Vestea a căzut ca un trăsnet. Unul dintre cei cinci copii ai săi a fost arestat şi dus la Securitate. Om cu o credinţă copilărească, obişnuit cu postul şi rugăciunea, bunicul şi a strâns în piept un oftat, a pus bărbia în piept şi a înălţat o rugăciune. Inima lui s a liniştit după aceea. Povara a fost răsturnată pentru moment de pe umeri şi aşezată la picioarele crucii de la Calvar. Inima, gata întotdeauna de jertfă, s a aşezat împlinită pe altar. Gândurile s au liniştit şi s au aliniat iarăşi după haosul disperării, găsindu şi cadenţa obişnuită a credinţei.

Dintr o dată însă, la orizontul simţirii i a apărut o altă mare problemă: Cum îi va spune nevestei? Ea suferea de inimă…

De treaba asta delicată Se îngrijise însă Dumnezeu.
Mircea, unul dintre copiii familiei Ban, aflase venind acasă „pe tren” că „pe domnul Ban şi pe Harap de la secţia administrativă i a luat la Securitate”. Pe traseu, Mircea a primit de la Domnul „metoda” de înştiinţare a mamei lor bolnave. Ajuns acasă, el a luat o „duhovniceşte” pe mama, întrebând o:

– Mamă, ce ai zice dacă pe bace Traian l ar închide pentru credinţă?

Ea a răspuns cum „scria la carte”:

– M-aş bucura… că i s a făcut această cinste.

– Bucură te atunci, i a spus el, că azi l a luat şi l-a dus la Securitate.

Luată repede, mama n a mai putut retrage vorba înapoi şi s a străduit să nici nu se facă de ruşine cu purtarea. Mai greu a fost când a aflat că şi ginerele, Simion Moţ, fusese „ridicat” şi el şi dus la Securitate. Dumnezeu i a dat însă putere şi înţelepciune să facă la fel ca şi soţul ei. Povara ei s a rostogolit alături de povara lui la picioarele crucii.

Anunțuri