Segmentul neoprotestantilor in Romania este foarte mic, dar nu as spune ca si nesemnificativ pentru ca “apele comunismului” au fost adesea tulburate de acesti oameni care au rezistat regimului prin credinta.

Martian Cocian, veteran invalid de razboi, nascut pe meleagurile Nasaudului, a fost unul din acei oameni care prin atitudinea lor demonstrau contrarul celor care ii acuza ca nefiind crestin ortodox nu poti fi roman.

Predicile dumnealui abundau adesea de versurile lui Cosbuc si Goga, iar atitudinea lui fata de neam te ducea cu gandul la unul din eroii lui Rebreanu. Sunt inca multi oameni in tara noastra care recunosc ca lucrurile care ii unesc pe crestini sunt mai multe decat cele care ii separa. Exista un urias teren comun de pe care conducatorii nostri religiosi Ortodocsi, Catolici, Protestanti si Neoprotestanti au OBLIGAYIA sa declanseze procesul de vindecare morala a natiunii. Tocmai faptul ca Biserica Ortodoxa este cea mai populara institutie in Romania o obliga sa se puna in fruntea acestei actiuni. “Curatiti-va inimile, oameni cu inima impartita” spune Sfanta Scriptura, si trece-ti in fruntea noastra, aratati-ne DRUMUL, nu va fie frica sa va marturisiti trecutul, eliberati-va de poveri inutile, si noi vom urma pilda voastra. Eu sunt electrician, si astazi scriu pentru prima data, dar l-am iubit pe acest om si va rog sa publicati, daca se poate. Multumesc. Cu respect,

Florian Guler

In memoriam

Ieri la sfarsitul Sarbatorii Floriilor, in Atlanta, Georgia, a raspuns la porunca “Intoarceti-va fiii oamenilor” …dupa optzeci de ani de calatorie, unul dintre acei slujitori ai Evangheliei, care si-a pastrat verticalitatea in pustia lungilor ani ai comunismului, care a lovit si mica turma a baptistilor din Romania. Un barbat inalt cu umeri largi, ascunzand in spatele ochelarilor fumurii, infirmitatea unui ochi pierdut in Razboiul cel Mare, zvelt cu umerii drepti si tinuta fostului subofiter din Armata Regala a Romaniei. Cu vorba blajina si inima de poet, va ramane in memoria si inima celor pe care i-a slujit cu Cuvantul peste 50 de ani, omul mereu predispus la meditatie, cu indelunga rabdare la ascultare si putin la vorbire: Martian Cocian.

Slujitor si iubitor al Cuvantului ,,il gaseam mereu asezat pe un scaun sau fotoliu, in primitoarea lui casa pe strada Fulgerul in Arad, aplecat in cugetare peste Biblia prinsa intr-un anume fel intre palmele lui mari.

“Cand vorbesti, imi spunea, daca ideile tale nu te incalzesc pe tine insuti nu vor incalzi pe nimeni altcineva”. Cuvintele predicarii lui, lucrau mai intai in predicator si apoi incarcate de puterea Divinului si lumina emotiei, mangaiau sau sfaramau dupa cum gasea Duhul cu cale sa intalneasca inima ascultatorului.
La mijlocul anilor 70, ani de rascruce in lucrarea evanghelicilor in general si a baptistilor in special, in Romania, pastorul Cocian nu era “in luminile rampei” ca si Iosif Yon, Paul Nicolescu ori Aurel Popescu. Fara a beneficia de o celebritate anume, impreuna cu Biserica Sega Arad, pe care o pastorea, fara zgomot el si-a asumat riscul de a avea biserica si amvonul ei deschise ca o tribuna pentru acesti “indrazneti” care incomodau regimul comunist din tara “dictaturii proletare”. Chiar daca acest lucru s-a uitat nepermis de repede, in acei ani tulburi Sega era singura dintre cele 7-8 Biserici din Arad care avea usile deschise pentru acei nevruti de regim, iar pastorul Cocian refuza sa faca jocul departamentului si Uniunii de a-i izola pe acei care iata incepuse sa isi “deschida gura in locul muntilor”.

Iar atunci cand Departamentul Cultelor, cauta sa il impiedice pe talentatul student al Seminarului Baptist din Bucuresti, Daniel Brinzei, sa termine studiile academice, pentru ca vedeau in el un potential lider periculos … o scrisoare de recomandare si acceptare din partea pastorului Cocian a incurcat planurile conducerii Seminarului Baptist. Cocian Martian a rezistat presiunilor cu toate ca avea aceleasi temeri ca orice tata a patru copii, si singur sustinator al familei. El a luptat cu frica, dar datoria fata de Adevar a castigat.

Era o seara tarzie si la subsolul Bisericii cantarea si bucuria unei logodne se depanau linistit, cand cineva a chemat afara din sala pe fratele Marcel. Cantarerea a incetat si un fior de spaima si ingrijorare circula in soapta de la masa la masa “locotenetul Vostinaru de la securitate vorbeste afara cu pastorul”. Discutia a fost scurta. “Domnule locotenet de ce veniti la mine? Dumneavoastra aveti relatii mai bune cu alti pastori, de ce veniti la mine? In sala sunt multi oameni!” “Domnule Cocian, frate Cocian, tocmai pentru relatiile noaste rele numai in dumnevoastra am incredere”. In urmatoarele minute, aflam ca in urma mustrarilor de constiinta si a luptelor lui interioare, temutul ofiter de securitate responsbil cu cultele, a ales pe pastorul Cocian sa il ajute sa-L regaseasca pe Hristosul cunoscut in copilarie.

Integritatea si realitaea Vietii din crestinul Cocian a invins. Atunci cand omul Vostinaru cauta Lumina, el a ales dintre multi pe cel care statea in picioare sa-i fie calauza.

In aceeasi noapte, locotenentul de securitate Vostinaru a fost arestat la mai putin de o ora de la convertirea lui. De unde au aflat ei? M-am infiorat … Oamenii lor sunt si printre noi … Era ceva ce multi dintre noi nu stiam. Iata de ce atunci cand intrebat fiind “de ce ne parasiti?” pastorul nostru a plecat capul si dupa o pauza a spus: “Cred ca si eu am Duhul Lui Hristos”. Biserica in care slujea Cocian Martian nu era lipsita de primejdii.

Prin plecarea dumnealui noi toti pierdem, dar pentru dansul este un castig, asa cum este un castig pentru toti cei ce mor in Hristos … Asa cum l-am cunoscut un om obisnuit care a trait deosebit. “Se duc oamenii de bine si nimanui nu-i pasa”.
Tarziu in noapte cand vestea plecarii dumnealui m-a atins … imagini si amintiri m-au napadit … si apoi parca …

“Seara-a sosit plugarul vine acasa
El e trudit, tot trupul lui e frant
Dar inima si fata e voioasa
Caci iarasi el s-a odihni-n curand

El a arat pe vant chiar si pe ploaie
Si-a semanat nadajduind mereu
Ca Dumnezeu da binecuvantare
Acelor ce se-ncred in Harul Sau

Crestinii-ajung voiosi la capul vietii
Chiar noaptea ei au cerul instelat
Iar cand se-arata zorii diminetii
Suspinul lor in cantec s-a schimbat”.

“O ! de as muri de moartea celor neprihaniti “
Florian Guler , Aprilie 8, 2001, Troy, Michigan, USA.

Anunțuri