Numai rugaciunile nesincere il suparau pe nenea Marcu. Cele sincere, chiar daca ii erau adresate cumva impotriva, ii faceau mare placere. Odata, s-a intalnit cu un tanar pe peronul unei gari si, dupa cateva cuvinte de politete, i-a spus: “Hai sa ne rugam aici pentru oamenii astia!” Cand i-a venit randul, tanarul s-a rugat cam de-a sila, incheind cu cuvintele: “ … si te rog, Doamne, sa-i dai intelepciune si fratelui Marcu, ca uite m-a pus sa ma rog si se uita lumea la noi ca la niste caraghiosi.”

Cand a deschis ochii, se astepta sa vada un Marcu suparat sau macar jignit … Mare i-a fost insa surpriza cand Marcu l-a luat in brate si, printre hohote homerice de ras, l-a sarutat, zicand: “Multumesc, multumesc tinere. Aveai o sansa sa te rogi pentru tine si tu te-ai rugat pentru mine. Multumesc frumos! Foarte putini oameni se roaga Domnului ca sa-mi dea si mie intelepciune. Foarte buna rugaciune! Multumesc ^matale! Domnul sa te asculte!”

Imi aduc aminte de fratele Marcu ori de cate ori aud rugaciuni “neslefuite”. Dansul era alergic la rugaciunile de parada si ne punea adesea sa ne mai rugam inca o data, daca rugaciunea noastra i se paruse lipsita de sinceritate sau de traire reala. Iata cateva perle de rugaciuni care ar fi fost apreciate foarte mult de fratele Marcu. Le-am cules sub titlul “Caci nu stim cum trebuie sa ne rugam”:

“Doamne, Tu stii precis ca sunt ispitit. Te rog sa ma tii teapan sa nu alunec …” si “Doamne, Tu stii destul de bine ce pacatos sunt eu …” sau “Doamne, habar n-ai Tu ce pacatos sunt eu!”

Anunțuri