N-a fost niciodata unul din evanghelistii explozivi, care n-are nevoie de nici o introducere, carora nu le este necesar nici macar sa-si cunoasca prea bine auditoriul, ci a fost unul dintre marii “invatatori si pastori”, carora le-a placut sa “taifasuiasca” cu cei care-l asculta. Din aceasta cauza, predicile lui au fost intotdeauna prefatate de o introducere mai lunga. Era de parca simtea nevoia sa stabileasca mai intai o “punte” intre inima lui si inimile lor; avea nevoie de asezarea prealabila a unui “cadru de referinta comun”. Aceste “preambule” la predici erau un fel de rame ale unui tablou verbal pe care urma sa-l creioneze, un fel de asezare “in realitate”, cu “picioarele pe pamant” a intregii audiente. Iata una din aceste introduceri la o predica rostita pe 9 Ianuarie in biserica “Bethel” din Anaheim, California:

“In general, noi credinciosii, suntem niste “ascultatori uituci”, de aceea, Scriptura spune “sa luam seama la felul CUM ascultam”. Acuma, eu cred ca nu este vorba de “memorizare”, ca mai importante sunt concluziile pe care le tragem noi atunci cand ascultam cuvantul lui Dumnezeu.

Am inceput, in ultima vreme, sa citesc Cuvantul lui Dumnezeu intr-o modalitate noua. As numi-o “metoda de aplicare personala” a celor citite. De pilda, citesc in Biblie ce fac sau zic altii si imi dau seama ca asa fac si eu si asa zic si eu. Atunci, Ii multumesc Domnului ca sunt “in ordine” cu lucrul acela. Dar citesc in alta parte despre alte lucruri cu care nu sunt “in ordine” si atuncea nu trec mai departe, ci ma rog Domnului:

“Doamne, da-mi binecuvantarea sa ma pun in randuiala cu acest lucru si iarta-ma ca am cazut in acest lucru.”

Am citit, de pilda de Anania ca a mintit si a murit din cauza asta. Eu zic:

“Doamne, daca Tu ai fi nimicit toti mincinosii muream si eu, pentru ca si eu am mintit. Nu stiu de ce l-ai omorat numai pe asta.”

Ma rog Domnului: “Scapa-ma de minciuna.”

Am mai invatat si un alt lucru in ultima vreme: sa ma rog cu cuvintele lui Dumnezeu. Cand Cuvantul lui

Dumnezeu imi spune sa zic ceva, zic si eu.

De exemplu, in psalmul 91 scrie: Pentru ca zici: “Domnul este locul meu de adapost si faci din Cel prea Inalt locul tau de scapare, nu te va ajunge nici o nenorocire.” Si atuncea zic si eu lucrul asta: “Doamne, Tu esti turnul meu de adapost, Tu esti locul meu de scapare.” Si ma agat apoi de fagaduinta ca nici o nenorocire nu ma va ajunge.

“Eu zic Domnului,” spune psalmistul o data, “Tu esti singura mea fericire.”

Zic: “Aici sunt in lipsa, Doamne, ca nu zic intotdeauna asta.” Teoretic, zic asa, ca nici un credincios nu poate zice altceva decat ca Dumnezeu este fericirea lui …da’ cand zic: “Doamne, Tu esti singura mea fericire”, imi dau seama ca suna fals la mine. Eu mai am si alte fericiri sau caut si alte fericiri. Ajuta-ma Doamne sa ajung si eu in situatia aceasta.

Scrie in alta parte a Scripturii ca “toti cei ce se incred in Dumnezeu se lauda ca sunt fericiti”. Daca ar fi sa rog pe frati si surori sa ridice mana, nu credinciosii, nu baptistii, ci “fericitii” nu stiu cati ar ridica mana … ca e greu sa spui: “Sunt fericit, domnule”. Ai datorii, ai probleme, nu te intelegi cu sotia, nu te intelegi cu sotul, copiii te necajesc. Cum sa zici ca “nu mai pot de fericit” ? Dar asa spune Scriptura! Oamenii acestia se lauda! Lauda de felul acesta este permisa! Dar noi nu ne laudam cu astfel de lucruri, ne laudam cu alte lucruri …

M-a frapat ce zice David in psalmul 23: “Domnul este Pastorul meu, nu voi duce lipsa de nimic” (sau cum zice intr-o alta traducere: “Domnul este Pastorul meu, nu mai imi trebuie nimic altceva”). Eu zic: “Doamne, cate imi trebuie mie …”

Acolo scrie: “Nu voi duce lipsa de nimic”, dar eu ma scol ingrijorat si ma culc ingrijorat, ca ci-o sa fie, ce-am facut, ca ci-o sa fac? Nu seama na cu ce este scris!

