Să revenim însă la fratele Nicolae Rădoi. Grupul nostru a fost caracterizat peste tot de o exuberanţă şi o bucurie şăgalnică tipică turiştilor. Fratele Nicu s‑a întrecut pe sine şi a făcut tot felul de giumbuşlucuri de copil uitat imatur în trupul său de uriaş. Nicolae Iorga spunea: „Eşti fericit cât timp va trăi copilul din tine.” Din acest punct de vedere, fratele Nicu poate fi pe drept cuvânt… „foarte” fericit.

În Ierusalim, se tot ţinea după noi un negustor ambulant arab, gata să ne vândă tot felul de amintiri. Printre ele, avea şi câteva zeci de curele. Fratele Nicu i‑a spus, ca să scape de el:

– Dacă‑mi găseşti o curea pe măsură, îţi dau o sută de dolari pe ea.

Înfrigurat, omul a scotocit repede tot bazarul care‑i stătea pe umeri şi în braţe. Una după alta însă, curelele s‑au dovedit mult prea scurte pentru a înconjura circumferinţa foarte mare a fratelui Nicu.

– Vezi că n‑ai ce‑mi trebuie! Du‑te şi lasă‑ne în pace…

Circumferinţa aceasta i‑a creat ceva necazuri când a fost vorba sa străbată „oarece strâmtorări” pe traseul turistic de pe zidul Ierusalimului vechi. Din cauza ei a trebuit să renunţe la jumătate din drum şi să se întoarcă de unde a pornit.

Pretutindeni pe unde am fost, soţia lui căuta, jumătate în serios, jumătate în joacă, să‑l mai potolească:

– Mai taci, omule, că mă faci de râs. Opreşte‑te, Nicule! Fii liniştit, Nicule!

Unul dintre arabii care ne‑a însoţit i‑au spus:

– Ce‑i cu nevasta asta a ta? Văd că te tot cicăleşte. Dă‑mi‑o mie. Îţi dau o cămilă pe ea.

Şi pentru că veni vorba despre cămile… Din loc în loc, la popasurile turiştilor, câte un arab oferea în schimbul a cinci dolari posibilitatea de a face un mic tur călare pe cămilă. Majoritatea dintre noi au profitat de această ofertă şi s‑au fotografiat ca… „Lawrence of Arabia”!

Când a fost însă vorba de Nicu Rădoi, nici un arab n‑a vrut să‑l lase să se urce pe cămila lui. Unii dintre noi i‑am oferit fiecare arabului câte douăzeci de dolari, dar nici această tentantă ofertă n‑a folosit la nimic. Numai la una dintre porţile Ierusalimului, unde Nicu Rădoi a rămas cu şoferul arab să ne aştepte până ce ne întoarcem de la cumpăraturi în bazar, s‑a întâmplat ceva diferit…

Din vorbă în vorbă, fratele Nicu a vorbit cu arabul care avea cămila şi i‑a povestit păţania lui. Orgolios dar şi viclean, arabul i‑a spus că aşa ceva nu s‑ar fi întâmplat cu cămila lui, care este foarte puternică. Fratele Nicu i‑a spus că nu crede. Atunci arabul a spus:

– Îţi ofer pe gratis să te urci pe cămila mea, ca să vadă toată lumea asta din jur de ce este ea în stare.

Mulţimea de curioşi s‑a făcut roată în jur. Arabul a pus cămila să îngenunchieze, apoi să se lase cu totul la pământ. Fratele Nicu s‑a urcat binişor în şa şi… ce să vezi…. să vezi şi să nu crezi… cu un icnet scurt, cămila s‑a ridicat mai întâi pe picioarele din faţă, iar apoi pe cele dinapoi. Din toate părţile au pornit strigăte de bucurie. Toată lumea aplauda de zor. Arabul radia ca un far de bucurie. Ştia el ce ştia!

După un tur făcut în jurul pieţei în uralele tuturor, cămila s‑a întors de unde plecase şi fratele Nicu a vrut să se dea jos. Arabul n‑a dat însă nici o poruncă, iar cămila a împietrit în picioare.

– Hei, ajunge! Lasă‑mă jos acum! a spus fratele Nicu.

Cu o voce strigată expres ca să‑l audă toată audienţa celor mulţi, arabul i‑a răspuns:

– Târgul nostru a fost să te urci gratis pe cămilă. N‑am spus nimic despre cât de costă ca să te dai jos. Pentru asta trebuie să‑mi dai douăzeci de dolari.

Hohotele generale au parafat acest târg închipuit şi fratele Nicu, după ce a stat câteva minute bune pe cămilă, a trebuit să‑i dea arabului cei douăzeci de dolari.

– Altfel muream în mirosul ăla spurcat! a spus el cu zăduf, când l‑am găsit supărat, la întoarcere. M‑a păcălit arabul şi m‑a făcut de râs în faţa tuturor oamenilor.

Unul dintre cele mai paradoxale lucruri despre Nicolae Rădoi este prietenia lui exemplară cu Pavel Nicolescu. Probabil că i‑a unit aversiunea fiecăruia faţă de ceea ce este fals şi curajul de a lupta pentru credinţă într‑un timp când aceasta cerea o doză imensă de curaj şi renunţare de sine. Asemănările acestea i‑au făcut să aparţină împreună la „ARCR”. Din cauza dorinţei de a scoate „compromişii din conducerea bisericii” şi de a „alege în Comitetul Bisericii oameni nevânduţi autorităţilor atee”, la Caransebeş au avut loc unele evenimente violente. Ca să împiedice biserica baptistă de acolo să facă ceea ce‑şi propusese, conducerea Comunităţii şi a Uniunii Baptiste s‑a deplasat la faţa locului. Au urmat scene greu de închipuit. Au venit reprezentanţii departamentului, ai securităţii şi ai poliţiei locale. Nicolae Rădoi a fost arestat împreună cu câţiva alţii. Celor patru poliţişti le‑a fost foarte greu să‑l prindă şi să‑l bage în maşină. „Eu doar mă apăram şi mişcam aşa mâinile, într‑o parte şi într‑alta, iar ei zburau pe sus care încotro. N‑am vrut să‑i bat, am vrut doar să mă apăr şi să mă scap din strânsoare…” avea el să spună mai târziu. Muntele acesta de om a stat în închisoare… Prietenia lui cu Pavel Nicolescu continuă acum şi în America, unde au ajuns amândoi, alungaţi de autorităţile române din propria lor ţară.

Anunțuri