Cine l-a cunoscut, stie ce mare pret punea nenea Marcu pe o totala predare a credinciosului in mana Creatorului Sau. Cuvintele nu erau doar o proclamatie goala, ci izvorasera dintr-o experienta personala incontestabila:

“Ca fiecare tanar plin de ravna pentru Domnul, aveam si eu planurile mele si mi-era frica ca nu cumva El sa mi le schimbe. Mergand pe drum, ma gandeam ca Domnul s-ar putea sa-mi schimbe roata vietii si, atunci, ce se va alege de mine?

Amarat, imi raspundeam ca voi face ce va voi Domnul, pentru ca eu, cu planurile mele, imi sunt dusman, pe cand Dumnezeu, cu planurile Lui, imi este prieten. Cu El traiesc, fara El ma distrug.

In acest timp de apasare sufleteasca si de nepotrivire intre gandurile mele si cele ale lui Dumnezeu, mintea mea a fost luminata de cuvintele “jertfa arderii de tot.” Nicodata nu meditasem pana atunci la acest subiect. Aceasta jertfa este prima si cea mai importanta din toate jertfele. Dupa ea urmeaza jertfa de mancare, de inchinare, de ispasire, de multumire si cea de vina. Aceasta inseamna ca in viata mea vine mai intai predarea totala in bratele lui Dumnezeu, fara sa pastrez nimic pentru mine.

Lectia era “tare”. Am inchis repede locul unde erau scrise aceste randuri si am mers mai departe printre holde. “Trebuie sa dau Domnului tot ce am si toate planurile mele pe care mi le-am facut.”

Eram necajit. “De ce am deschis Biblia tocmai acolo? Nu ar fi trebuit sa citesc”, ma gandeam. “Aici a fost gresala mea.” Dar in mine totul suna din nou: “Trebuie sa dau totul!” … Daca nu am predat totul?”

Mergeam mai departe si auzeam aceeasi voce in mine: “Toata inima, toate planurile, toata casa, toata viata, toate sunt ale Domnului si toate trebuie predate Lui.”

Scanteia divina a aprins constiinta mea asa de tare incat simteam ca ard in flacari. Si, cine poate sa arda in flacari fara sa fie … ars?”

Anunțuri