Incetul cu incetul, Teodor Popescu a eliminat unele cuvinte din slujba pe care o facea la biserica. Nu mai putea sa spuna: “Prea sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi”. Si nu mai zicea: “Pentru rugaciunile sfintilor, parintilor nostri …” La sfarsitul slujbei, el zicea: “Cristos, adevaratul Dumnezeu sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca. Amin”. Teodor Popescu spunea mai tarziu: Mi-am permis ceea ce nu era de asteptat. O intreaga biserica sa se plece in fata mea? Dar nu puteam altfel, cugetul ma apasa. Iar modificarile mele prevesteau sfarsitul!”

Intrebarile pe care i le puneau diferiti preoti in revista erau oarecum mai sincere, erau deschise. In schimb, in dos unii preoti din Capitala nu puteau sa vada bine lucrarea lui Teodor Popescu. Foarte multa lume se ducea la biserica Cuibul cu Barza, iar celelalte biserici ramaneau aproape goale.

Totusi, Teodor Popescu nu s-a despartit de biserica, pentru ca tinea foarte mult la biserica. Tot neamul lui era de preoti. Si credea ca poate sa faca si el ceva in biserica, sa indrepte sufletele oamenilor spre Evanghelie, spre Domnul Cristos.

Preotul Gheorghe Ionescu, tatal lui Teodor Popescu, parea sa fie si el impotriva lucrarii pe o care o facea fiul sau. Batranul, auzind ca mai multi preoti considera ca baiatul lui face o mare greseala prin activitatea sa, a venit in acest timp prin Bucuresti, la Cuibul cu Barza, sa-si mustre fiul, sa-l indrume. Teodor Popescu nu stia cu ce scop venise tatal sau. Seara i-a spus:

– “Poftim, tata, sa te culci”.

– “Nu, eu vreau sa stau de vorba cu tine”.

– “Atunci, poftim in birou”.

Si batranul i-a spus:

– “Ce am auzit eu despre tine? Sa stii ca in ziua cand am sa aud ca te vor da afara din biserica, am sa cad jos si am sa mor, din pricina ta.”

– “Nu tata, cand voi fi dat eu afara, dumneata ai sa zici: “Baiatul meu este mare, stie el ce a facut”.

– ,Mai baiete, zi ca ei si fa ca tine!”

– “Nu se poate, tata, Evanghelia este clara si nu merge cu o purtare impartita”.

– “Dar ce-o sa faci? Sarac esti, copii ai …” – “Va avea grija Dumnezeu si de mine, tata”.

Enoriasii de la Cuibul cu Barza au format un asa-zis comitet de aparare, pentru ca au simtit ca unii preoti nu aveau ganduri bune fata de parintele Teodor Popescu. Acest comitet a inceput sa faca fel de fel de petitii, memorii ca preotul lor sa fie lasat in pace, sa lucreze linistit in biserica. Domnul Mirea si un profesor Ianculescu urmareau sa-l tina mai departe in biserica.

In vara anului 1923, preotul Teodor Popsescu si-a petrecut concediul, impreuna cu Dumitru Cornilescu, in Germania la Blan\enburg. Cornilescu mai fusese in acest loc.Era acolo un pastor credincios, Ernst Modersohn, care avea obiceiul ca in fiecare vara sa tina un studiu biblic. Veneau acolo tot felul de oameni credinciosi. Se sutineau diferite teme foarte interesante. Erau tratate crestineste. Modersohn facea parte dintr-o miscare in biserica numita “Gemeinschaft”.  El nu s-a aliat nici unui cult, dar nici de biserica protestanta nu se despartea. La cateva conferinte ale lui au luat parte si Teodor Popescu impreuna cu Dumitru Cornilescu. Au fost pusi si ei sa vorbeasca, iar Teodor Popescu le-a istorisit cum s-a intors la Dumnezeu. Modersohn era un om foarte modest. In unele scrieri pe care le-a publicat , a indicat oamenii prin care a fost binecuvantat. Printre acestia a numarat si pe cei doi romani. Intre Modersohn si Teodor Popescu s-a legat o oarecare prietenie: amandoi vesteau Evanghelia in sanul bisericii in care se nascusera.

In acest timp, in 1923, Dumitru Cornilescu a avut un conflict cu generalul Rusescu, a carei sora vizita adunarile de la Cuibul cu Barza. Rusescu s-a considerat insultat de Cornilescu, deoarece i-a spus ca nu  este  crestin si l-a provocat la duel. Atunci, Cornilescu s-a gandit ca este mai bine sa plece din tara. Un prieten credincios i-a spus: “Asadar pleci din tara! Ar trebui sa ramai aici, pentru ca esti un om energic, esti puternic la minte si la vorba”.

