Una din trasaturile caracteristice ale unui Pastor cu “P” mare este capacitatea de a asculta cu atentie si de a intelege. Ceea ce m-a impresionat intotdeauna la Fratele Pitt a fost felul in care te facea sa simti ca atunci cand vorbesti cu dansul esti cea mai importanta persoana. Intre darul de invatator si acela de pastor este o mare diferenta.

Un invatator te asculta cu mintea si este mereu gata sa te intrerupa, ca sa-ti dea o povata.

Un “pastor” iti da senzatia ca te asculta cu amandoua urechile si mai ales cu …inima.

Se spune ca exista cam trei trepte in aceasta capacitate de a asculta si de a intelege: treapta indiferentei, la care simti ca vorbele tale zboara pe langa urechile celui ce te asculta, trepta simpatiei, la care simti ca cel ce te asculta reuseste intr-adevar sa te si inteleaga si treapta “empatiei”, la care cel ce te asculta iti da senzatia ca ti-a luat asupra lui parte din problemele tale si te-a eliberat intr-o mare masura de “povara.”
Iata ce a spus depsre capacitatea de a asculta un scriitor medic din Anglia:

“O parte esentiala a abilitatii de a asculta este “identificarea”, o temporara punere de o parte a propriilor convingeri si prejudecati, o abandonare a propriului cadu de referinta si a dorintelor cu scopul de a experimenta lumea interioara a interlocutorului, de a incerca sa te asezi in papucii lui. Aceasta identificare a celui ce asculta cu cel care ii vorbeste este in esenta o marire si o extindere a noastra insine, o dobandire a unor cunostinte de care n-am avea altfel parte. Mai mult inca, din cauza ca aceasta “identificare” implica o abandonare temporara a propriei personalitati, ea ne inlesneste o totala “acceptare” a celuilalt. Simtind aceasta acceptare, vorbitorul se va simti din ce in ce mai putin vulnerabil si din ce in ce mai inclinat sa destainuiasca celui ceare il asculta. Pe masura ce se intampla aceasta, vorbitorul si ascultatorul cresc in apreciere unul pentru altul si duetul acestui dans al dragostei poate incepe.”