23 Februarie 2002. Maine, la Bethel, biserica noastra din Anaheim, se implinesc 100 de ani de activitate. Va fi mare sarbatoare. Vor fi multi musafiri, multe flori si multe discursuri. Aseara, am aratat in biserica o prezentare “Po[er Point” (diapozitive pe ecran) despre cei o suta de ani de activitate la Bethel. Am “reusit” sa reduc rezultatul cercetarilor mele intense la … “numai” 64 de diapozitive: chipuri de pastori, imagini de cladiri, serbari, misiuni, grupuri corale, clase de scoala duminicala, comitete de biserica, etc.

La sfarsitul prezentarii, am simtit ca lipseste ceva … de parca ne scapa printre degete tocmai esentialul acestor o suta de ani. Am cerut voie celor prezenti sa spun cateva cuvinte. M-au primit cu placere. Am spus:

“Sunt sigur ca, seara asta, ati invatat o sumedenie de lucruri despre biserica Bethel. A fost o prezentare frumoasa si, oarecum, completa. Vreau sa va spun insa ca, oricat ne-am stradui, niciunul dintre noi, nici macar toti impreuna si niciodata, nu vom putea reda corect istoria adevarata a unei … Biserici!  Adevarata istorie a adevaratei Biserici nu o poate scrie nici un om, caci Biserica nu este nici lucrarea noastra si nici nu sta in puterea noastra sa-i masuram lucrarea adevarata. Biserica, asa cum declara Domnul Isus in evanghelia dupa Matei este, nu a noastra, ci … a Lui! El o zideste si numai El ii cunoaste adevarata viata si-i poate tine evidentele.

In cartea Apocalipsei ni se spune ca, la sfarsit, in clipa Judecatii, se vor deschide niste carti si se va citi din ele. Personal, cred ca intr-o astfel de carte este scrisa si istoria fiecarei biserici, ca si a fiecarui suflet in parte!

Noi putem fotografia cladiri, putem inregistra numere de statistici, adaugiri de rampe la cladirea bisericii si cumpararea unui loc adiacent spre a fi transformat intr-o parcare. Noi putem spune cati oameni au fost la un moment dat in aceasta cladire, dar mai mult nu stim! Nu stim cati dintre acestia au fost cu adevarat crestini si cati au venit aici doar din melancolii legate de pastrarea unei culturi lasate la mii de kilometri departare. Noi putem fotografia zambete de circumstanta, dar nu stim nimic despre cate suflete au gasit in locul acesta mantuire, cate au fost mangaiate aici in durerile lor, cate au fost reorientate in calatoria lor spre vesnicia fericita. Astfel de realitati nu le stie decat Domnul Isus, Capul si Domnul Bisericii.
Iata de ce prezentarea de seara aceasta trebuie luata doar ca o inventariere a ambalajului unei lucrari spirituale, doar ca o trecere in revista a realizarilor materiale, umane, care au insotit lucrarea Duhului din locul acesta. Cu adevarata istorie a bisericii Bethel, cu ceea ce s-a intamplat cu sufletele oamenilor care au trecut si trec pe aici, ne vom intalni in alta parte si la o alta data. Important este sa facem totul ca sa fim si noi acolo, de partea celor scrisi in cartea Mielului, prin credinta mantuitoare in jertfa Sa de la Golgota.”

O minune!

Ieri, duminica, 24 Februarie 2002, biserica Bethel a aniversat 100 de ani de la constituire. Au venit reprezentantii tuturor bisericilor din Asociatia North American Baptist. Au venit si cativa din fostii pastori ai bisericii. S-a vorbit frumos si s-a cantat mult. Biserica aceasta dintr-un oras initial german (Anaheim) a inceput in limba germana. Corul de copii a cantat deci, spre surprinderea tuturor, o cantare in limba germana.

A fost o zi a minunilor. Iata doar una dintre ele: Un grup vocal condus de Adrian si Marinela Stoi a cantat o compozitie pe textul Psalmului 84: “Sufletul meu suspina si tanjeste de dor dupa curtile Domnului, inima si carnea mea striga catre Dumnezeul cel viu! Panã si pasarea îisi gaseste o casa acolo, si randunica un cuib unde îisi pune puii… Ah! altarele Tale, Doamne al ostirilor, Imparatul meu si Dumnezeul meu! Ferice de cei ce locuiesc in Casa Ta! Caci ei tot mai pot sa Te laude.”

In momentul in care Marinela citea aceste versete inainte de a incepe sa cante grupul vocal, in cladirea bisericii a intrat … o pasare. Toata lumea a inceput sa sopteasca si sa se mire. Unii au izbucnit in ras. Altii, remarcand imposibila coincidenta se mirau in gura mare. Dupa terminarea melodiei, m-am ridicat la amvon si am spus:

“Stiam ca biserica este un loc al minunilor! Mi s-a confirmat astazi! Doar spui “cuvantul” si apare minunea! … A spus “pasare” si … pasarea a aparut! Ii rog insa pe cei care vor mai vorbi astazi aici sa se fereasca sa rosteasca unele cuvinte riscante ca … “elefant” sau “cal”. Multumesc.”

Pasarea a stat cu noi tot serviciul, mai ales ca unul din fostii pastori, Lawrence Wilks, venea acum sa predice la noi de la Catedrala de Cristal (unde, se stie, canta pasarile si zboara prin inaltul cladirii).

Anunțuri