Una din cele mai triste întâmplări din viața mea de păstor al bisericii a fost o „rupere” prin care un grup de credincioși au decis să plece și să formeze o altă adunare. Ca să-și poată justifica decizia, în fierbințeala disputelor, cei deciși să plece au spus lucruri grele despre biserică și lucruri neadevărate despre mine. Cuvintele lor m-au străpuns atunci ca niște pumnale date pe la spate și m-am închis în mine și am stat mai mult pe acasă, să-mi „ling rănile” ca ursul.

Tocmai atunci, fratele Richard Wurmbrand m-a chemat să-i fac o vizită. Bineînțeles că m-am dus. Eram însă hotărât să nu-i spun nimic din necazurile mele. Ajuns în fața ușii unde locuia, am tras adânc aer în piept și mi-am afișat pe față cel mai neafectat zâmbet de care eram în stare. Dânsul m-a primit cu multă simpatie și, din câteva cuvinte, mi-am dat seama că aflase totul. M-a rugat să iau loc lângă dânsul și mi-a spus o întâmplare:

„Ai auzit de Buda?”

„Da, ceva cu religia Indiei, un om foarte înțelept …”

„Ascultă una din pățaniile lui. Era considerat un mare înțelept, o întrupare a dumnezeului lor și oameni de pretutindeni veneau să-l vadă, să-i aducă daruri și să-i asculte înțelepciunea lui nemăipomenită.
Într-o bună zi, doi oameni s-au dus la el și au cerut să-i vorbească. Buda i-a primit, dar spre surprinderea sa, cei doi au ‘nceput să-l ocărască pentru toate lucrurile de sub soare. Cuvintele lor erau adevărate insulte: ticălosule, ucigașule, nebunule, etc. Buda îi asculta cu o față senină și privea la ei, dar și cumva prin ei, parcă spre o lume frumoasă și liniștită din zare. Nici un mușchi de pe fața lui n-a tresărit, nici un nor nu i-a întunecat fața.
După un timp, cei doi terminat tot ce au avut de spus, au obosit să vorbească și în cameră s-a așternut tăcerea. Priveau la Buda și el tăcea senin și vesel înaintea lor. După câteva minute, înțeleptul a luat cuvântul și le-a zis: „Știam că ați venit să-mi dați ceva. Toată lumea care vine la mine ‘mi aduce câte ceva, flori, mâncare, mirodenii, cuvinte frumoase, probleme … Acum ați venit și voi cu darul vostru. L-am ascultat, dar, nu vă supărați, nu îmi place. Vă rog să-l luați înapoi. Este al vostru. Eu n-am ce să fac cu astfel de cuvinte. Luați-le ‘napoi și plecați.”

După ce aterinat pivestea, nenea Richard m-a privit cu drag și mi-a spus:

„Înțelegi tu ce ți-am spus?”

„Cred că înțeleg”, am răspuns eu cu capul în pământ.

„Mi-am dat seama că trebuie să fi foarte supărat pe cei care ți-au făcut această nedreptate și te-am chemat să-ți spun: „Nu primi atât de ușor influența altora în viața ta. Nu-i lăsa pe ei să hotărască atmopsfera în care să trăiești tu. Ridica fruntea sus și privește senin înainte. Lasă cuvintele lor urâte să se întoarcă la ei. Nu sunt ale tale, ci ale lor. Nu le da voie să-ți strice relația ta cu Dumnezeu și cu ceilalți oameni.”

Tanti Bințea a intervenit și dânsa:

„Asta este de la Diavolul … El caută să tulbure lucrarea Domnului ca să-și poată îndeplini planurile lui mârșave. Am să-ți spun și eu o întâmplare, dacă ai timp să mă asculți. Am citit ceva interesant într-o revistă din Germania. Niște hoți și-au pus în gând să jefuiască o bancă. Au vizitat-o mai întâi și și-au dat seama că nu va fi lucru ușor. Banca avea paznici și la intrare și înăuntru, iar toți funcționarii stăteau fiecare la locul lui, atenți la tot ce se întâmplă.”
„Șeful bandei de hoți a spus: „Știu ce vom face, aduceți-mi un băiat care vinde ziare pe stradă!”

În ziua hotărâtă, băiețelul tocmit de șeful hoților a intrat în clădirea băncii și a început să strige ca pe stradă, făcând reclamă ziarului pe care-l vindea. Au sărit repede oamenii de ordine și i-au spus că așa ceva nu se poate, în bancă nu este voie să vinzi ziare. Băiatul a început să strige și mai tare și să fugă printre oameni. Ca să pună capăt mai curând tărăboiului au sărit în ajutor și oamenii de pază de la uși. Apoi au sărit și funcționarii de la locul lor și au dat o mână de ajutor să-l prindă pe năzdrăvanul vânzător de ziare. În timpul acesta, hoții au operat și au jefuit banca.”

„Înțelegi de ce ți-am spus asta?” m-a întrebat sora Bințea. „Înțeleg foarte bine și vă mulțumesc frumos”, i-am răspuns eu.

„Asta este tactica diavolului,” a continuat dânsa, „el trimite pe cineva să facă scandal și-i face pe lucrători să-și părăsească posturile. Atunci, marele hoț își duce planul cel rău la îndeplinire. Nu te lăsa păcălit, stai la lucrarea ta și vei vedea că totul va trece. Ai văzut ce ploaie grozavă a fost ieri. Astăzi însă cerul este senin de toată frumusețea.”

„Nu uita că toate bătăliile noastre nu le dăm cu cei din jurul nostru, ci în noi înșine. Caută să ieși biruitor și Domnul te va binecuvânta dacă iei examenul. Nu toate necazurile noastre sunt rele. Este scris că Domnul Isus a fost dus „de Duhul” în pustie ca să fie ispitit. Încercarea Lui a făcut parte din planul divin. După ce Domnul a trecut-o cu bine au urmat minunile și lucrările minunate pe care I le-a dat Dumnezeu să le facă. Caută și tu să treci cu bine examenul. Cine știe ce lucrări a pregătit și pentru tine Domnul ?”

I-am spus atunci că urma să avem ședință duminică. Mi-a răspuns: „Spune fraților să nu pună prea mult la inimă ședințele. Și ele trec. Dumnezeu nu lucrează prea mult cu ședințe. Nu le lua nici tu prea în serios.”

Anunțuri