume a banilor, fiecare privire aruncată asupra celor din jur este în esență un fel de „evaluare valorică”. Privirea unui astfel de om descoperă mereu „cât face fiecare”, „cât folos financiar poate fi tras din prietenia cucutare sau cu cutare.

Uitați-vă la ce se întâmplă când un „imoral” (ca să vorbesc eufemistic) intră într-o colectivitate de oameni. În numai câteva minute, el descoperă dintr-un dialog al privirilor cine este „disponibil” acolo pentru planurile lui mocirloase.

Înțelepciunea populară a observat: „Cine se aseamănă se adună.” Niciunul dintre noi n-are voie să-și justifice răutatea lui cu răutatea celor din jur. Dumnezeu ne-a chemat să lucrăm împreună cu El, nu la acceptarea realității, ci la trasformarea ei. Suntem pe poziția unuia chemat să-i învețe și să-i formeze pe cei din jurul nostru. Nu omul este produsul circumstanțelor; circumstanțele sunt produsul omului.

Ca niște veritabili profesori, nu trebuie să ne coborâm la nivelul elevilor, ci să-i ridicăm pe ei la nivelul nostru. Un profesor cu un suflet bun care predă istorie, matematică sau biologie este de mai mult folos pentru formarea caracterului în elevi decât un profesor ușuratec care predă un curs biblic.

Orice reacție care ne coboară la nivelul răutății din jur, nu este o biruință, ci o înfrângere. Cea mai bună metodă de a fi „cineva” este să fi tu însuți.
Amintiți-vă de întâlnirea dintre Domnul Isus și Iuda în gradină Ghețimani. Se întâlneau doi exponenți a două lumi diferite. Cu o sărutare, semn împrumutat din lumea frumosului, Iuda îl dă la moarte pe Christos. Ca să scoată mai mult în evidență contrastul ipocrit, Isus întreabă:
„Iudo, cu o sărutare îl vinzi tu pe fiul omului?”
Ceea ce mă șochează însă pe mine este altceva! Isus îl numește pe Iuda, „Prietene”!  Oricare dintre noi i-am fi spus cu dispreț: „Trădătorule! Ucigașule! Vânzătorule! Prefăcutule!”
Domnul Isus n-a făcut însă așa ceva … El și-a trăit predicile și a ilustrat cu viața Sa principiul din predica de pe munte. Dincolo de vorbe, dialogul este mult mai complet și mai complex. Prin atitudine și cuvinte, Domnul Isus îi spune lui Iuda:
„Ai fost cu Mine trei ani și jumătate și n-ai învățat și n-ai priceput încă nimic. Ai fost cu noi, dar n-ai devenit încă dintre „ai noștri”. Facem parte din lumi diferite. Eu vin la tine din lumea iubiri, a adevărului, a frumosului, a iertării. Tu vi la mine din lumea decăzută a urii, a interesului egoist, a urâtului. Ai împrumutat de la lumea mea doar aparențele. Mi-ai dat o sărutare. Este însă o sărutare care ascunde viclean păcatul vânzării. Vai, Iuda, ce ieftin m-ai vândut …! Doar pentru treizeci de arginți, Iuda ? Vi la Mine din lumea ta, cu toată teroarea și răutatea ei chinuitoare. Eu am să rămân însă în lumea mea. Nu mă cobor în lumea ta. Nu vei reuși să Mă faci să te urăsc. Eu îți spun în continuare: „Prietene”! Și chiar și atunci când Mă vei da morții, ține minte că nu voi muri „din cauza ta”, ci voi muri „pentru tine”! Lumea mea va rămâne pentru veșnicie. Lumea ta este condamnată și va pieri foarte curând.”
Chiar înainte de răstignirea Învățătorului său, Iuda s-a prins în lațul propriei lui răutăți și s-a spânzurat. Christos a rămas însă veșnic!  Iar puterea Lui plină de dragoste a strămutat în împărația Lui milioane de oameni.
În al treilea rând, principiul acesta ne mai spune și că limitele influenței noastre asupra celorlalți este limita imaginației noastre pozitive. „Tot” ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel”.

Acest „tot” nu este limitat decât de dimensiunile personalității noastre. Gândește-te la o lume în care oamenii să se poarte cu tine „perfect”, la o lume în care să fi tratatașa cum meriți și chiar mult mai bine decât ai putea merita tu vreodată. Gândește-te la lumea aceea. Imagineazăți-o bine și apoi treci la treabă și inițiază transformarea visului în realitate. Uită-te în jur și vezi cine nu te tratează așa cum vrei tu. Apoi, apucă-te să-l tratezi, nu așa cum te tratează el, ci așa cum ai vrea ca el să te trateze. Fă-i exact lucrurile pe care ai vrea ca el să ți le facă. Spune-i exact vorbele pe care ai dori să le auzi spuse de el pentru tine. Aceasta este metoda recomandată de Isus Christos
„Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel.”

Fi o sursă de binecuvântare într-o lume de blestem. Fi dragoste într-o lume a urii. Fii sfânt într-o lume a păcătoșilor. Fi vesel într-o lume a celor triști. Fi iertător într-o lume a celor cruzi și răzbunători.
De ce să te încolonezi și să cânți „marșul funebru” al prohodului celor ce răspândesc în jur moartea. Ia tu inițiativa vieții! Dă tonul la o nouă melodie în jur! Începe o simfonie a primăverii veșnice, o odă a bucuriei eterne, un imn al dragostei între oameni. Nu-i important de unde vii, ci unde te îndrepți, nu ce stăpânești, ci ce te stăpânește, nu ce ai pe tine, ci ce ai în tine, nu ce mănânci, ci ce te mănâncă.  Nu există circumstanțe, oricât ar fi ele de rele, din care un om înțelept să nu scoată ceva bun; nici circumstanțe, oricât de bune ar fi ele, pe care cel rău să nu le folosească spre paguba lui.

Oftatul lui Christos este același și astăzi. Majoritatea ucenicilor Săi au nu-i înțeleg mesajul și El nu are cu cine să lucreze la „transformarea” realității. Majoritatea se maimuțăresc reacționând ca o oglindă lipsită de personalitate la faptele celor din jur. Există până și un cântec popular cu acest „crez”:

„Cin-se ia cu mine bine
Îi dau haina de pe mine!
Cin se ia cu mine rău
Să-l ferească Dumnezeu
Că sunt șarpe de dudău!”

Christos ne-a chemat să lucrăm împreuna cu El la schimbarea oamenilor. Suntem „sarea pământului și lumina lumii”. Biserica creștină este o ambasadă a Împărației într-o lume a păcatului destinată pierzării și prăpădului. Cel mai mare bine pe care-l putem face lumii este să nu fim ca ea! Nu circumstanțele din viața noastră ne determină caracterul, ci relația noastră cu Dumnezeu, indiferent de circumstanțele vieții. S-ar putea ca circumstanțelesă te împiedice să aduni o avere mare, dar ele nu vor reuși să te împiedice să-ți formezi un caracter mare. Jean Paul Sartre a spus: „Important nu este să spui: Iată ce au făcut din mine, ci: Iată ce am făcut eu din ceea ce au făcut ei din mine.”

Un creștin este un „nonconformist” pozitiv, care refuză să accepte lucrurile „așa cum sunt”, pentru că este angajat cu toate energiile lui să clădească în jur o realitate „așa cum ar trebui să fie: „Tot ce voiți să vă favcă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel”

Fii optimist în ceea ce crezi și dă întotdeuna o șansă viitorului.”

Anunțuri