L-am cunoscut puţin, spre paguba mea. Ne-am întâlnit în treacăt la biserica baptistă din cartierul Grădişte din Arad. Când l-am văzut în sala adunării în care fusesem rânduit să predic în acea după amiază, am răsuflat uşurat, mi am luat logodnica şi am… fugit la plimbare pe malul Mureşului. Eram sigur că, având ocazia să asculte o predica a fratelui Chiu, om preţuit şi predicator foarte cunoscut şi îndrăgit, nimeni nu-mi va simţi lipsa.
M-a întâlnit peste alte câteva zile acasă la viitorul meu socru.
– Să nu mai faci niciodată ce ai făcut duminică, mi-a spus dânsul dojenitor.
– Frate Chiu, nu puteam eu vorbi când eraţi dumneavoastră acolo…, am spus eu sincer. Însă dânsul m-a strivit sub smerenia lui proverbială:
– Venisem special ca să te ascult. Am auzit lucruri frumoase despre tine.

Ne-am mai văzut apoi de câteva ori în viaţă. Prietenia dânsului cu familia părinţilor soţiei mele m-a învăluit şi pe mine în dragostea lui binevoitoare. Iată părerile altor doi oameni care l-au cunoscut şi au vorbit cu ocazia plecării acestei slugi bune la Domnul ei!

Florian Guler:

„În sudul Floridei, a trecut la Viaţă, fratele Pavel Chiu, unul dintre cei mai vechi aşa-numiţi «păstori laici» din România. Contribuţia «păstorilor laici» (alături de cei mai mulţi «cu studii») la lucrarea Evanghelică din România comunistă a fost determinantă.

„Laicii” s-au dovedit a fi, procentual, mai rezistenţi la presiunea ideologică, mai curajoşi şi mai independenţi faţă de sistem. În 1978, biserica Şega, (pe atunci una dintre primele cinci ca mărime în ţară, cu aproape 1.000 de membri), se uita după un nou păstor. Unul dintre primele lucruri pe care le căutam noi atunci era un păstor care să colaboreze în exclusivitate cu Duhul Sfânt în lucrarea şi administrarea bisericii. Şi erau mulţi.

Dintre toţi, biserica s-a oprit la Pavel Chiu, un păstor cu nume bun, «mic la stat», cu spinarea «încăpăţânat de dreaptă» şi care refuza să discute orice problemă legată de salariul pe care urma să-l primească. Au urmat apoi ani roditori în «Biserica cu şapte curente», cum era «alintată» atunci adunarea noastră din strada Brâncoveanu (Scărişoara), Arad. Îmi amintesc de ani la rând, când adunarea avea anual servicii de botez cu zeci şi zeci de convertiţi.
După ani, am ajuns să trăiesc în America, unde fratele Pavel Chiu păstorea cu acelaşi entuziasm şi cu aceeaşi bucurie, nu sute de credincioşi ca la Arad, ci numai vreo 70 de oameni. A slujit mai mulţi ani la cea de-a doua biserică baptistă română din Detroit (Eastpoint).

Pe la vârstă de şaptezeci de ani s a autodeclarat pensionar, dar a fost «silit» de biserică să rămână încă în slujire mai mult de un an de zile, înainte de a se retrage în Florida.

Acum, când celebrăm Viaţa la moartea domniei sale, mi au venit în minte două secvenţe din trecut.

Era la vremea pensionării dumnealui. Într o duminică, după ce un vorbitor a terminat de vorbit şi s a aşezat pe bancă, s a ridicat dânsul şi a spus: «Ce mi a plăcut cel mai mult la fratele a fost că, uitându mă la el de aproape, (erau amândoi la amvon) am văzut că în timp ce vorbea îi tremura cămaşa pe el. Fraţilor, ce har pentru o biserică să aibă oameni care vorbesc tremurând. Vă mărturisesc că şi eu, deşi predic de o viaţă, tremur ori de câte ori mă ridic în faţa voastră. Nu este admis să vorbească cineva din Cuvânt fără emoţie şi fără cutremurare.»

Cu câteva luni în urmă, la ultima noastră convorbire telefonică, când «se pierdea» des, după o pauză, a întrebat: «Ce face N.M.? (Era vorba despre cineva din biserica pe care o păstorise în urmă cu mai bine de 20 de ani.) Să i spui că este încă pe lista mea de rugăciune…»

Fratele Pavel

La plug ori la altar, din zori
Să nu vă potriviţi cu tina
Şi când vorbeşti, să simţi fiori,
Rănindu te.. Lumina!
În aşteptări tot căutând
Şi n rugi spunându şi dorul
Cu oile pierdute n gând
A adormit… păstorul.

Troy, 22 septembrie 2004”

Ilie U. Tomuţa:

„Am fost mişcat de trecerea din viaţa aceasta a Pastorului Pavel Chiu. Vestea aceasta a fost marcată prin cuvintele care sunt vrednice de crezut: «a plecat la Domnul». L am cunoscut ca pe un adevărat om al lui Dumnezeu, om cu o deosebită chemare în slujirea Evangheliei, un om al dragostei, al jertfei, un om în care puteai vedea o inimă dornică de a propovădui o Evanghelie curată, gata totdeauna să-i salveze pe cei păcătoşi de la iad.

Biserica sau confesiunea religioasă nu a fost niciodată o piedică pentru el în a te face să te simţi respins. A ştiut să se uite cu aceeaşi dragoste la oricine, să asculte povestea fiecărui copil, tânăr, sau bătrân şi apoi să deschidă Sfânta Scriptură din care să aducă mângâiere.

Cu toate că nu eram membru al bisericii păstorită de dânsul, au fost situaţii când eram în biserica dânsului pentru a auzi un cuvânt proaspăt din gura unui om al lui Dumnezeu. Viaţa mea de creştin a fost marcată în mod special de umblarea acestui om cu Dumnezeu.

Pentru întreaga viaţă a acestui slujitor merită să-I mulţumim lui Dumnezeu.

Cu toata aprecierea,
Rev. Ilie U. Tomuta, Dir. Genesis Romanian Mission”