Dupa ani de zile de credinta, descopar intr-una, mai mult ca altadata, ca nu sunt in acord cu multe lucruri. Dumneavoastra nu faceti astfel de descoperiri ? Si ce sa facem in situatii dintr-astea ? Sa nu zicem: “Asa ne-am pomenit! Asa-i toata lumea, asa o sa fim si noi! N-o sa schimbam noi lumea!”

Nu e vorba sa schimbam noi lumea, ci sa ne schimbam pe noi insine! Ar fi cazul, mai ales acuma cand suntem gata sa ne apropiem de Cuvantul lui Dumnezeu sa cautam sa luam seama la aceste cuvinte si ceea ce este scris in Biblie sa luam nu numai ca pe ceva venit “spre noi”, ci ca pe ceva “al nostru”. Acest mesaj poate fi facut viu, daca iesim din “litera moarta” si-L lasam pe Duhul lui Dumnezeu sa ne faca sa luam niste hotarari.

De pilda, de cate ori am plecat noi de la adunare cu o hotarare foarte concreta: “Domnule, saptamana asta am sa cer Domnului sa ma ajute sa nu ma ingrijorez de loc!”

Eu imi aduc aminte ca mi-am dat o data o intalnire cu nevasta-mea la Universitatea din Bucuresti. Era iarna, lapovita si am hotarat sa ne intalnim la capatul Universitatii unde e o cofetarie si o librarie. Ne-am dat intalnire la ora sase seara, era deja intuneric si frig. M-am dus, m-am asezat in fata librariei si cofetariei si am avut impresia ca mi-a defilat prin fata tot Bucurestiul, si nevasta-mea .. . nicaieri! Am stat un ceas jumatate, m-am tot framantat, numai fericit n-am fost, ca imi treceau tot felul de ganduri prin cap. Intai m-am revoltat, dupa aia m-am suparat de-abinelea, dupa aia am zis ca o sa am o discutie “serioasa” cu nevasta-mea. Dupa aia am zis ca nu e prea frumos sa ai o discutie “serioasa” cu nevasta, ca o fi avut saraca niste motive ca n-a putut sa vie si mi-am luat angajamentul ca am sa fiu de o blandete nemaipomenita, ma voi sui in tramvai si nu-i voi spune nimica, nimic n-am sa-i spun … “Doamne, ajuta-ma sa nu-i spun nimic.” Si am ajuns acasa. Nevasta-mea, madam Popescu, era in varful patului cu o privire cam “crunta”. Ceva din gerul, lapovita si din intunerecul de afara ramasese in ochii ei. Zice: “Te-am asteptat un ceas si jumatate si n-ai venit.” (Realitatea era ca la Universitate, in ambele partile era o cofetarie si o librarie si fiecare am asteptat la aialalta!) Cand mi-a mai facut si observatie … eu care eram angajat sa fiu bland, dar nu fusesem pregatit pentru o asemenea primire, am izbucnit si pana la urma tot am avut o “discutie”…la care ne-am necajit amandoi. Pe urma am vazut ca am gresit amandoi …

Vedeti, in probleme ca acestea consta viata noastra. Noi nu suntem mari misionari, mari eroi! Suntem niste credinciosi mantuiti prin harul lui Dumnezeu, niste oameni foarte simpli, dar viata asta a noastra “de toate zilele”, precum “painea de toate zilele”, este ceea ce ne confirma ce calitate de crestinism avem in noi. Va rog sa bagati de seama “cum” ascultati ce va voi spune, caci la sfarsit am sa va intreb ce hotarari practice si personale ati luat.”

Anunțuri