Exista oameni care spun ca Liviu Olah s-a schimbat in America. Eu unul, nu impartasesc aceasta parere.

Seara asta, Miercuri 21 August 2002, l-am auzit rugandu-se dupa predica rostita de Daniel Sarlea, pastorul musafir venit de la San Bernardino. M-am dus imediat dupa “Amin”, la fratele Liviu Olah sa-l iau iau in brate si sa-l strang cu drag. Ce spusese in rugaciune ? Cuvinte pe care le-a trait o viata intreaga:

“Doamne, te rog un lucru foarte, foarte important in seara aceasta. Nici nu as indrazni sa ti-l cer, daca Duhul Sfant nu ne-ar da si imaginatia necesara ca sa putem intelege si cere lucruri mari ca acesta. Te rog sa faci sa se implineasca cu mine scopul acela precis si exact pe care l-ai avut Tu in vedere atunci cand ai hotarat sa ma nasc pe planeta aceasta. Nu voia mea si nici planurile mele sa se implineasca. ci numai voia Ta si numai planurile tale.”

Cuvintele acestea erau perechea unor altora, scrise de Thomas a |empes: “Omul propune, dar Dumnezeu dispune.” Stiam si eu ca Dumnezeu daruieste darurile cele mai bune celui care nu-i pune nici un fel de conditii. Stiam si ca acest Dumnezeu il folosise pe Liviu Olah intr-un mod unic si neasteptat, cand “trezirea” spirituala s-a petrecut sub cea mai crunta stransoare a ideologiei comuniste. Ca un “taur puternic”, omul acesta se napustise asupra unei ordini strambe si sfaramase lanturile indoctrinarii materialiste si atee a maselor.

Victor Hugo observase bine ca “nici o armata din lume nu poate sta impotriva unei idei careia i-a venit vremea.” Aparitia lui Liviu Olah in crestinismul romanesc a marcat granita unei foarte necesare descatusari spirituale, pragul unei revarsari irezistibile a energiilor care za cusera latent in inimile atator sute de mii de credinciosi evanghelici.

Providenta a facut sa nu-l cunosc de aproape pe fratele Liviu in Romania. In afara unor vizite ocazionale la Seminar si a unor predici rostite din cand in cand in Bucuresti, lucrarea si faima dansului venea spre mine de departe, de pe meleagurile bihorene. Singurul nostru dialog s-a petrecut pe hartie, cand, dupa o prelegere la Seminar am indraznit sa-i scriu pe o coala de hartie o parere personala despre o problema care ma framanta mult pe vremea aceea. Raspunsul lui, tot in scris, pe cealalta parte a foii, l-am pastrat o vreme ca pe un talisman sfant. Ma uluise cu patrunderea lui spirituala si cu maturitatea in tainele Cuvantului.

L-am cunoscut mai bine si mai de aproape aici, la Los Angeles. Impreuna cu Petru Popovici, cu Simion Cure si cu Richard {urmbrand, mi-a fost unul din stejarii la umbra carora am invatat cum se creste spre inaltimile cerului. L-am pastrat si-l voi pastra intotdeauna in amintire ca pe un evanghelist de exceptie, un unicat intr-o generatie, un sfant in caracter, un luptator al rugaciunii si un mare apologet al mereu necesarei pocainte.

Anunțuri