Desi eram 20 inscrisi la cursurile Seminarului, fiecare ne traiam singuratatea relatiei noastre personale cu “Cel ce ne inscrisese la oaste”.

Noaptea tarziu sau dimineata devreme, seminaristii se furisau afara din dormitoare ca sa stea de vorba in rugaciuni individuale cu cerul. Salile de clasa erau prea putine, iar treptele dintre etaje neincapatoare, asa ca goana dupa singuratate ne punea din greu imaginatia la incercare. Yin minte ca, Buni si cu mine invataseram sa ne cataram dincolo de pervazul ferestrei de la mansarda si, intinsi pe spate pe tabla acoperisului, ne plimbam privirile pe cararile astrelor. In astfel de ocazii, bolta instelata era cupola capelei in care ne traiam inchinarea. Dintr-o astfel de reverie s-a nascut una din poeziile veghilor mele de noapte:

In veghe de noapte

Cad din timpuri-batranite
Stropi de sfinte taine grele,
Se revarsa in rastimpuri
Peste visurile mele.

In reflexii de vedenii
Chipi de preoti si profeti
Vin sa-mi spuna in crampeie
taina unei alte vieti.

Si-ntr-un miez de noapte sfanta
Bate-un clopot in tarii,
Hotarari se nasc in suflet,
Cresc in inimi ape vii.

Soapte vechi, chemari din ceruri
Imi intorc privirea-n sus
Lacrime se nasc sub gene,
Multumiri pentru Isus.

Pentru Cel ce-a rupt sigiliul,
Moarte mortii i-a facut;
Pentru Cel ce din inalturi
Imi trimite … un sarut.

Alteori, cand pe acoperis se auzeau cadentele rafalelor de ploaie, rugaciunea si meditatiile noastre duhovnicesti erau obligate sa ramana “inauntru”:

Melancolie

De-afara, picuri mari si grei
Din ploaia ce-a-nceput de-aseara,
S-au strecurat in ochii mei
Si sufletul mi-l infioara.

– “La ce ma chemi, spre ce meleag ?”
Cu gindu-ntors inspre launtruri
Eu plang si chem un vechi pribeag;
Strig sufletu-mi si-n stropi il mantui.

Aceste reverii spirituale m-au coplesit de multe ori si in timpul orelor de curs. Cadeam dintr-o data pe ganduri si plecam cu sufletul in cine stie ce tara a visarilor, dincolo de timp si de spatiu, suspendat intre niveluri diferite de realitate, ancorat doar in partasia cu Logosul sfant:

Vis

In noaptea noptii plina de astrii argintii,
Eu te astept Isuse, te-astept mereu sa vii.
Se zbate-n pieptu-mi dorul doritelor dorinti
Sa stau in veacul vesnic cu sfintii si-ntre sfinti.

Te-astept …

Din clara limpezime a zorilor de zi,
Din largul departarii, eu Te astept sa vii.
Te-astept cu doru-n suflet, cu ochii-nlacrimati,
Cu bratele intinse, genunchii-ngenunchiati.

Te-stept ca pe un Mire, ce Tatal mi-a trimes
Ca semn al grijei sfinte din tainicul Eres.
Te-astept si-mi arde dorul in chivotul din piept.
Acum si-ntotdeauna, Isuse, eu Te-astept.

Anunțuri