Desigur, Cornilescu nu isi inchipuia ca va pleca pentru totdeauna din mijlocul a lor sai. S-a dus intai la Lipsca, apoi la Londra, cu gandul de a tipari alte editii ale Bibliei in limba romana. In cele din urma s-a stabilit in Elvetia, unde a continuat mult timp lucrarea de vestire a Evangheliei. In acest fel, Teodor Popescu a ramas si fara Dumitru Cornilescu.

Erau multi care ii aratau lui Teodor Popescu ca este cazul sa ramana pe loc, in biserica si sa vesteasca adevarul Evangheliei cu toata hotararea, dar unii preoti gandeau altfel, astfel incat Teodor Popescu n-a putut sa-si continue in mod linistit activitatea. Fiind nevoit sa explice in scris mitropolitului situatia sa, spunea:
“Se vorbeste de jignirea adusa sfintelor canoane care carmuiesc biserica. Ma     intreb daca aceasta expresie este intr-adevar serioasa. Cunosc si eu putin aceste sfinte canoane. Dupa cate stiu eu, nu este cleric si nu este mirean care sa aiba cutezanta sa spuna ca le-a tinut pe toate, afara doar de cazul cand nu le-ar cunoaste … Nu cumva insa si aceste sfinte canoane merg pe alese? Nu cumva ele sunt bune numai cand este vorba sa judece pe altii? Oh, mai multa sinceritate!”

“In ce priveste inchinarea catre Sfanta Fecioara Maria si catre sfinti, eu stau in formula generala ortodoxa, care suna astfel: Sa te inchini lui Dumnezeu, iar pe sfinti sa-i venerezi … “

“Este foarte usor sa arunci sfantului o inchinaciune; daca insa viata ta nu se influenteaza cu nimic din a lui, inchinaciunea este bataie de joc. Cate persoane din cele ce iau parte la acatistele ce se fac prin biserici si-au schimbat prin aceasta viata? Niciuna. Este drept ca aceste rugaciuni, numite acatiste, sunt producatoare de venituri, dar nu sunt producatoare de viata crestineasca. Si tocmai de aceasta avem nevoie …”

“Ca sfintii, prin rugaciunile lor, ne-ar mantui, asta n-o poate spune decat un om cu totul strain de Evanghelia Domnului Isus. Acolo este aratat lamurit ca mantuirea vine prin credinta in Isus Cristos …”

“De ce atata zarva pe o chestie ca aceasta? Si cu ea si fara ea, daca cineva ramane tot in pacatele lui, tot una este. Iata de ce n-am predicat niciodata ca cineva sa nu se ínchine la sfinti. Eu am predicat si predic, – vorba apostolului Pavel,  pe Isus Cristos cel rastignit si viata noastra cu El. M-am oprit la acest punct. Stau pe aceasta pozitie castigata. Lupte altii de pe alte pozitii, adica cu alte lucruri, totul este sa aducem sufletele la Cristos. Daca altii le aduc predicandu-le despre sfinti, foarte bine. Daca nu, atunci de ce mai predica? Predica mea a dat unele roade apreciabile. Daca vrea cineva s-o imite, bine. Daca nu, ea nu are pretentia sa fie normativa.”

“Singurul lucru ce-l urmaresc este sa aduc sufletele la Cristos. Eu spun fiecarui om in parte: omule, esti un pacatos pierdut. Cristos pentru pacatosi a murit, ca sa-i mantuiasca. Crezi tu cu adevarat in El? Esti mantuit. Nu crezi? Esti pierdut. Ce atitudine iei tu fata de acest Isus Cristos? Il primesti ca Mantuitor si Stapan al vietii tale sau nu? Iti dai tu inima si viata ta Lui sau nu? De asta atarna vesnicia ta. Hotaraste-te sa-L urmezi in totul pe El sau nu te mai numi cu numele lui. Acesta este cuprinsul oricarei predici. Ce se intampla insa dupa ce predica s-a sfarsit? Omul aude ca Cristos ne mantuieste din pricina ca sfintii se roaga pentru noi. Si-atunci ce se petrece in capul lui, mai ales ca inima omeneasca este asa de indaratnica? Ia mai lasa-ma, parinte, cu credinta sau necredinta mea in Cristos! Ce tot imi ceri mie sa ma hotarasc sa urmez in viata pe Cristos, ca de asta atarna vesnicia mea?  Sigur spui acum ca sfintii se roaga pentru mantuirea mea. La urma urmei, de aia sunt sfinti, sa se roage pentru mine. Ei au atata trecere la Dumnezeu. Voi face si eu ce voi putea, bine ca-i am pe ei acolo unde se randuiesc toate …. Vi se pare imposibil sa se nasca in capul cuiva o astfel de cugetare? Mie nu mi se pare. Si atunci ai sters dintr-un condei tot ce ai urmarit prin predica …”

