Am crescut într o biserică relativ numeroasă. Nu spun „mare”, pentru că mărimea unei biserici depinde mai degrabă de starea ei spirituală, decât de dimensiunea ei numerică. În generaţia mea de tineri ai bisericii au fost alţii mai dotaţi şi mai râvnitori decât mine. Unii dintre ei au avut însă „accidente” şi au dispărut repede dintre noi.

Aceşti „sfinţi vremelnici”, cum îi numeşte poetul Costache Ioanid într una dintre poeziile sale, fuseseră rezultatul unui simplu foc de paie; fuseseră acele „apariţii meteorice” despre care auzisem de la cei bătrâni, care ne lasă cu ochii pierduţi şi păgubaşi înspre cer. Aceşti tineri ar fi făcut mai bine să nu fi venit niciodată printre noi, decât să apară doar fugar şi să dispară apoi definitiv în lume, lăsând în urma lor durere şi dezamăgire. Fuseseră doar păsări cu aripi frânte şi zboruri întrerupte, nori fără apă, care nu aduc niciodată binecuvântata şi mult aşteptata ploaie. Despre ei mi am adus aminte într o zi de martie, când am găsit într o revistă o poveste ciudată despre o realitate din păcate destul de des întâlnită.

Trei biserici dintr o zonă montană au trăit o adevărată invazie a veveriţelor. Comitetul primei biserici s a întrunit şi, ca majoritatea comitetelor, au hotărât că… nu se poate face nimic: „Sunt şi ele creaturi ale lui Dumnezeu şi nu le putem omorî. Aşteptăm şi vedem ce se mai întâmplă mai târziu.”

Comitetul celei de-a doua biserici s a întrunit şi el, şi cei de acolo au zis şi ei: „Nu le putem omorî. Sunt creaturile lui Dumnezeu.” Numai că aceştia au făcut nişte cuşti, au prins veveriţele şi le au dus departe, departe de biserică. Nu după multă vreme însă, veveriţele poznaşe au venit înapoi. Problema a rămas şi aici nerezolvată.

Comitetul celei de a treia biserici s a întrunit şi el de urgenţă şi au spus ca şi ceilalţi: „Nu le putem omorî. Sunt creaturile lui Dumnezeu.” Unul dintre ei însă a adăugat: „Dacă sunt creaturile lui Dumnezeu eu zic să le botezăm aşa cum facem cu toţi aceia pe care Dumnezeu îi trimite la biserica noastră!” Aşa au făcut şi, din ziua aceea, n au mai văzut veveriţele decât la Paşti şi la Crăciun…

Anunțuri