“Sa nu crezi niciodata biografiile. Daca sunt scrise de dusmani, ele nu arata omul asa cum a fost el, ci doar ce dusmanie, ce invidie si ce gelozie au vazut in el. Daca sunt scrise de admiratori, ele vor ilustra mai degraba ce inima nobila are autorul si ce mult s-a straduit el sa ornamenteze subiectul cartii sale cu podoabele propriilor lui virtuti. Cat despre biografiile “obiective” care redau istoria cu o exactitate pedanta, presarata cu doze saracacioase de lauda sau critica, nu-ti pierde vremea cu ele. Sunt plicticoase si nu sunt bune la nimic. Adevarul este “adevarat” numai atunci cand este spus cu pasiune.”

Privite retrospectiv, evenimentele din amintiri capata caracterul capodoperelor in care culorile s-au scurs unele in altele.

“Mai intai am schimbat cateva amabilitati de circumstanta, apoi, el mi-a povestit rezumatul unei carti pe care a scris-o despre experientele lui din inchisoare. Nu mi-am putut crede urechilor. Toate atitudinile lui frumoase si toate faptele lui vrednice de lauda pe care le spusesem despre el ca ilustratii in predicile mele, mi le atribuia acum mie! Amuzat, l-am intrebat: “Tu ai fost sau eu? Care este adevarul?” Apoi mi-am dat seama care era adevarul. Era vorba de ceea ce niste minti inbolnavite de dragoste reciproca, stapanite de un puternic atasament si de o sfanta fantezie vedeau in preaiubitul de alaturi.”

Acestea sunt cuvinte scrise de Richard Wurmbrand, un om cu o personalitate puternica, paradoxala, care a marcat lumea crestina contemporana prin viata, activitatea si gandirea expusa in cartile sale. Socotit unul din cei mai mari sapte zeci de crestini din istoria bisericii crestine , Richard Wurmbrand a facut, face si va mai face obiectul cercetarii si inspiratiilor a mii de oameni. Evreu nascut providential in vatra poporului roman, el reprezinta astazi o sursa de fascinatie si de fabulatii fanteziste, in care realitatea “asa cum a fost” se impleteste cu realitatea “asa cum ar fi putut sau ar fi trebuit sa fie.” Cartea aceasta se doreste o incercare de ancorare a amintirilor despre viata acestui om remarcabil in realitatea ei, asa cum a fost ea descrisa de omul insusi si de oamenii care l-au cunoscut in mod nemijlocit.

Luate in sens absolut, cuvintele lui descurajeaza orice incercare de a scrie o carte biografica. Insusite mecanic, ele ar nega importanta biografiilor deja scrise. Cum se explica atunci pasiunea lui Wurmbrand pentru Biblie, din care, daca am scoate continutul biografiilor, am ramane doar cu cateva sute de pagini ?

Ce-am cunoaste astazi despre marii oameni ai lumii daca n-am avea la dispozitie operele lor biografice?

Ca si multe alte afirmatii ale lui Richard, si cea despre valabilitatea biografiilor trebuie luata “cu un bob de sare” si cantarita in contextul gandirii “in contraste” sau “in extreme”, specifica evreilor.

Pentru cei din Israel, concluzia trebuie sa fie intotdeauna rezultata din confruntarea aspectelor limita ale unei probleme. Rationamentul trebuie sa penduleze spre dreapta si spre stanga, in sus si in jos, inainte si inapoi, insumand toate descoperirile si distiland apoi din intreaga realitate “Adevarul”. Aceasta pendulare spre extreme este ilustrata cum nu se poate mai bine de un pasaj din scrisorile apostolului Pavel: “pentru ca, avand radacina si temelia pusa in dragoste, sa puteti pricepe impreuna cu toti sfintii, care este largimea, lungimea, adancimea si inaltimea; si sa cunoasteti dragostea lui Hristos, care intrece orice cunostinta, ca sa ajungeti plini de toata plinatatea lui Dumnezeu.” (Efes. 3:17-19).

De fapt, toata poetica si morala cartilor evreiesti este bazata pe aceasta examinare a contrastelor si a extremelor. Chiar si rima psalmilor si a proverbelor biblice este structurata in aceasta maniera:

“Ca si banii cu doua fete, ca si concluzia necesara din doua aspecte contrare, maximele vin deobicei in perechi.” Lucrul este evident mai ales atunci cand citesti “proverbele” Bibliei.

Rima proverbelor evreiesti este data de “paralelismul” ideilor. Afirmatia din primul vers este sau intarita sau in contrast cu cel de al doilea. Se formeaza astfel “cuplete” care gazduiesc alternative posibile. Exista trei feluri de astfel de paralelisme:

Paralelismul repetitiv, cand afirmatia din primul vers este scoasa in relief prin repetarea ei cu alte cuvinte in cel de al doilea vers; paralelismul antitetic (contrastant), cand afirmatia din primul vers este scoasa in relief prin comparatia cu adevarul contrar; si paralelismul sintetic, cand afirmatia din primul verset este amplificata in cel de al doilea.

Este interesant sa observam ca mai toate cercetarile moderne consacrate inteligentei au ajuns la concluzia ca factorul principal nu-l constituie “coeficientul de inteligenta” sau abilitatea de a gandi abstract. Cel mai important factor care determina inteligenta este capacitatea de a gandi in “alternative posibile”. De fapt, toata tehnologia informaticii, esenta limbajelor de calculatoare, este bazata pe aceasta alternanta intre “da” si “nu”.

Aceste “balansari” ale gandirii evreiesti, asemanatoare miscarii unui pendul surprind logica celor neinitiati.

Unele afirmatii din cartile sau predicile lui Richard Wurmbrand sunt rezultatul unor astfel de plasari a subiectului in dimensiunile lui extreme.

Inzestrat de Dumnezeu cu un intelect de exceptie, a carui dimensiuni trece cu mult de media “I~”-urilor cititorilor sau ascultatorilor sai, Richard isi balanseaza uneori afirmatiile pe dimensiuni si directii in care majoritatea dintre noi nu-l putem urmari. De aici si aerul de “eroare” sau “sofisme” detectat de unii din neinsemnatii sai critici. Ascutita si dezvoltata dincolo de “normal” in perioada izolarii din celula singuratica, din care s-a nascut cartea “Cu Dumnezeu in subterana”, inteligenta lui Wurmbrand are uneori caracterul superinteligentei epilepticilor, calcand prin intuitie in lumea descoperirilor obtinute prin iluminarea mistica.

L-am cunoscut dintotdeauna dormind cu hartie si creion la capul patului, gata sa noteze imediat gandurile si informatiile dobandite din mult prea putin cunoscuta lume a visurilor.

Un pendul de lungime medie, asemenea unei inteligente medii, nu poate explora in amplitudinea lor maxima, elongatiile unui pendul de dimensiuni foarte mari. Tot asa, majoritatea cititorilor si ascultatorilor lui Wurmbrand nu-i pot patrunde si judeca toate afirmatiile si intuitiile “personale.” Asta nu inseamna ca Wurmbrand este un soi de profet inspirat nesupus greselilor personale sau judecatilor noastre, ci doar ca gandirea unui astfel de investigator cu un pronuntat caracter mistic, are avantajele si pericolele ei, neintelese deplin si neasimilate de ceilalti oameni: avantajele vin din posibilitatea de a explora dincolo de granitele intuitiei, iar dezavantajele vin din imposibilitatea de a pune in cuvinte si dintr-o nefericita tendinta de a generaliza ceea ce a fost pur si simplu personal si particular unui anumit om si unei anumite situatii.

Anunțuri