“Satana este insa marele mester. El stie cum sa suceasca surubul. A sters dintr-un condei tot adevarul trait si predicat de mine si a indreptat privirile oamenilor unde a vrut el, ca sa-si ajunga scopul lui, anume spre inchinarea la sfinti, ca si cum eu altceva n-as avea de predicat decat lucrul acesta, ca si cum cu aceasta inchinare sau neínchinare as lucra eu in biserica. Mincinosul acesta de la inceput a fost un mincinos. El a facut din aceasta chestiune un lucru care sa irite si sa agite spiritele. Este mestesugul lui. El a vazut ca i se smulgeau din mana unele suflete si atunci a sucit surubul, indreptand privirile spre lucrurile cu care el poate sa aduca vrajba si tulburare … Ce zor am eu sa ma leg de sfintii lui Dumnezeu? Isus Cristos, trimitand pe apostoli in lume, le-a poruncit sa predice nu despre sfinti si nici impotriva sfintilor, ci Evanghelia si iar Evanghelia. Iar Evanghelia inseamna vestea buna despre mantuirea prin Isus Cristos. Acest lucru ma silesc sa-l fac …. Nu vreau sa ma cobor deloc de pe stanca pe care stau, nu vreau sa ies din pozitia in care sunt intarit, oricat m-ar sili la aceasta potrivnicii mei.”

“Dovada ca aceasta este o chestiune de constiinta, ce ma priveste pe mine personal, este ca n-am modificat nimic din cantarile de la strana, n-am refuzat nimanui nici o slujba, n-am parasit practicile mostenite. Ar fi fost necesar sa se intreprinda o ancheta in enorie ca sa se vada in ce punct am indepartat eu lumea de la obiceiurile ei religioase. Cui nu i-am slujit cu slujba ce mi s-a cerut? (Afara doar de cazul cand cineva a venit la mine cu rugaciuni care mi se pareau uraciuni pentru Dumnezeu, ca de pilda cu vorbirea cutaruia de cutare, cu ura, cu despartire, etc.). N-am pierdut insa niciodata din vedere ca Cristos nu m-a trimes sa slujesc ci sa predic, nu sa citesc rugaciuni, ci sa invat. Am socotit deci ca cea dintai datorie a mea e sa predic Evanghelia si o voi socoti cat voi trai. Daca a predica Evanghelia inseamna a te abate de la ortodoxism, atunci, da sunt un abatut, un ratacit. Eu cred insa ca sunt rataciti toti cei ce nu cred in Evanghelie, n-o traiesc si n-o predica.”

“Nu sunt nici catolic, nici protestant, nici adventist, nici orice altceva, ci sunt un ortodox care am luat in serios Evanghelia Domnului. Daca n-ar fi fost asa, de mult as fi parasit biserica ortodoxa, spunand-o pe fata. Am avut din contra convingerea, ca facandu-mi slujba mea, pastrand practicile existente, voi putea lucra cu Evanghelia Domnului in sanul bisericii mele …”

“Eu nu urmaresc reforma bisericii romane, ci reforma sufletului omenesc luat individual si anume prin Evanghelie. Cand am fost la Inalt Prea Sfintia Voastra si m-ati intrebat daca sunt ortodox, eu v-am raspuns ca este o ortodoxie istorica a vremurilor de demult si este o ortodoxie actuala, aratandu-va cu aceasta ca, in deplin acord cu cea veche, sunt in dezacord cu cea noua. Adica cu abuzurile care au patruns in biserica ortodoxa si care trebuie inlaturate si starpite. Dar acest lucru nu se poate face decat printr-o lucrare de luminare a poporului pe baza Evangheliei, lucru ce trebuie facut neaparat si cat mai curand. Nu sunt atat de naiv incat sa cred ca simplificandu-se unele forme, cum este dorinta unanima intre preoti, s-a facut cine stie ce lucru mare. Negresit ca si aceasta ar fi ceva, intrucat s-ar da putinta unora dintre preoti sa se miste mai liber. Insa fara o reformare a sufletului omenesc luat individual, fara o nastere din nou, capatata asa cum o arata Evanghelia, nu s-a facut si nu se va face mai nimic …. Cred ca Dumnezeu n-a parasit de tot pe acest sarman popor romanesc, care patimeste amar din pricina atator pacate si nelegiuiri, nu l-a parasit de tot, ci va ridica din mijlocul lui oameni cu totul pentru Cristos, care slujindu-I Lui si predicand Evanghelia, vor sluji neamului lor. Numai prin predicarea Evangeliei vine mantuirea omului si a popoarelor, prin altceva nu.”

Scria aceste randuri prin decembrie 1923.

Anunțuri