Si pentru ca veni vorba despre magnetofon, imi aduc aminte de o alta patanie petrecuta in jurul unui alt astfel de instrument de inregistrare a vocii: un casetofon. Era pe vremea cand un memoriu scris de studentii promotiei mele il inaintasera conducerii Uniunii baptiste de la Bucuresti. In el, ne publicam nemultumirea noastra pentru lipsa de profesori competenti care sa ne pregateasca si sa ne ingrijeasca devenirea teologica si spirituala. Fusesem lasati doar pe seama fratelui Ioan Bunaciu care, in ciuda unor stradanii titanice, nu putea suplini absenta altor profesori.

Mentionam ca, la atatea sacrificii personale facute de cei ce-si lasasera familiile si suspendasera activitatea normala pentru patru ani, ca si pentru miile de credinciosi anonimi care donau resursele intretinerii noastre pe aceasta perioada, Uniunea ar trebui sa se preocupe mai de aproape si mai serios de ceea ce traim noi in Seminar. Mentionam ca ar fi trebuit sa fie lasati ca profesori oameni cu pregatire teologica si cu statura duhovniceasca de la care sa putem cu adevarat sa invatam ceva. Imi aduc aminte ca, daca nu ma insel, pomeneam cate ceva despre numele fratelui Belicov, al lui Iosif Ton si al lui Talos Vasile. Cum aceste persoane nu erau cat de putin pe placul autoritatilor de Stat, Uniunea se facea ca nu vede lipsa de nivel academic si spiritual in care traiam noi. Seminarul devenise un fel de loc de pregatire a noilor conducatori de biserici in care aparatul ateist de Stat il folosea pentru incovoierea spinarii si pentru ruperea elanului seminaristilor.

Urmarea memoriului a fost ca am fost dati cu toti pe mana … Securitatii. Inainte ca sa fim ascultati de membrii comitetului Uniunii, cei care au venit sa ne ia la intrebari au fost ofiteri si functionari ai Securitatii si ai Departamentului Cultelor. Erau zile grele de apasare psihologica si de teama pentru viitor.

Ei bine, in acele zile s-a gasit un seminarist gata sa faca haz de necaz si sa ne puna la dispozitie una din farsele acelea de care iti aduci apoi aminte toata viata. Bozianu si-a pus o palarie pana spre sprancene. a luat haina de piele a lui Liubimirescu, i-a ridicat gulerul in sus, si-a pus pe nas o pereche de ochelari cu “nas”, folositi la parcul de distractii sau la carnaval de aceia care vor sa se deghizeze, a pus sub brat o mapa diplomat si a indesat in ea un casetofon gata de inregistrare. Folosindu-se de faptul ca noi ne impartaseam intotdeauna peripetiile de pe teren cand ne intorceam la cantina duminica seara, Bozianu s-a dat seminaristului de serviciu la poarta drept “inspector” sti tu de unde … si a chemat unul cate unul pe cativa dintre noi “sa stam de vorba prieteneste.” Pe fiecare il ruga apoi sa-l intovaraseasca intr-o mica plimbare in semiobscuritatea favorizata de caderea serii si, pe drum, incepea interogarea.

Folosindu-se de ceea ce stia deja de la cantina, “inspectorul” il instinta pe seminarist ca “noi stim deja totul, dar vrem sa avem si confirmarea ta”, si incepea sa-i spuna cate ceva din ceea ce facuse el in duminica respectiva. Tremurand, seminaristul intra astfel in jocul “inspectorului”, care-i cerea apoi informatii despre alte activitati si alti seminaristi. Daca studentul se tinea tare, Bozianu trecea la alte amenintari si-l acuza de activitati subversive indreptate impotriva Statului care pot aduce pedepse majore. Nu trebuie sa va mai spun ca cel mai aspru s-a purtat cu aceia care-i erau cei mai apropiati prieteni si despre care stia cele mai intime lucruri. Vorba aceea: “fereste-ma Doamne de prieteni, ca de dusmani ma apar si singur” sau “cu asa prieteni, cine mai are nevoie de dusmani …?”

Seara tarziu, cand a incetat comedia si unul dintre cei interogati a recunoscut si deconspirat identitatea “inspectorului”, Bozianu ne-a adunat pe toti in capela Seminarului si ne-a lasat sa radem si sa plangem in voie ascultand inregistrarea de pe banda.

Stiu ca sunteti curiosi sa va spun cine a zis, ce a zis si despre cine. N-am s-o fac insa … Am sa va spun doar ca a fost o buna pregatire pentru viata si o puternica reamintire a faptului ca, de fapt, totul chiar se inregistreaza, dar pe o alta banda, plasata intr-un casetofon al cerului. Iar aceasta nu mai este nici un fel “de gluma”!

Anunțuri